INTERVIU Mugur Mihăescu, actor: „Prostia e o constantă universală, alături de viteza luminii“

INTERVIU Mugur Mihăescu, actor: „Prostia e o constantă universală, alături de viteza luminii“

Mugur Mihăescu şi-ar dori să mai facă un film cu „Leana şi Costel“

Mugur Mihăescu (48 de ani) vorbeşte despre revenirea grupului „Vacanţa Mare“ la Kanal D, din 29 august, de la 21.30, despre începuturile grupului şi cenzura umorului în perioada comunistă.

Ştiri pe aceeaşi temă

Prima zi cu soare după cele cinci de ploaie. Pe Mugur, îmbrăcat în hainele olteneşti ale Leanei, nu pare să-l deranjeze prea tare. Se filmează. Mugur Mihăescu, Florin Petrescu (Axinte) şi Ani Creţu (Urinela) sunt într-un carusel ce se învârte nebuneşte, spre disperarea actriţei. Imediat ce maşinăria se opreşte, Ani începe să-l blesteme pe Radu Pietreanu, căci a lui a fost ideea. Mugur doar zâmbeşte. S-a dat de multe ori în carusel. După ce-şi termină ţigara şi pare că personajul l-a părăsit complet, începem discuţia. Când nu joacă, Mugur pare un om extrem de serios, pe care l-ai putea supăra foarte uşor. Un om care te face să-ţi cântăreşti fiecare cuvânt. Îmi povesteşte despre primul show „Vacanţa Mare“. S-a întâmplat într-o remorcă. Publicul a râs. Mi-a spus că din primii bani câştigaţi în glumă şi-a cumpărat bere şi gogoşi în Costineşti, cândva staţiunea intelectualilor. Cel mai mult a râs Mugur când mi-a povestit cum, în 1988, CC-ul i-a dat afară din sală: „De acum umorul se face doar în faţa membrilor juriului!“ Mugur nu mai ştie ce dracu a zis atunci de a enervat uniformele, dar cert este că a continuat să facă poante şi nu doar în faţa juriului. 
 
„Adevărul“: Sunteţi mulţumit de ce a ieşit azi?
Mugur Mihăescu: Ei (colegii de la „Vacanţa Mare“ – n.red.) trebuie să fie mulţumiţi, pentru că le aparţine conceptul, eu doar m-am simţit bine. Unii dintre noi. (Râde)
 
Da, dar dvs. sunteţi scenaristul, regizorul, actorul, „creierul“.
Scenarist este Radu Pietreanu, particip şi eu, dar într-o măsură mult mai mică. Eu mă ocup cu regia şi actoria. E bine să nu te pricepi la toate. (Râde)
 
Aşadar, începe un nou sezon „Vacanţa Mare“. Ce s-a schimbat sau, mai bine zis, s-a schimbat ceva?
S-au schimbat multe. În primul rând povestea, care este una continuă, de la episod la episod, şi are o urmare, se îndreaptă către un deznodământ după 18 episoade. Totul este legat, conjunctura în care acţionează familia este cu totul alta şi încet, încet se îndreaptă către un film serial de televiziune, ceea ce ne şi dorim să fie.
 
Vă legaţi şi de DNA.
Ăsta e firul poveştii, DNA-ul, Microsoft-ul, Roşia Montana, Chevron, vor fi mai multe...
 
Cum v-aţi hotărât să reveniţi?
Am primit un telefon, ni s-a propus şi am zis „hai!“
 
Mai este Garcea un personaj actual?
Garcea a rămas actual tot timpul. Am creat un super personaj, câţi oameni din ţara asta au mai creat un asemenea personaj? Câte personaje mai ştii tu de la Bulă încoace? Garcea a rămas şi va rămâne nemuritor. Nu-l mai folosim la ora actuală pentru că trebuia să dezvoltăm un serial în jurul lui şi aveam de ales între asta şi „Leana şi Costel“. Noul sezon „Vacanţa Mare – Leana s-a întors“ aduce o mulţime de întâmplări noi nouţe cu Leana şi Costel, şi personaje noi.
 
Cum au luat naştere personajele din „Vacanţa Mare“?
Întâmplări. Au apărut întâmplător în spectacole şi cele care au avut cea mai mare priză au avut şi notorietate, şi nemurire. Nu au fost nişte personaje premeditate, nu ne-am gândit prea mult la ele. Cream atât de multe, încât publicul le tria, el le-a ales, noi le-am propus, iar oamenii le-au îmbrăţişat sau nu. Ei au dat verdictul.
Garcea a rămas actual tot timpul. Am creat un super personaj, câţi oameni din ţara asta au mai creat un asemenea personaj? Garcea va rămâne nemuritor
 
Mugur Mihăescu, actor
Pentru că românul are simţul umorului.
Omul a râs tot timpul de ceva, de la primul om care s-a împiedicat de un bolovan, a căzut şi şi-a rupt o mână, şi de asta am râs. E în natura noastră să râdem. Nu pot să generalizez, suntem atât de diferiţi, gusturile sunt atât de diferite, dacă reuşim să dăm celuilalt un dram de bună dispoziţie, prin indiferent ce metode, e bună dispoziţie până la urmă, nu e un drog, nu e alcool, nu e viol. Au început să comenteze până şi felul, „dar ăla râde la poante proaste“. Bă, omul ăla râde, omul ăla se simte bine. Ce aveţi măi oameni buni? Şi asta comentaţi, nici asta nu vă convine? Şi la asta cârcotiţi? Asta e culmea culmilor.
 
Spuneaţi că nu mai există umor de calitate în România.
Tot ce declar eu e subiectiv. O declaraţie a unui om care are anumite gusturi, percepţii. Aşa văd eu lucrurile. Acum că se publică ceea ce spun nu înseamnă că e un adevăr universal, pentru mine unul există acea afinitate pentru un anumit gen de umor. Din punct de vedere al umorului românesc, eu, la ora actuală, mai găsesc o singură producţie la care mă pot uita, „Las Fierbinţi“. Pentru că e ce am făcut si noi, e aceeaşi Mărie cu altă pălărie. E un umor pe care eu îl gust, e o interpretare foarte bună.
 
Dar ce înseamnă umor de proastă calitate?
Pentru mine nu există umor de proastă calitate sau de bună calitate, există umor care îmi place şi umor care nu-mi place. Sunt lucruri la care râd şi lucruri la care nu râd. Atât există pentru mine. Umor este când râzi. Ceva care te face să râzi. Dacă începi de aici să filosofezi, să te impui pentru că cine ştie ce frustrări ai în viaţă, să impresionezi vreo gagică sau vreun băiat, mi se pare chiar culmea. Dar vezi-ţi frate de viaţa ta, râzi, bucură-te că trăieşti, nu râzi la o glumă, foarte bine, dar asta nu înseamnă că trebuie să critici, dacă nu e pe gustul tău. Mi se pare prea mult să ajungi să critici umorul cuiva.
 
Şi atunci care e miza revenirii „Vacanţa Mare“?
Miza mea e joaca, mă joc, o simt. Eu o fac strict pentru mine, pentru că în primul rând eu mă bucur. Dacă se bucură şi telespectatorul odată cu mine, cu atât mai bine, dar nu mă gândesc că trebuie să o fac neapărat pentru ca altul să se simtă bine, dacă eu mă simt rău. Nu. În primul rând trebuie să mă simt eu bine. Am o doză de egoism.
 
Şi de umor când v-aţi apucat, ca să zic aşa?
Umorul l-am descoperit târziu, prin liceu. Mi-a plăcut foarte mult şi m-a influenţat foarte mult „Singur printre poeţi“, volumul de debut al lui Marin Sorescu, volum de parodii. Mi-a plăcut si am început să fac parodii pe poezii, apoi m-am dus şi către proză, şi uite aşa, uşor, uşor, s-a înfiripat ideea de umor.
 
Cum era copilul Mugur? Rebel sau un copil ca toţi copiii?
Nu eram rebel deloc, eram un copil foarte ascultător, nu ştiam altceva în afară de carte. Părinţii erau profesori, mama de română, tata de biologie, şi au <pompat> în mine română, aritmetică, artă.
 
Cântaţi la chitară...
Mult mai târziu am început să cânt la chitară. În clasa întâi, mama m-a dat la vioară şi peste ani am început să studiez singur. De chitară m-am apucat târziu, în armată.
 
Spuneaţi că aţi avut şi momente în care nu aveaţi ce mânca.
 

„Vacanţa Mare“, audienţă cât un meci de fotbal

Grupul „Vacanţa Mare“ a fost format în 1988 de Dan Sava, Mugur Mihăescu, Radu Pietreanu, Felix Sava şi Dan Ştefănescu, însă primele încercări nu au fost încununate de succes. În 1992, primii trei au câştigat locul secund la concursul grupurilor de umor neprofesioniste „Burduful de Aur“, organizat la Casa de Cultură a Sindicatelor din Sibiu şi au fost remarcaţi de impresarul Nicu Dragosin. Primele afişe foloseau ca nume al grupului, replica „Noi nu suntem normali“.

Spectacolele au avut unele elemente comune: prima intrare în scenă era însoţită de înregistrarea melodiei „Final Countdown“ a formaţiei Europe, iar finalul spectacolului includea o combinaţie între o adaptare după „Floare de Iris“ a formaţiei Iris cu o adaptare a melodiei folclorice „Ţăranul e pe câmp“. În anii 2001-2002, „Vacanţa Mare“ avea un public TV de peste 2,2 milioane, o audienţă apropiată de cea a meciurilor de fotbal cu mare miză ale echipelor româneşti.

Grupul a realizat şi două filme, „Garcea şi oltenii“ (2002) şi „Trei fraţi de belea“ (2006), primul dintre ele deţinând recordul pentru cel mai vizionat film în România postcomunistă, cu aproape 290.000 de spectatori.

Doar o dată? Majoritatea tinereţii am trăit-o în sărăcie, până pe la 28 de ani. Am început să câştig bani din turneele cu „Vacanţa Mare“.
 
La mare, la Costineşti. Cum era Costineştiul atunci?
Fabulos, era o staţiune unde era o emulaţie de viitori intelectuali, de intelectuali, cu care erai pe aceeaşi lungime de undă, aveai aceleaşi afinităţi, deci era foarte mare concurenţa.
 
Şi acum vă simţiţi la fel de bine când mai mergeţi în Costineşti?
Am mai fost, dar nu mai este staţiunea studenţească Costineşti...
 
„Vacanţa Mare“ cum a apărut?
Exact la Costineşti s-a format Vacanţa Mare, din dorinţa de a mai rămâne pe litoral, pentru că eram copii săraci. Ne plăcea teribil de mult să stăm acolo, să stăm tot sezonul dacă se putea. Cântam seara la chitară, strângeam banii cu şepcuţa, doar-doar să mai rezistăm la mare. Din necesitate s-a născut „Vacanţa Mare“. (Râde)
 
Primul show l-aţi dat într-o remorcă.
Primul show ca şi titulatură „Vacanţa Mare“. A fost la Muncile Agricole, la studenţi. Tot aşa, pentru că nu prea ne plăceau muncile agricole nouă. Nu numai d-asta, şi pentru că ne plăcea foarte mult ce făceam. Şi cunoscându-l şi pe Radu, decanul nostru l-a adus, l-a mutat la noi, la TCM, doar ca să joace. Se făceau atunci transferuri ca la echipele de fotbal, cum fac americanii, dacă e unul bun la ceva încearcă să-l atragă la ei la facultate, spre exemplu. Pe noi ne-a ajutat din punctul ăsta de vedere.
 

Interviu Mugur Mihăescu: Primii bani câştigaţi din umor s-au dus pe gogoşi şi bere

Cine a venit la spectacol? Aţi făcut publicul să râdă?
Numai studenţi, normal că i-am făcut să râdă. Doamne, iartă-mă, dar noi făceam show-uri dinainte, dar nu sub titulatura asta. Mai dădusem show-uri pe litoral, la Radio Vacanţa, dar nu sub numele ăsta. Voiam să avem un titlu nou, care a rămas peste ani.
 
Vă mai amintiţi ce aţi făcut cu primii bani câştigaţi din glume?
Din primii bani câştigaţi de pe urma spectacolelor în general îmi luam de mâncare, gogoşi şi bere, şi mai stăteam o zi la mare. (Râde)
 
A fost grea perioada de început?
A fost inconştienţă, la vârsta aia nimic nu era greu. În toată evoluţia mea nimic nu mi s-a părut greu, eşti tânăr, nici pe dracu nu e greu. Iei viaţa în piept, te baţi cu ea. Ori tu, ori ea. Nu am simţit greutăţi, au fost momente mai dificile şi momente de multă bucurie, de multă satisfacţie şi asta şterg cu buretele orice e greu sau mi s-a părut greu la un moment dat.
 
Când aţi venit în Capitală?
Am făcut facultatea la Craiova, Automatizări şi Calculatoare. Ne-am mutat în Bucureşti în ‘99, după ce a murit Dan Sava. Radu a venit mai devreme, voia să facă aici Facultatea de Teatru, a cochetat cu ea doi ani, apoi a renunţat. Când am venit, ni s-a propus primul contract de televiziune, cu Pro TV. Din cinci minute pe care ni le-au dat la început, ni s-a dat emisiune după trei filmări.
În Comunism, de multe ori poate nu poanta în sine era apreciată, ci „fineţul“ sau subterfugiul prin care reuşeai să ocoleşti cenzura
 
Mugur Mihăescu, actor
 
În anii 2000, aveaţi audienţă cam cât meciurile de fotbal. Cum a fost prima dată când v-aţi văzut la televizor?
Şi-ar fi dorit ei să aibă audienţa noastră. (Râde) Nu ne-a marcat prima aparitie pe sticla, ne plăcea mai mult scena. Toată viaţa noastră o trăisem pe scenă. Contactul direct cu publicul ne hrănea. Aveam într-adevăr oameni care râdeau în public, aveam oameni aduşi acolo. La început a fost bine, nu erau obişnuiţi cu noi, iar noi dădeam mai mult spectacole pentru ei, nu pentru camere, habar n-aveam că trebuie să jucăm pentru camere. Noi încercam să-i facem să râdă pe cei din platou. A fost o schimbare, au început rigorile, să nu faci aia, să nu spui aia, parcă râsul e ceva malefic. Dar asta este, te supui până la urmă regulilor.
 
interviu mugur mihaescu
 
Cum era umorul în Comunism?
Depinde unde era practicat. Una era umorul de întreprindere, alta era umorul la şcoală sau acasă cu părinţii. Nu poţi generaliza. La mine, în mediul academic al facultăţii, era un alt gen de umor, studenţesc, umorul în care încercai să ocoleşti cenzura sistemului şi cine ocolea mai abitir ăla era mai mult apreciat. De multe ori poate nu poanta în sine era apreciată, ci „fineţul“ sau subterfugiul prin care ai reuşit să ocoleşti cenzura. Noi am fost mai din topor, ne-au dat afară direct.
 
Cum adică?
În ‘88, la Timişoara, am ridicat sala în picioare. Nu mai ştiu ce dracu am zis, dar ne-au scos ăia de la CC din sală. „De acum încolo umorul se face doar în faţa membrilor juriului“, şi au scos publicul din sală. Din cauza tâmpiţilor de la „Vacanţa Mare“. (Râde) Am fost copii inconştienţi pentru că puteau să ne termine dacă voiau. Aşa era umorul pe atunci, fiecare breaslă, fiecare mediu social cu umorul lui.
 
Odată cu Pro TV aţi renunţat la show-urile live? De ce?
Nu mai aveam timp să facem show uri live. De când filmez acum, nu am avut vacanţă. Te implici cu totul, îţi consumă timp, energie, dar dacă vrei să faci un lucru îl faci până la capăt, cu tot ce este, nu stai să te plângi.
 
Apoi aţi plecat de la Pro TV.
După ce am plecat de la Pro TV am ajuns la Kanal D, însă, din nefericire, a venit criza, în 2007-2008 s-a prăbuşit piaţa de publicitate, Kanal D nici nu era bine pregătit să emită în toate casele românilor. Acum din punct de vedere tehnic şi al modului în care a evoluat, Kanal D a arătat că e foarte serios şi poate juca pe podium tot timpul.
 
De ce aţi renunţat la politică?
Nu am renunţat la politică, doar că politica o faci atunci când trebuie şi ai ocazia. Joci într-o echipă şi când ţi se spune să joci, atunci joci, nu poţi juca de capul tău. Dacă eşti singur, da, dar am încercat să fac de unul singur, dar nu se poate. Nu sunt nabab. Nu se poate de unul singur, nu ai cum să răzbeşti. Eu încerc, se poate, bine, nu se poate, iar bine. Eu încerc, nu fac rău nimănui, dimpotrivă, încerc să-mi fie drag şi când ies pe stradă, în afara filmărilor.
 
Cum merg afacerile?
Merg foarte bine afacerile. Mă bucur că este un mediu economic care în ultimul an a început să se dezvolte şi sper ca România s-o ţină tot aşa. Economia chiar creşte, vorbesc şi cu prietenii mei care au afaceri şi în alte domenii, şi lucrurile au început să se mişte. Mi-e necaz când văd că alţii, cum începem să o ducem bine, cum încearcă să dea cu noroi. Asta mi se pare o aberaţie, în orice mediu politic ai fi. Atacă pe ce nu e bine, nu pe ce merge bine. Asta mi se pare supremă prostie. Prostia este o constantă universală, alături de viteza luminii. (Râde)
 
La filme vă mai gândiţi?
Sigur că aş vrea să fac un film cu Leana şi Costel, dacă publicul are încredere în noi şi audienţele sunt bune, iar publicul ne va urmări cu plăcere, categoric îmi doresc să mai fac un film.
 
Şi dacă nu sunt bune?
Dacă nu sunt bune, asta e, înseamnă că probabil nu mai este timpul acestui umor. Umorul este ciclic, trebuie să-ţi dai seama, să poţi să pui punct. Am făcut destul, poate publicul nostru a migrat de la televiziune către internet. Nu e un capăt de ţară. Niciodată nu m-am gândit la un public ţintă, întotdeauna am încercat să dau o stare de bine omului cu care vorbesc, căruia mă adresez. Nu am ţintit pe cineva, pur şi simplu vreau să ne simţim bine împreună.
 
Aţi fost un reper pentru umoriştii din România?
Îi las pe alţii să decidă lucrul ăsta...
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: