INTERVIU Silviu Iliuţă, producător executiv „Cronica Cârcotaşilor“: „Alegem prost politicienii, dar alegem oameni care sunt ca noi“

INTERVIU Silviu Iliuţă, producător executiv „Cronica Cârcotaşilor“: „Alegem prost politicienii, dar alegem oameni care sunt ca noi“

Silviu Iliuţă, producător executiv la „Cronica Cârcotaşilor“ FOTO Prima TV

Silviu Iliuţă (44 de ani), producător executiv la „Cronica Cârcotaşilor“, a vorbit, într-un interviu pentru „Adevărul“, despre noul sezon al emisiunii de la Prima TV,  despre cine este vedeta rubricii „Top Ruşinică“, dar şi despre piaţa media din România.

Ştiri pe aceeaşi temă

Silviu Iliuţă, producător executiv la „Cronica Cârcotaşilor“ şi autorul blogului „Cronici pe bune“, a vorbit despre noul sezon al emisiunii de la Prima TV, despre vedeta „Top Ruşinică“ din acest an, rubrică pentru care este responsabil, şi a explicat de unde ar trebui să pornească shimbarea cu privire la piaţa media din România. 

Silviu Iliuţă, autorul cărţii „Toate titlurile bune au fost date“, a vorbit şi despre debutul său în literatură şi care sunt motivele care determină un om să scrie o carte. În plus, producătorul a vorbit şi despre activitatea sa din mediul online şi e de părere că „Facebook a dat portavoce prostului satului“. Altfel, ca în viaţă, susţine că libertatea de exprimare trebuie să meargă până acolo unde încalcă libertatea celuilalt. E pasionat de film, de regie în special şi „aşteaptă“ un donator „suficient de nebun încât să dea cam un milion de euro“ pentru un film după trilogia sa, „Cronicile unui bărbat“. Crede că „în ciuda unei clase politice dezastruoase, în ciuda faptului că mai sunt români cărora nu le pasă de viitorul copiilor lor şi votează hoţi dovediţi“, românii au evoluat mult şi o vor face la fel şi în continuare. Pentru asta are un singur sfat: „ieşiţi cu toţii la vot“. 
 
„Cronica Cârcotaşilor“ debutează cu cel de-al 38-lea sezon miercuri, 12 septembrie, de la ora 20.30 la Prima TV. 
 
Adevărul: Pentru ce crezi că îl cunoaşte lumea pe Silviu Iliuţă în mod special şi ce ţi-ar plăcea să mai ştie despre tine?
Silviu Iliuţă: Nu cred că lumea îl cunoaşte pe Silviu Iliuţă. Cred că sunt definit ca „a, ăla care mai scrie chestii, parcă şi o carte, nu?“ Sincer, nu mă omor ca lumea să ştie ceva în plus, m-aş mulţumi să citească şi să interacţioneze, pentru că eu am multe de învăţat din comentariile lor.  

Putină lume ştie că eşti producător executiv la „Cronica Cârcotaşilor“, unde eşti responsabil cu rubrica „Top Ruşinică“. Cum ţi-ai pregătit temele pentru noul sezon? La ce să ne asteptăm? 
Deşi formatul este bine bătut în cuie, Cronicuţa este o emisiune dinamică, iar bâlbele vin pe bandă rulantă. Orice am pregăti noi, orice schimbare de format am face, gafele şi chifteluţele din televiziuni apar zilnic ca un tăvălug. Cred că aşteptările ar trebui să fie: băi, la ăştia văd ce s-a întâmplat toată săptămâna la televiziuni, ce a mai apărut, ce gafe au mai făcut politicienii şi nu numai. Şi, mai ales, e o emisiune de atitudine: îţi arată ce e greşit ca să nu faci aşa. Dar fără încrâncenare, cu zâmbetul pe buze. Noi ne distrăm la filmări, deci ar trebui să vă distraţi şi voi acasă. 
 
De când realizezi la „Cronica Cârcotaşilor“ această rubrică, care ar fi perioadă cea mai „glorioasă“ pentru gafe? Stăm mai bine sau din ce în ce mai rău la categoria asta? 
În ultimul sezon aş fi putut face zilnic un Top Ruşinică bazat pe gafele premierului Dăncilă. Cred că doamna e un izvor nesecat de perle, un râu, o mare, un ocean. Dar nu e singura. 
 
Şerban Huidu, Ioana Petric şi Codruţ Kegheş sunt prezentatorii „Cronica Cârcotaşilor“ FOTO Prima TV
 
Funcţionează această metodă de „shaming“ în general? 
La unii da, la alţii nu. Sunt vedete care se enervează când apar la Cronicuţă, altele care se bucură. Eşti băgat în seamă, înseamnă că eşti important, iar ele înţeleg asta. Oricine greşeşte, normal, important e să trecem cu zâmbet peste greşeli şi să le corectăm, nu să persistam în greşeală ca nişte catâri. 
 
Dacă ar fi să te gândeşti la propriile gafe, tu cu ce ai intra în Top Ruşinică? 
Cu faptul că am scris cărţi. Şi acum am mustrări de conştinţă că din cauza mea au fost tăiaţi câţiva copaci şi se mai taie în continuare. 
 
Care a fost „vedeta“ Topului în sezonul trecut şi cine preconizezi că va fi acum? 
Dăncilă. Dăncilă. 
 
Dacă ar fi să scrii pe blogul tău un pamflet despre Cronica Cârcotaşilor cum ar suna? 
O emisiune la care se strâng mai mulţi nebuni care chiar speră să îi urmărească lumea.  
 
Ai avut până acum vreo confruntare cu colegii din breaslă în care să-ţi bată obrazul că i-ai dat la Cronică sau că ai scris pe blog despre ei?
Fiind în spatele emisiunii, nu ajung la mine. În general îi bat obrazul lui Şerban (n.r. Şerban Huidu, prezentatorul „Cronica Cârcotaşilor“).  
  
Ai fost blocat pe Facebook pentru o lună. Care a fost cauza? Ţi se întamplă des? 
Mi se întâmplă des, da. Anul ăsta cred că am stat mai mult blocat. Un medic pediatru de la un spital mare, prieten vechi, mi-a scris că nu mai rezistă cu „mămikile“. Asta e un termen care defineşte mămica aceea care învaţă Medicină pe Facebook, care crede că dacă stă pe grupuri de „mămiki“ 12 ore pe zi, automat asta o transformă în medic. Astfel de „mămiki“ ajung la cabinet cu copii în stare gravă, trataţi după tot felul de sfaturi primite pe Facebook, cu pătrunjel, usturoi şi tot felul de uleiuri. Ele vin la medic pentru ca acesta să le confirme ceea ce ele deja ştiu şi să le dea o reţetă. E un fenomen grav, de aici pleacă nevaccinarea, epidemiile. Medicul acesta mi-a scris disperat după ce un copil, tratat două săptămâni după ureche, a decedat, iar „mămika“ a dat în judecată spitalul. Am publicat despre ele, despre grupurile lor de Facebook. Foarte mulţi medici mi-au mulţumit, la fel şi foarte multe persoane care au grupuri în care nu sunt acceptate sfaturile medicale. În schimb, „mămikile“ afectate m-au raportat. Facebook este un organism trist, nu e în stare să verifice dacă există motive temeinice pentru raportări. Simplul fapt că te raportează un număr mare de oameni pentru o postare îi face să îţi închidă contul. 
 
Crezi că pe Facebook ar trebui să avem dreptul să spunem ce vrem? Până unde poate merge libertatea de exprimare? 
„Facebook a dat portavoce prostului satului“. Libertatea de exprimare trebuie să meargă până acolo unde încalcă libertatea celuilalt. Ca în viaţă.. 
 
E important să ne spunem părerea despre oricine şi orice, chiar şi fără competenţă? 
Ziariştii, în general, fac asta. Sunt ziarişti care nu au studii în Economie şi scriu despre asta. Nu cred că e rău, nu poţi studia orice că să îţi dai cu părerea despre orice. Important e să ai argumente solide şi logice. Cât despre cei care nu sunt ziarişti, cred că prin intermediul internetului ei au devenit ziarişti, doar că nu se numesc aşa.  
 
Oare nu ne-am obişnuit să criticăm prea mult şi să facem prea puţin? 
Dacă aş fi trăit în Norvegia, aş fi fost de acord. Aici nu. Sunt atâtea lucruri defecte care trebuie arătate şi nu ascunse sub preş, încât nu cred asta. Sigur, orice e arătat cu degetul trebuie să fie urmat de pasul doi: soluţia. Îndreptarea. În general, la ce se întâmplă în România, e o soluţie mai largă, care rezolvă multe probleme: ieşiţi la vot! 
 
După cum ştim, românii sunt experţi în a face haz de necaz. Aproape că nu mai tratăm nimic serios. De asta crezi că are nevoie România? Este tot ce ne-a rămas? 
Nu, nici vorbă. Cred că e stilul nostru, dar cum am mai spus, cred şi că rezolvăm multe în felul ăsta. M-a vizitat un prieten din Mexic, nu mai fusese în Bucureşti din 2001. După două zile de mers la pas prin oraş mi-a spus că e impresionat, că am progresat atât de mult. Am fost destul de confuz, credeam că râde de mine. Mi-a zis: „Uite şi tu ce autobuze noi, câte magazine, ce de copaci. Au apărut oamenii care zâmbesc, tineri pe biciclete, oraşul e curat. Chiar nu vezi?“ 
 
Cred că aşa e. Uneori nu vedem. Alegem prost politicienii, dar alegem oameni care sunt ca noi. Până nu ne vom schimba noi, nu vom alege mai bine. Cei care ne conduc nu sunt puşi de marţieni, ci ne reprezintă 100%. În ciuda unei clase politice dezastruoase, în ciuda faptului că mai sunt români cărora nu le pasă de viitorul copiilor lor şi votează hoţi dovediţi, noi am evoluat mult. Cred că o vom face la fel şi în continuare, în ciuda lor.
 
De câţi ani există blogul tău de pamflet „Cronici pe bune“ şi cum ai început? 
Am început acum vreo trei ani. Am fost la „50 Shades“, la film. O capodoperă care a entuziasmat aproape toată suflarea din sală, în afară de câţiva bărbaţi rătăciţi care dădeau mesaje disperate prietenilor: „Nu mai pooot!“ Eu eram unul dintre ei. Am ajuns acasă, am postat o cronică pe Facebook, a avut foarte multe distribuiri, dar a şi fost raportată, apoi ştearsă. Am fost nevoit să îmi fac blog, chiar simţeam nevoia să mă exprim după filmul ăla. 
 
Îl tratezi că pe un hobby sau ca pe un job? 
Sunt atipic, eu am făcut întotdeauna job-urile care mi-au plăcut. Niciodată nu am făcut ceva pentru că a trebuit. Sunt norocos. Când n-o să îmi mai facă plăcere să scriu pe blog, o să mă opresc. 
 
Care e cea mai populară rubrică şi care ar fi temele tale preferate? 
Nu am rubrică şi teme preferate, scriu despre orice, oricând, oriunde. Dacă simt nevoia să mă exprim pe un subiect, o fac, în funcţie de starea mea de spirit. De aceea blogul este şi vesel, dar şi serios, nu am coerenţa unor site-uri de umor, nici a unora de analize serioase. Sunt incoerent, cred că îi bulversez pe cititori. 
 
Am văzut că pe blog critici şi anumite emisiuni de televiziune. Cum ar trebui să arate, în opinia ta, o emisiune de divertisment? Tu ce urmăreşti la TV? 
O emisiune de divertisment ar trebui să arate ca „The Voice UK“, ca „Saturday Night“ sau ca „America’s Got Talent“. La noi sunt câteva copii, în unele sezoane mai bune, în altele mai rele. La TV urmăresc ce apuc, dar văd destul de multe imagini de la emisiunile româneşti la Cronicuţă. Acolo e ca o sinteză a săptămânii, iar dacă mi se pare ceva interesant, mă uit şi la TV.  
 
De unde ar trebui să pornească schimbarea în zonă media? De la televiziuni/presă spre public sau invers? 
De la şcoala generală. Cât timp şcoala e la pământ, oamenii au gusturi îndoielnice. Ce pretenţii să mai avem de la oamenii needucaţi, dacă până şi Esca dansează pe manele la majoratul copilului? Când mă uit pe audienţele emisiunilor de scandal, cele cu făcături ordinare, mă iau cu mâinile de cap. E un cerc vicios, televiziunile dau ce se cere, oamenii cer mizerii. Înainte exista un CNA care mai ţinea piept şi sancţiona derapajele. Acum nu mai există. E părerea mea. 
 
Din 2016 ţi-ai făcut debutul şi în literatură. Ai început cu volumul „Toate titlurile bune au fost date“, iar acum ai cuprins totul într-o trilogie. Ce determină un om să scrie o carte? 
Frica şi distracţia. Eu sunt convins că 99% dintre cărţile lumii sunt în sertare, nu vor fi niciodată publicate, de frică. Autorii nu au curaj să le scoată la iveală, le e teamă de ridicol, că nu vor fi plăcuţi, iar editorii nu au curaj să le publice. Trăim într-o lume de fricoşi, în care prea puţini îşi mai asumă riscuri, dacă nu au un studiu de piaţă, bla bla…. Atunci îţi învingi frica şi încerci. Şi distracţia, pentru că eu mă distrez când scriu, de aceea o fac. Mi-a plăcut când am cunoscut un om, am vorbit cu el o oră, apoi m-a întrebat: 
 
„Cum ziceai că te cheamă?“
 
„Silviu Iliuţă!“. 
 
„Bă, tu eşti ăla care a scris cărţile de le citea nevastă-mea! Am vrut să zic că eşti la fel de tâmpit ca el!“.  
 
Merită efortul scrierii unei cărţi în raport cu profitul pe care îl aduce? 
Cred că sunt oameni în România care trăiesc bine din scris. În general, cărţile bune, fără a spune că eu scriu cărţi bune, se vând mult mai prost decât maculatura. Merită, dacă eşti hotărât să scrii pentru bani. Eu nu voi putea fi niciodată aşa pentru că nu sunt în stare să scriu „ce se cere“. Trebuie să fii făcut pentru asta. Voi scrie ce simt şi le voi promova cât pot. Dacă se vor vinde, bine. Dacă nu… ghinion! 
 
Ştiu că eşti pasionat şi de filme, în special de regie. Despre ce ai face tu un film? 
Cu o mare doză de narcisism  vă spun: aş face un film după trilogia „Cronicile unui barbat“. M-aş amuza teribil. În acest sens, dau prin intermediul vostru un anunţ: dacă ştiţi vreun donator anonim sau nu care să fie atât de nebun încât să dea cam un milion de euro pentru film, vă rog să îi daţi adresa mea. Poate fi şi Soros. 
 

citeste totul despre: