INTERVIU Jeff Kurr, producător „Shark Week“: „Rechinii nu sunt interesaţi de oameni“
0
ADRENALINĂ De mai bine de 20 de ani, rechinii sunt pasiunea lui Jeff Kurr, expert Discovery. Prin programul „Shark Week“, acesta vrea să arate cum aceste animale au rămas cele mai misterioase vieţuitoare ale oceanelor.
Discovery Channel porneşte astăzi, de la ora 22:00, un adevărat „festin“ pentru pasionaşii de rechini: „Shark Week“. În parteneriat cu Animal Planet şi Prima TV, programul aduce în prim-plan poveşti cu şi despre rechini, într-un maraton ce durează o săptămână. Între acestea se numără şi trei programe speciale cu producătorul Jeff Kurr, specializat în programe despre ştiinţele naturii, unul dintre cei mai cunoscuţi „rechinofili“ la nivel mondial. În cadrul unui interviul acordat ziarului „Adevărul“, Jeff a vorbit despre provocările unei filmări alături de rechini, a oferit sfaturi cu privire la evitarea unui atac din partea acestor creaturi şi a arătat că percepţia oamenilor cu privire la aceste animale se schimbă odată cu vizionarea „Shark Week“, unul dintre cele mai populare evenimente TV de pe reţelele sociale din Statele Unite ale Americii.
„Adevărul“: Lucrezi cu rechini de foarte multă vreme. În acest moment mai ai vreo teamă de aceste animale?
Jeff Kurr: Întotdeauna când sunt printre rechini sunt foarte prudent, fiindcă e clar că aceste animale au forţa şi potenţialul de a te răni, dacă nu eşti atent. Dar am intrat în apă cu multe specii de rechini mari: marele rechin alb, rechinul-tigru, rechinul cap-de-ciocan, rechinul mako. De fiecare dată am descoperit că cei mai mulţi dintre ei chiar nu sunt interesaţi de mine. Iar asta poate fi o problemă dacă vrei să faci un film, căci cameramanul îşi doreşte ca rechinii să se apropie de el suficient de mult ca să-i poată filma.
Întotdeauna vreau ca rechinii să se apropie de mine, deci în toţi aceşti ani am ajuns să nu-mi mai fie frică de ei. Totuşi rămân prudent şi sunt foarte atent, fiindcă rechinul ştie să funcţioneze cel mai bine ucigând. Nu din răutate, ci fiindcă se pricepe foarte bine să facă asta şi fiindcă aşa îşi face rost de hrană. Nu uit niciodată aceste lucruri şi nu mă culc pe o ureche, dar îmi fac meseria fără spaimă, fiindcă ştiu că trebuie să mă concentrez nu pe fricile mele, ci pe treaba pe care o am de făcut, să obţin cele mai bune imagini cu putinţă.
Ce te-a determinat să începi să filmezi rechinii?
Am crescut urmărind documentarele lui Jacques Cousteau, la sfârşitul anilor 1960. Dintotdeauna m-a fascinat oceanul, dar n-am crezut niciodată că aş putea ajunge şi eu să fac ce făceau acei oameni. Mi se părea că era la fel de greu să explorezi oceanul sau să ajungi pe Lună. Dar la sfârşitul anilor 1980, când a început «Shark Week», explorarea oceanului a devenit un fenomen de mare anvergură şi m-am gândit că ar fi nemaipomenit să pot lucra şi eu la un program care să-mi permită să călătoresc prin toată lumea şi să filmez rechinii în mediul în care trăiesc. Şi uite că se fac mai bine de 20 de ani de când fac asta.
Rechinul ştie să funcţioneze cel mai bine ucigând, nu din răutate, ci fiindcă se pricepe foarte bine la asta Jeff Kurr, expert Discovery
„Rechinii nu sunt interesaţi de oameni“
Într-un interviu din 2013 spuneai că „reputaţia rechinilor este supraestimată“ şi că nu îţi este teamă de ei. Pot oare nişte animale sălbatice, cu un comportament imprevizil, să nu fie considerate periculoase, aşa cum este cazul rechinilor?
Nu, n-aş spune că rechinii nu sunt periculoşi. Ar fi mai corect să spunem că nu sunt neapărat interesaţi de oameni. Nu vreau să le dau oamenilor impresia că pot oricând să sară în apă şi să înoate printre marii rechini albi, fără să aibă vreun pic de experienţă în acest sens. Mă supără faptul că există locuri în lume unde oamenii încearcă să intre în apă fără să fie protejaţi de o cuşcă, doar ca să înoate printre rechini. Cred că e un risc inutil şi, deşi nimeni nu a fost încă rănit în timp ce făcea scufundări printre rechini, mă tem că discutăm aici despre un fel de bombă cu ceas, e doar o chestiune de timp. Rechinii sunt nişte animale mari şi imprevizibile, care în final, mă tem, ar putea răni pe cineva.
Spaima de rechini trebuie să fie raţională. Cu cât afli mai multe despre rechini, cu atât vei ajunge să te temi mai puţin de ei Jeff Kurr, expert Discovery
De fapt, nu-mi fac griji doar pentru oamenii care ar fi implicaţi în astfel de secvenţe, ci şi pentru rechini, fiindcă îmi închipui ce publicitate îngrozitoare s-ar face dacă s-ar întâmpla aşa ceva. Rechinii atacă oamenii doar rareori şi niciodată din răutate. Mai degrabă se produc accidente. Dar e clar că rechinii pot să rănească grav corpul atât de fragil al omului, dacă îşi propun să facă asta.
Nu trebuie niciodată să ne simţim în siguranţă şi fără griji lângă un rechin. Sunt animale periculoase, iar oamenii nu trebuie să uite asta. Dar spaima de rechini trebuie să fie raţională. Cel mai bun mod de a evita atacul unui rechin este să-ţi stăpâneşti teama faţă de aceste animale şi să încerci să afli cât mai multe despre ele, să le studiezi comportamentul. Cu cât vei afla mai multe despre rechini, cu atât vei ajunge să te temi mai puţin de ei.
Atacurile asupra oamenilor, cauza unei identificări greşite
De ce marele rechin alb atacă uneori oamenii? E adevărat că, de obicei, îi confundă cu focile, principala sursă de hrană?
Cred că, în rarele ocazii în care un mare rechin alb atacă omul, avem de-a face cu un caz de identificare greşită: rechinul înoată sub apă, se uită în sus, vede un înotător sau un scufundător, e curios să vadă mai bine chestia respectivă, aşa că se apropie şi îi aplică, după cum spunem noi, o muşcătură «de explorare». De fapt, rechinul doar verifică, vrea să se lămurească despre ce e vorba.
Din păcate, un mare rechin alb e atât de mare încât de multe ori astfel de muşcături pot provoca răni grave victimei. Dar ceea ce vreau să explic foarte clar prin filmele mele este că marele rechin alb nu vânează oameni. Uneori, se întâmplă ca oamenii să intre în zona în care vânează rechinul - şi atunci se pot produce accidente. Eu aşa consider, că aceste situaţii sunt mai degrabă nişte accidente.
De obicei, dacă analizezi atent un astfel de atac, descoperi că şi victima umană a jucat un anumit rol în întreaga poveste: poate că a intrat în apă în zona unde vânau rechinii, ceea ce nu e deloc o idee bună. Sau poate că înota într-o zonă cu multe foci, care sunt prada preferată a marelui rechin alb. Nici asta nu e o idee prea bună.
Ca atare, dacă discutăm despre cum poate fi evitat atacul unui mare rechin alb, e bine să ştii mai multe despre rechini şi să înţelegi cum se comportă. Cineva preocupat de astfel de informaţii ştie ce reguli trebuie să respecte dacă vrea să înoate în ocean şi cum poate să evite o întâlnire nedorită cu un mare rechin alb.
Colossus, propriul Moby Dick
Care a fost cea mai periculoasă situaţie pe care ai trăit-o?
Când filmez rechinii, nu mă concentrez asupra posibilelor pericole. Suntem foarte precauţi în ceea ce facem şi întotdeauna avem planuri puse la punct din timp. Filmam stând pe o mică plută, pe care noi o numim «sania-focă», într-o zonă unde ştiam că trăieşte rechinul meu preferat, Colossus, când l-am văzut deodată ţâşnind din apă - un rechin de peste 1.400 kg care a zburat pe deasupra capului meu. M-am speriat puţin, dar n-am avut timp să mă sperii prea tare, de fapt, fiindcă eram concentrat pe imaginile pe care le filmam şi totul s-a întâmplat foarte rapid. Sigur, a fost o situaţie cam riscantă, dar mă bazam pe ceea ce ştiu despre rechini, ca să fiu în siguranţă chiar şi într-un asemenea context. Din fericire, Colossus e suficient de inteligent ca să ştie că eu nu sunt bun de mâncat, deci a decis să nu «aterizeze» pe mine sau pe pluta mea. A făcut un salt uimitor, absolut splendid, pe deasupra mea. E un moment pe care nu-l voi uita niciodată.
Într-unul dintre documentare urmăreşti tocmai acest rechin, Colossus. Poate să fie acesta propriul tău Moby Dick?
Nu m-am gândit la asta, dar aş spune că da, Colossus poate fi un «Moby Dick» al meu, fiindcă după ce m-am întâlnit cu el atât de aproape, când eram lângă Insula Focilor, în False Bay, iar el a ţâşnit din apă şi a sărit peste capul meu, a devenit foarte interesant pentru mine. Am filmat în preajma Insulei Focilor mai multe luni, apoi ne-am întors în 2011 şi uneori mi se părea că acest Colossus ne urmăreşte. Indiferent unde îmi instalam camerele, apărea şi el în zonă. Aşa că îmi place grozav trimiterea la Moby Dick, fiindcă într-un fel exact asta era şi Colossus pentru noi. Un animal retras, dar care ne fascina şi care, la rândul lui, părea fascinat de noi.
Rechinii, parte a unui ecosistem sănătos
În 2010, conform statisticilor, rechinii au ucis şase persoane. În schimb, oamenii ucid în medie cam 100 de milioane de rechini anual. În calitate de expert în rechini, care crezi că ar fi soluţia exterminării necontrolate a acestor animale?
E clar că mulţi rechini au fost măcelăriţi ca să li se ia înotătoarele, din care se prepară acea supă specială, dar cred că acum lucrurile încep să se schimbe, fiindcă publicul e tot mai bine informat şi asta e tot ce contează. Aici, în Statele Unite, există câteva state, cum ar fi California sau Massachusetts, în care s-a interzis prin lege deţinerea de înotătoare de rechin pentru prepararea supei. Aş spune că ăsta e un pas bun, în direcţia corectă. Trebuie să implicăm cât mai mulţi oameni şi să oprim această practică barbară, în care rechinii sunt prinşi doar ca să li se taie înotătoarele. Dar, după cum spuneam, lucrurile se schimbă în bine.
Publicul trebuie să înţeleagă că avem nevoie de rechini în oceanele lumii, ca să menţinem echilibrul şi sănătatea acestor ecosisteme Jeff Kurr, expert Discovery
Înţeleg că până şi în China începe să scadă cererea de supă din înotătoare de rechin, deci clar ne îndreptăm într-o direcţie bună. Mai avem multe de făcut ca să protejăm şi să salvăm rechinii, dar nu e deloc prea târziu şi cred că, în acest război, importante sunt micile victorii. Sper din suflet şi am încredere că «Shark Week» poate avea o contribuţie majoră în acest sens, pur şi simplu printr-o mai bună informare a publicului, care trebuie să înţeleagă că avem nevoie de rechini în oceanele lumii, ca să menţinem echilibrul şi sănătatea acestor ecosisteme.
„Rechinul pe care nu îl vezi e cel de care trebuie să te temi“
Ce pot să fac atunci când văd că un rechin se îndreaptă spre mine? Există vreo tehnică eficientă de a evita atacul?
Dacă reuşeşti să vezi rechinul, sunt şanse mari să nu te atace. Am un slogan după care mă ghidez: rechinul pe care nu îl vezi e cel de care trebuie să te temi. Dacă vezi rechinul, probabil că nu ai de ce să-ţi faci griji prea mari. Dar dacă respectivul rechin se apropie prea mult de tine, cel mai bine ar fi să schiţezi o mişcare agresivă în direcţia lui, ca să-l anunţi că l-ai văzut. După ce rechinul înţelege că l-ai văzut, e foarte probabil să-şi piardă interesul şi să se îndepărteze, fiindcă rechinii sunt prădători de ambuscadă. Dacă nu sunt convinşi că te pot ataca prin surprindere, nu mai eşti un element de interes pentru ei. Dacă sunt înfometaţi şi vor să se hrănească, aruncă-le rapid o privire şi înfruntă-i. Asta aş recomanda, ca metodă de a ţine un rechin la distanţă sigură.
După ce rechinul înţelege că l-ai văzut, e foarte probabil să-şi piardă interesul şi să se îndepărteze, fiindcă rechinii sunt prădători de ambuscadă. Dacă nu sunt convinşi că te pot ataca prin surprindere, nu mai eşti un element de interes pentru ei Jeff Kurr, expert Discovery
Ai fimat programe şi despre alte animale. Care dintre acestea au fost cel mai uşor şi care au fost cel mai greu de filmat?
Mi-am petrecut cea mai mare parte a timpului filmând rechini. Asta a fost dominanta vieţii mele în ultimii 24 de ani, dar am fost şi în Africa, unde am filmat alte animale. Mi-a plăcut mult să filmez felinele mari. Îmi plac prădătorii - rechinii, leii şi alte asemenea specii, fiindcă au anumite trăsături similare: cum îşi urmăresc prada, cum şi-o aleg. Dintotdeauna m-a fascinat această dinamică între prădător şi prada lui, deci trebuie să spun că, dacă n-aş filma rechini, mi-ar plăcea foarte mult să filmez lei.
Împerecherea şi naşterea, Sfântul Graal al documentarelor cu rechini
Există vreun eveniment legat de rechini pe care nu ai putut să îl filmezi?
Pentru realizatorii de documentare despre rechini, cred că marea provocare ar fi să filmeze mari rechini albi care se împerechează sau îşi aduc pe lume puii. Nimeni n-a văzut aşa ceva şi s-au făcut multe speculaţii pe această temă, deci cred că ar fi nişte imagini spectaculoase şi pentru publicul larg, ca şi pentru oamenii de ştiinţă. Probabil însă că ar trebui să nimereşti din întâmplare peste o astfel de secvenţă - şi deci să ai foarte mare noroc. Eu am avut un astfel de noroc în 2000, în False Bay, în Africa de Sud, când am dat întâmplător peste o balenă moartă şi am văzut cum era atacată şi devorată simultan de 27 de mari rechini albi. A fost cel mai spectaculos lucru pe care l-am văzut vreodată, dar am ajuns acolo absolut întâmplător. N-am planificat nimic, nu aveam nimic pregătit în acest sens. A fost o secvenţă uluitoare, un simplu accident extraordinar. Aşa cred că ar trebui să se întâmple ca să filmeze cineva şi acele secvenţe despre care vorbeam, fiindcă ştim totuşi atât de puţine despre rechini, încât nu avem cum să pregătim un astfel de eveniment.
Ce relaţie există între marele rechin alb şi balena ucigaşă? Există balene ucigaşe care şi-au dezvoltat tehnici prin care vânează şi ucid marii rechini albi, fiindcă cele două specii sunt în competiţie pentru acelaşi tip de hrană, adică focile. Ai văzut vreodată o balenă ucigaşă atacând un mare rechin alb?
Cred că astfel de atacuri se produc extrem de rar. Sigur că s-au produs şi fireşte că mi-aş dori să pot fi martorul unui astfel de incident, e pe lista mea de dorinţe. După părerea mea, prădătorii de top, din vârful lanţului trofic, încearcă să se evite între ei. Din câte am înţeles, dacă o balenă orca întâlneşte în calea ei un rechin, îl ridică şi îl întoarce cu burta în sus, ceea ce îi induce rechinului starea de somn. Au învăţat să le inducă rechinilor această stare de «imobilitate tonică», fiindcă atunci când întorci un rechin cu burta în sus, îl faci să adoarmă. Practic rechinul rămâne complet neajutorat, iar orca poate să-l omoare sau să-i facă ce vrea. E cea mai bună metodă, fiindcă nici orca nu vrea să fie rănită într-o luptă cu rechinul. Mi se pare absolut uimitor că balenele orca au învăţat să facă asta. După cum spuneam, mi-aş dori nespus să fiu de faţă când o balenă orca se întâlneşte cu un mare rechin alb. Ar fi o bătălie între doi mega-prădători şi în mod sigur un spectacol uluitor.
De la „Fălci“, la „Shark Week“ şi atitudinea oamenilor faţă de rechini
Cum crezi că s-a schimbat atitudinea oamenilor faţă de rechini, în ultimele decenii? Dar atitudinea ta faţă de rechini?
În urmă cu vreo 40 de ani a fost lansat filmul «Fălci». Nu cred că înainte de asta lumea era prea preocupată de rechini, iar atitudinea generală era mai degrabă ceva de genul «Singurul rechin bun este un rechin mort». E o idee îngrozitoare, fiindcă poate fi uşor exploatată, dacă nimănui nu-i pasă de animalul respectiv. În 1975, când a fost lansat filmul «Fălci», această atitudine s-a schimbat. Lumea a început să deteste rechinii şi să-şi dorească să-i omoare, pentru ca oceanul să devină un mediu mai sigur. Aşa că rechinii au fost puşi într-o lumină proastă timp de mai multe generaţii, în toate colţurile lumii. Inclusiv în ochii mei. Nici eu nu ştiam mare lucru despre rechini pe atunci. Pe urmă, în 1988 a început «Shark Week» şi cred că situaţia a început să se schimbe încă o dată. Oamenii au început să vorbească despre rechini, care, în final, au devenit, poate, cele mai cunoscute animale sălbatice din lume. Cred că «Shark Week» a reuşit să schimbe lucrurile, a informat publicul, aşa că acum oamenii ştiu ce se întâmplă în oceanele lumii: au aflat cum se retează înotătoarele de rechin, ştiu că la nivel mondial pescadoarele comerciale prind cam 100 de milioane de rechini pe an. Deci oamenii ştiu cu ce pericole se confruntă rechinii şi cred că ăsta este unul dintre efectele extrem de pozitive ale evenimentului «Shark Week».
Rechinii au fost puşi într-o lumină proastă timp de mai multe generaţii, în toate colţurile lumii, iar atitudinea generală era mai degrabă ceva de genul «Singurul rechin bun este un rechin mort» Jeff Kurr, expert Discovery
Care este cel mai mare exemplar cunoscut de mare rechin alb? În „Fălci“ am văzut cu toţii că rechinul avea 12 metri lungime. De fapt, cât de lungi pot fi aceste animale?
Mulţi oameni mă întreabă cât de mari cred eu că se pot face marii rechini albi, aşa că am studiat atent problema. Cred că unele dintre cele mai mari exemplare care au fost vreodată măsurate şi cântărite oficial ajungeau la 6,5 metri lungime şi peste 2.900 de kilograme. Deci marele rechin alb poate atinge uşor şase metri lungime, deşi cred că asemenea exemplare sunt relativ rare.
Un exemplar de 5,5 metri văzut de aproape e un animal uriaş, absolut uriaş. Arată aproape ca o balenă. E enorm la aceste dimensiuni, deci dacă există şi exemplare de 6,5 metri, nu sunt convins că aş vrea să le întâlnesc Jeff Kurr, expert Discovery
Personal, nu cred că am văzut vreodată unul de peste 6 metri lungime. Cel mai mare exemplar pe care l-am văzut cu ochii mei avea în jur de 5,5 metri şi trăia în Noua Zeelandă. Pe de altă parte, când eşti în apă poţi doar să estimezi dimensiunile acestor animale. De obicei, eu iau ca reper lungimea bărcii şi încerc să-i urmăresc când înoată în paralel cu barca, fiindcă aşa pot estima mai corect lungimea lor reală. Oricum, pot să vă spun că un exemplar de 5,5 metri văzut de aproape e un animal uriaş, absolut uriaş. Arată aproape ca o balenă. E enorm la aceste dimensiuni, deci dacă există şi exemplare de 6,5 metri, nu sunt convins că aş vrea să le întâlnesc.
„Shark Week“, inspiraţia unei cariere
Care crezi că e principalul motiv pentru care documentarele despre rechini se bucură de o popularitate atât de mare? Crezi că publicul vrea să afle mai multe despre aceste animale? Sau e atras doar de sânge, brutalitate şi groaza de a-i vedea pe rechini în acţiune?
Cred că «Shark Week» e un eveniment foarte vizionat din mai multe motive. Probabil că fiecare telespectator se uită la aceste programe din alte motive: unii vor să afle mai multe despre rechini; pentru alţii, spaima de rechini e ca şi spaima de zombie sau monştri, dar personal înţeleg mecanismul psihologic prin care oamenii se simt atraşi de lucrurile care le provoacă teamă, deci sunt convins că, pentru unii, spaima faţă de rechini e un motiv puternic ca să vizioneze programe pe această temă. Alţii sunt mai interesaţi de aspectele ştiinţifice. Ei sunt probabil biologii marini şi oamenii de film ai zilei de mâine. Mulţi tineri au fost inspiraţi de «Shark Week» să-şi aleagă asemenea meserii şi cred că e nemaipomenit. Dar cred că cel mai important este că rechinii au devenit cele mai populare animale sălbatice din lume, iar oamenii ştiu acum mai multe despre ei decât au ştiut vreodată. Ceea ce un lucru foarte bun pentru rechini.
Se încarcă comentariile...
