INTERVIU Juliette Lewis: „Scorsese mi-a dat totul în această meserie“

INTERVIU Juliette Lewis: „Scorsese mi-a dat totul în această
meserie“

Juliette Lewis a devenit cunoscută pe plan mondial la 18 ani, când a apărut în filmul „Cape Fear“ (1991), regizat de Martin Scorsese. Rolul i-a adus şi nominalizări la Oscar şi Globul de Aur FOTO Guliver/Getty Images

Actriţa americană Juliette Lewis vorbeşte despre rolul din noua miniserie HBO „I Know This Much Is True“/ „O parte de adevăr“, o poveste despre relaţia complicată dintre doi fraţi, dar şi despre rolul pe care celebrul regizor Martin Scorsese l-a avut în viaţa e.

Ştiri pe aceeaşi temă

Bazată pe romanul lui Wally Lamb, miniseria disponibilă pe HBO GO „I Know This Much Is True“/ „O parte de adevăr“ prezintă povestea tulburătoare a gemenilor Dominick şi Thomas Birdsey, interpretaţi de Mark Ruffalo. Dominick este zugrav, duce o viaţă solitară şi are grijă de fratele lui, care suferă de schizofrenie paranoică. Lucrurile se complică în momentul în care Thomas este internat, iar în peisaj apare şi Nedra Frank, o femeie egocentrică angajată de Dominick să traducă povestea vieţii bunicului său. Într-un interviu obţinut de „Weekend Adevărul“ cu ajutorul HBO România, actriţa americană Juliette Lewis (46 de ani) povesteşte cum a creionat-o de la zero pe Nedra, pe care o descrie ca fiind un mic ciclon, o femeie rănită şi măcinată de nevroze. Totodată, vedeta vorbeşte despre impactul pe care colaborarea cu Martin Scorsese l-a avut asupra carierei sale.

„Weekend Adevărul“: Ai reuşit să vizionezi cele şase episoade din „I Know This Much Is True“? 

Juliette Lewis: Încă nu, dar trailerul arată absolut încântător, exact aşa cum ne-a promis Derek (n.r. – Derek Cianfrance, regizorul şi scenaristul). Ne-a spus să ne gândim la această miniserie ca la un film foarte lung, de şase ore (râde). Într-adevăr, îţi stârneşte aceleaşi sentimente ca un film. 

Ai citit cartea înainte de a primi rolul Nedrei Frank?

Trebuie să spun că lucrez în această industrie de multă vreme, fac actorie de 30 de ani, aşa că am avut destul timp să joc în câteva filme şi seriale adaptate după cărţi. Am fost, însă, cumva condiţionată să nu mă ataşez prea tare de perspectiva din cărţi. Deci nu, nu am citit romanul lui Wally Lamb, dar înainte de a începe filmările am discutat foarte mult cu Derek despre personajul meu.

Ce ţi-a povestit Derek despre Nedra şi cât de greu ţi-a fost să-i creionezi personalitatea?

Îmi place la nebunie să construiesc personaje, asta este partea mea preferată la un rol, iar Derek mi-a oferit această şansă. Mi-a dat câteva materiale de documentare astfel încât să pot dezvolta personajul. Nedra este ca un mic ciclon care intră pe orbita lui Dominick, iar impactul pe care îl are asupra poveştii este foarte interesant. Ea este persoana care ne ajută să aflăm lucruri despre bunicul gemenilor, dar este şi persoana care ascunde anumite lucruri. Derek mi-a fost de mare ajutor, m-a îndrumat, m-a sfătuit cât de departe pot merge şi cum pot exploata faptul că ea este profesoară. În plus, o găsim pe Nedra într-o perioadă foarte stresantă a vieţii ei. Ceva ce mi-a mai plăcut foarte mult e că totul a fost cât se poate de real, am filmat într-un campus adevărat, i-am recreat biroul. Am încercat de fiecare dată să creăm o atmosferă şi o energie cât mai apropiate de cele din lumea în care se petrece acţiunea.

Juliette Lewis, în rolul Nedrei din miniseria „I Know This Much Is True“ FOTO HBO

Jocuri periculoase

Ai mai lucrat cu Mark înainte, când a regizat „Sympathy for Delicious“, film în care ai jucat. Cum de aţi colaborat din nou?

Am avut o întâlnire minunată cu Derek, care pur şi simplu mi-a oferit rolul, ceea ce este o raritate în această industrie. Am aflat ulterior că atât Mark, cât şi Derek, în mod separat, s-au gândit la mine pentru acest rol, apoi au discutat şi aşa am ajuns pe set. Eu am lucrat cu Mark ca regizor, dar întotdeauna mi-am dorit să fim şi colegi de platou, era un vis pentru mine. Sunt fana lui de când am văzut „You Can Count on Me“, în 2000.

Nu ştiu cum poţi explica în cuvinte omeneşti ce înseamnă să trăieşti periculos în actul artistic pe care îl creezi. Dacă o faci prost, eşti distrus. Când încerci să faci lucruri grozave, fie eşuezi lamentabil, fie obţii o victorie minunată.

Acum ai avut ocazia să-i fii alături lui Mark în calitate de parteneră de scenă. A primit multe aprecieri pentru un rol foarte dificil. Ce provocări a întâmpinat jucându-i pe gemeni?

Nu ştiu cum poţi explica în cuvinte omeneşti ce înseamnă să trăieşti periculos în actul artistic pe care îl creezi. Dacă o faci prost, eşti distrus. Când încerci să faci lucruri grozave, fie eşuezi lamentabil, fie obţii
o victorie minunată. Există jumătăţi de măsură şi există un pariu sigur, dar când Mark mi-a spus că va juca ambele personaje, mi s-a părut o nebunie, dar în acelaşi timp, ca un adevărat fan, am spus: „Wow! Abia aştept să văd asta!“. Ştiu cât de mult a muncit Mark pentru acest proiect, ştiu cât de greu i-a fost. Este o provocare şi din punct de vedere fizic şi trebuie să te porţi cu o deosebită atenţie. Însă aici intervine duo-ul actor-regizor, acel parteneriat frumos – cum este cel dintre Martin Scorsese şi Robert De Niro, de pildă. E acel moment în care simţi şi ştii că eşti pe mâini bune. Cred că asta a fost o călătorie pe care Derek şi Mark au făcut-o împreună, s-au sprijinit reciproc la fiecare pas. Cred că s-au înţeles atât de bine şi pentru că amândurora le place să trăiască periculos. Derek ne-a încurajat să renunţăm la a juca pe modul safe, să ne eliberăm de orice constrângere.

O scenă dată naibii!

E o scenă grozavă cea în care Nedra apare neanunţată la Dominick acasă şi încep o adevărată petrecere. Cum a fost să filmaţi acel moment?

A fost o petrecere dată naibii! (Râde.) A fost o bucurie imensă să creăm acea scenă. Sunt atât de multe simboluri în acea scenă cu două persoane care nu pot fi mai diferite de atât. A fost foarte distractiv totul şi nu am cum să nu-i dau credit lui Derek aici, pentru că a fost o revelaţie pentru mine în calitate de regizor. Nu mai avusesem de ceva vreme o asemenea experienţă creativă. Derek îşi doreşte ca actorul să-şi descopere singur personajul – vrea să-l distrugi, să-l răneşti, să-l iei de pe pagină şi să-l aduci la viaţă într-o formă la care nimeni nu se aşteaptă. Este o metodă radicală de a crea personaje în zilele noastre, mai ales când vine vorba de televiziune, înseamnă să ai multe duble, dar şi să te distrezi pe măsură. Mai glumeam în pauze: „Băieţi, simt că am jucat prost“, iar ei râdeau şi-mi spuneau: „Da, Nedra, asta e actoria, e oribilă şi inconfortabilă“. Mi-a plăcut şi m-am distrat.

Deci regizorul v-a permis să improvizaţi?

Absolut. Am improvizat foarte mult, mai ales în timpul discuţiei dintre Nedra şi Dominick, care a escaladat până în punctul unei dispute oribile. Derek intervenea uneori şi ne spunea: „Da, împingeţi în direcţia asta“ sau „Faceţi totul mai volatil“. Apoi, a mai fost un moment de magie – o greşeală magică. Ea are impresia că este încuiată în baie şi ţipă la el: «M-ai încuiat! Scoate-mă de aici!». Nu a fost nimic planificat. De fapt, eu nu mai puteam ieşi pentru că uşa se blocase. Sunt tot felul de beat-uri magice de acest fel.

Ţi-a amintit de perioada în care ai filmat „Natural Born Killers“ cu Woody Harrelson şi Oliver Stone? Pentru că şi atunci ai improvizat, nu-i aşa?

Da, fix despre asta este vorba. Industria este într-o continuă mişcare şi schimbare, iar eu am avut şansa să apar în ea într-o perioadă plină de autori – Oliver Stone, Martin Scorsese, Lasse Hallström, Kathryn Bigelow. Toţi aceşti oameni au un proces creativ care este atât de viu şi de interesant, care îţi permite să faci descoperiri. De-a lungul anilor, am făcut o mulţime de proiecte în care m-am bazat doar pe scenariu, ceea ce nu este greşit, dar este deosebit de plăcut când găseşti loc să descoperi lucruri care nu ştiai că sunt acolo. Nu-l pot compara pe Derek cu Oliver Stone, dar pot spune că a fost minunat să lucrez cu el. Chiar i-am spus: „Doamne, Dumnezeule, tu nu-mi pui limite! Mă faci să mă întorc la rădăcinile mele, la felul în care ştiam eu că se face film!“. Să lucrez cu Derek şi cu Mark a fost o experienţă radicală, copleşitoare, m-a revitalizat, m-a făcut să trăiesc din nou în această meserie.

„Speranţa mea e ca filmul să devină ce este azi vinilul“

Care e primul lucru pe care îl faci când primeşti un rol? Cu ce începi?

Este haios într-un fel, cred că este ceva metafizic, actoria pentru mine este o muncă bazată pe energie. Pentru mine contează foarte mult să găsesc inima şi sufletul personajului pe care îl joc. Mă gândesc mult la ce îl face să vibreze. Iar Nedra este o femeie destul de încordată şi rănită. La suprafaţă, încearcă să pozeze într-o profesionistă, o femeie de carieră, dar în interior este măcinată de nevroze, simte că va exploda. Când primesc un nou personaj, primul lucru pe care îl fac e să înţeleg ce îmi arată scenariul. Apoi, încerc să umplu golurile. Îmi pun întrebări de genul: „Ce a făcut înaintea de scena asta?“, „Unde va merge după momentul ăsta?“. Pe Nedra o întâlnim după cinci ani de când am văzut-o prima dată, iar ce e foarte interesant e cum garderoba ei în sine spune o poveste. Deci avem partea exterioară şi partea interioară – nu-mi rămâne decât să lucrez la energie, să-mi fac documentarea în domeniul în care munceşte şi să schiţez vizual personajul.

Scorsese i-a dat aripi

Ai spus cândva că, după fiecare rol, rămân cu tine anumite lucruri. Ce-ţi aminteşti din „Cape Fear“, când ai lucrat cu Martin Scorsese şi cu Robert De Niro pe când aveai doar 18 ani?

„Cape Fear“ a fost o experienţă formativă. Scorsese a fost omul care mi-a dat aripi creative, a încurajat ceea ce mie îmi venea în mod natural – să fac de fiecare dată lucrurile diferit. Unii oameni sunt pregătiţi şi formaţi într-un anume fel şi tind să devină repetitivi, este şi asta o cale de a-ţi face meseria, dar eu nu am fost aşa, iar Scorsese a simţit acest lucru şi a ştiut de ce am nevoie, pentru că el este un regizor genial. El ştie exact de ce are nevoie fiecare actor pentru a da tot ce are mai bun, iar pe mine m-a validat şi m-a încurajat când am simţit nevoia. Lui Marty (n.r. – Martin Scorsese) îi voi fi pentru totdeauna recunoscătoare. Sunt câţiva oameni cărora la datorez cariera mea, iar el este unul dintre ei. Pot spune că el mi-a dat totul în această meserie, pentru că de la el am învăţat cum să-mi dezvolt instinctele, am învăţat să am încredere în instinctul meu, care este totul pentru un actor tânăr, la început de carieră. Iar acum, Derek m-a determinat să readuc la viaţă acele instincte, care uneori, la filmări, erau latente. Un alt lucru pe care Derek l-a făcut a fost să elimine cuvintele „acţiune“ şi „tăiaţi“ din procesul de filmare. Prima dată când am auzit asta m-am întrebat dacă nu cumva e doar un gest foarte pretenţios. Până când am ajuns prima dată pe platourile de filmare şi am înţeles imediat adevărata însemnătate a deciziei. Ajungi pe set, eşti machiat, ţi se face părul şi apoi te rostogoleşti în atmosferă în mod natural. Fără „acţiune“ şi „tăiaţi“ eşti mereu conectat la poveste, nu te opreşti niciodată. E foarte greu de explicat, dar e ca un val pe care îl poţi face mare şi puternic ca un ocean în această călătorie creativă. Nu am mai trecut prin asta niciodată până la Derek.

Crezi că vei ajunge să joci într-un film regizat de tine?

După ce tatăl meu a murit, în urmă cu aproape trei ani, am terminat de scris o carte. Acum am finalizat, în sfârşit, şi scenariul şi am de gând să fac un film, da. Dar industria este cu susul în jos momentan, aşa că va trebui să mă gândesc la forma pe care i-o voi da. Să fiu sinceră, nu a fost visul meu să regizez, însă modul în care povestea este spusă, şi vizualul, totul este o extensie a personajului principal, pe care îl voi juca, aşa că sunt cumva obligată să şi regizez, pentru că eu înţeleg cel mai bine tot ansamblul. Dar am nevoie de o echipă bună care să-mi fie alături.

Setea de creativitate

În ultimii ani ai fost implicată în multe proiecte de televiziune. Îţi place mai mult această formă de exprimare?

Este uşor paradoxal, pentru că am dus o luptă cu acest mediu. Sunt recunoscătoare că am de lucru –
pentru că în acest domeniu îţi petreci mult timp fiind şomer –, dar în acelaşi timp, ADN-ul meu se află în structura filmului. Un serial poate dura ani întregi şi implică un proces diferit faţă de cel cu care este obişnuit un actor de film, care ştie clar care este începutul şi sfârşitul poveştii. Îmi plac miniseriile, dar mă chinui cu serialele. E greu pentru un actor să nu ştie încotro se îndreaptă, dar în acelaşi timp este o provocare binevenită. Sigur că eu am şi noţiuni romantice despre cinema – să stau pe un scaun într-un cinematograf şi să mă bucur de spectacolul de pe ecran oferit de un film. Speranţa mea e ca filmul să devină ce este azi vinilul, această formă de artă foarte iubită, care e mai vie ca niciodată.

Crezi că această carantină va influenţa viitorul serialelor, filmelor, cărţilor şi al muzicii?

Sunt 100% convinsă că o va face. Am văzut deja schimbarea în toţi prietenii mei din zone creative. Mi se pare că este ca un baraj de apă pe care îl închizi, aşa că apa trebuie să-şi croiască alt drum. Toţi oamenii care lucrează în indrustrii creative au fost nevoiţi să se reajusteze pentru a putea crea în continuare. Această carantină a împiedicat procesul creativ aşa cum îl ştiam, aşa că odată ce porţile vor fi din nou deschise vom fi inundaţi, oamenii sunt disperaţi să creeze şi o vor face cu o pasiune şi cu o vigoare pe care nu le-am mai văzut de mult timp.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: