INTERVIU Iuliana Tudor, realizator TV: „TVR este singura mare şcoală de televiziune. Aici poţi să greşeşti, în alte părţi nu“

INTERVIU Iuliana Tudor, realizator TV: „TVR este singura mare şcoală de televiziune. Aici poţi să greşeşti, în alte părţi nu“

Iuliana Tudor aniversează 15 ani de televiziune, 15 ani petrecuţi în TVR, cei mai frumoşi ani, spune ea FOTO Marius Bărăgan

Iuliana Tudor (37 de ani) revine pe micile ecrane, vineri, de la 21:00, cu un nou sezon al emisiunii „O dată-n viaţă“, la TVR 1 şi TVR+. Convinsă că folclorul românesc poate trece de barierele limbii şi că dansurile tradiţionale pot încinge călcâiele oricărui iubitor de muzică, emblema postului public îi are ca invitaţi pe membrii trupei Vaya con Dios.

Ştiri pe aceeaşi temă

Joi, 25 septembrie. Soare cu dinţi. „Turnul“ redacţional al TVR-ului este scăldat într-o linişte deplină. În sala de aşteptare din Pangratti o pisică este tolănită pe un fotoliu vechi. Nici ea nu are chef să se trezească aşa devreme. Este 9:30, interviul este programat la 10:00, dar am citit pe undeva că Iuliana Tudor este punctuală. Şi este. 
 
Cum este Iuliana Tudor ştiu mulţi, dar cum a fost poate fi de-a dreptul surprinzător. Iuliana Tudor a fost o rebelă timidă. Purta blugi rupţi şi asculta Depeche Mode, nu-i plăcea muzica populară (Cine ar fi crezut, nu?) şi cu atât mai puţin ia. A cântat „Bade, pălărie nouă“ pentru că a fost ameninţată cu scăderea notei la purtare. Era o ignorantă. O ignorantă curioasă, care a ajuns să se îndrăgostească de folclor. 
 
Ce m-a impresionat, dincolo de farmecul şi naturaleţea ei, au fost aceste cuvinte, atât de sincere şi adevărate: „Folclorul este muzica pe care oamenii nu trebuie neapărat să o placă, ci trebuie măcar să o cunoască“. Şi asta face prin emisiunea „O dată-n viaţă“: prezintă vechile cântece româneşti îmbrăcate într-o „ie“ modernă.
 
„Adevărul“: Din 3 octombrie revine „O dată-n viaţă“. Ce aţi pregătit pentru acest sezon?
Iuliana Tudor: Va fi ceva ce nu s-a mai văzut. (Râde) Este un gând pe care îl avem de foarte mult timp, şi anume să aducem o vedetă internaţională la „O dată-n viaţă“, iar lucrurile se pare că s-au legat pentru sezonul 14. Este o mândrie pentru noi ca echipă, pentru program în sine, să-i avem alături pe membrii trupei Vaya con Dios, iar maestrul Botgros abia aşteaptă, pentru că e onorant. Vorbim de o mare voce, de o mare artistă, o trupă de muzicieni impecabili şi sper să fie pe placul tuturor, mai cu seamă că va intra într-o horă românească ceea ce va fi şi pentru ea o experienţă trăită o dată-n viaţă
 
În plus, ideea primei ediţii e legată de începutul campaniei electorale, care debutează chiar pe 3 octombrie şi atunci ne-am gândit ca emisia să aibă o temă legată de acest eveniment. Astfel, prima emisiune „O dată-n viaţă“ se va numi „Seara preşedinţilor“ şi veţi vedea cine vor fi protagoniştii... Vrem să fie o surpriză pentru toată lumea. 
 
Cum a decurs colaborarea cu Vaya con Dios?
Este o mare onoare pentru echipa noastră să avem o vedetă internaţională de talia acesteia. Ne aşteptam să aibă solicitări dintre cele mai diverse, dar totul s-a încadrat în limitele normalului. În privinţa dansului, a dorit să vadă ce are de făcut, piesele din repertoriul lor au fost trimise către maestrul Botgros, se orchestrează, dar au fost lucruri care pentru noi, ca echipă, înseamnă normalitate, nimic ieşit din ceea ce impune standardul de lucru într-un show de televiziune ca „O dată-n viaţă“ şi cu care sunt obişnuiţi şi ei, în afară. Nu ne-au cerut nimic din ce nu facem şi noi în România în legătură cu prezenţa cuiva în emisiune. Probele de sunet, repetiţiile se vor face după un program stabilit de comun acord. În cabină, la fel, să existe un minim de confort, nimic spectaculos sau ieşit din comun. Absolut normali, oameni normali. 
De foarte multe ori am avut surprize plăcute ca în spatele unei imagini reci şi rigide sau arogante să se afle un om cald, educat, foarte serios în meseria lui, un profesionsit; după cum în spatele unei persoane care promovează imaginea unui om serios în ceea ce face, să se ascundă, de fapt, o lipsă de valoare
 
Iuliana Tudor, realizator TV
Aţi fost surprinsă şi în mod neplăcut de invitaţii dvs?
Am fost surprinsă şi în mod plăcut, şi neplăcut. Pentru că există o aşteptare pe care o ai în legătură cu o persoană publică pe care o ştii de la televizor sau pe care o cunoşti din alt context, iar lucrul la „O dată-n viaţă“ ne ajută să-i descoperim şi pe oamenii din spatele imaginii promovate. De foarte multe ori am avut surprize plăcute ca în spatele unei imagini reci şi rigide sau arogante să se afle un om cald, educat, foarte serios în meseria lui, un profesionsit; după cum în spatele unei persoane care promovează imaginea unui om serios în ceea ce face, să se ascundă, de fapt, o lipsă de valoare. Pot spune că după şapte ani de întâlniri cu majoritatea personalităţilor publice de la noi – şi când spun personalităţi publice, chiar mă refer la sensul propriu al cuvântului, pentru că la „O dată-n viaţă“ nu am adus persoane publice, am adus personalităţi publice – am avut surprize de tot felul. 

Iuliana Tudor, alături de invitaţii de la „O dată-n viaţă“, de la stânga la dreapta: Andreea Voica, Monica Anghel, Sofia Vicoveanca, Angelea Similea şi Luminiţa Anghel FOTO Constantin Ticu
 
Formatul aniversează şapte ani şi s-a bucurat de audienţe foarte mari. Cărui fapt credeţi că se datorează succesul emisiunii?
Cred că au fost foarte mulţi oamenii care au spus că în România folclorul nu mai e de interes, că generaţia tânără nu mai ascultă acest gen muzical. Lucru total greşit! Şi cred că în aceşti şapte ani s-a dovedit că, începând cu „O dată-n viaţă“, toate programele de divertisment din media românească au găsit un loc, într-o formă sau alta, într-o rubrică sau chiar un spaţiu mai mare, pentru folclor. Pentru că publicul doreşte asta şi o spun pe de-o parte uitându-mă la cifrele înregistrate de emisiunea „O dată-n viaţă“ de-a lungul celor şapte ani, dar şi din experienţa personală. Merg foarte mult prin ţară; de-a lungul unui an, pot să spun că străbat cam toate judeţele pentru evenimente unde sunt invitată ca gazdă, şi atunci mă întâlnesc foarte des cu oamenii. Iar când primeşti un feedback de la zeci de mii de persoane, pe care le vezi într-o piaţă, care stau acolo timp de mai multe ore, se bucură, cântă, îşi aduc copiii la spectacol, este o motivaţie în plus şi îmi confirmă ceea ce ştiam: folclorul este muzica pe care oamenii nu trebuie neapărat să o placă, ci trebuie măcar să o cunoască. 
„O dată-n viaţă“ cred că a fost, chiar de la început, o alternativă la toate show-urile de pe piaţa media. Este un show 100% românesc, creat de Titus Munteanu. Sunt foarte mândră de asta, că nu semănăm cu nimic 
 
Iuliana Tudor, realizator TV
Şi asta faceţi dvs.
Da, aici intervine şi menirea postului public. Cred cu tărie că la televiziunea publică din orice ţară muzica, în toate genurile ei, trebuie să se regăsească într-un program sau altul. Este o chestiune şi de responsabilitate, mai ales că, în privinţa folclorului, vorbim de un gen care, în forma lui curată, arhaică, e pe cale de dispariţie. Găsim foarte puţine zone în care folclorul e păstrat în forma sa nealterată, neurcată pe scenă - şi cu asta se ocupă Grigore Leşe în emisiunile sale pur culturale. Ceea ce facem noi la „O dată-n viaţă“ este o formă de divertisment în care prezentăm vechile cântece româneşti îmbrăcate în mijloacele de scenă ale divertismentului, ale unui show de televiziune, dar care până la urmă reuşesc să ajungă la publicul pe care noi îl vizăm: publicul urban, tânăr şi chiar foarte tânăr, pentru că în ultimii ani am observat că se uită foarte mulţi copii. Starea aceasta cred că a fost, chiar de la început, o alternativă la toate show-urile de pe piaţa media. Este un show 100% românesc, creat de Titus Munteanu. Sunt foarte mândră de asta, că nu semănăm cu nimic şi am crezut din prima clipă când am văzut formatul că va avea succes, iar faptul că, de şapte ani, publicul ne aşteaptă în mod constant vineri seară e mai mult decât poţi aştepta, ca om de televiziune. 
 
Iuliana Tudor, alături de Andreea Raicu la „O dată-n viaţă“ FOTO Constantin Ticu
   
Aşa cum spuneaţi o parte a publicului emisiunii dvs este tânără. A fost un pariu personal să atrageţi tinerii, să eliminaţi prejudecăţile că muzica populară este doar pentru un anume tip de oameni?
Categoric, da. Pentru că la rândul meu am făcut parte dintre cei care spuneau: „Doamne! Muzică populară? Cum să ascult aşa ceva?“. Am fost la liceu când eram solista corului şi am fost obligată să cânt o melodie din folclorul românesc la un concert organizat la Filarmonica din Ploieşti şi am refuzat. Am spus că eu nu mă îmbrac în ie, în costum popular, dar să mai şi cânt?! Mi se părea îngrozitor! (Râde) Am spus că nu pot să fac asta şi atunci m-au ameninţat cu scăderea notei la purtare. 
 
Şi aţi cântat.
Da. Era un singur cântec pe care îl ştiam, îl fredona mama mea, „Bade, pălărie nouă“. Am urcat pe scenă, am cântat şi aşa am cunoscut-o pe profesoara mea de canto şi am descoperit cât de ignorantă eram. Pentru că citind, ascultând, mi-am dat seama că vorbim, până la urmă, de singura muzică pur românească. E o chestiune de respect în legătură cu ceva care este al tău, pe care trebuie să-l cunoşti, despre care să poţi vorbi copilului tău. De fapt, asta mi-am propus încă de la început: să fac folclorul cunoscut cât mai multor români, mai ales tinerilor. Totul cu mijloace artistice moderne. Doamna Elise Stan a inovat în materie şi norocul meu a fost să fiu chiar atunci, la începutul meu în televiziune, alături de domnia sa. A fost primul realizator de televiziune care a introdus video-proiecţia într-un spectacol de folclor, acuzată fiind atunci de kitsch, de rele intenţii, că a stricat ceea ce înseamnă acest lucru la nivel cultural. Ei bine, trăim în anii 2014 şi cred că şi folclorul trebuie împachetat modern pentru a-l face accesibil unui adolescent, unui copil, unui tânăr, unei familii tinere.

Iuliana Tudor, alături de maestrul Nicolae Botgros, Sofia Vicoveanca şi Ştefan Bănică Jr FOTO Constantin Ticu
 

„Titus Munteanu nu era un simplu realizator“

 
Aminteaţi mai devreme de Titus Munteanu. Vă amintiţi prima întâlnire cu dumnealui?
Nu am cum s-o uit, pentru că are legătură cu debutul meu în TVR. După ce am luat concursul de prezentatori, am fost condusă să-l cunosc pe directorul TVR 1. Era Titus Munteanu. Îmi aduc şi acum aminte că am păşit cu atâtea emoţii, îmi bătea inima atât de tare! Îi cunoşteam realizările, ca telespectator, în primul rând, şi nu ai cum să nu fii emoţionat când te întâlneşti cu un asemenea profesionist! M-am aşezat pe scaun, l-am salutat şi mi-a spus: „Ştii că trebuie să renunţăm la părul ăsta lung“. Aveam părul extrem de lung. Răspunsul meu a fost scurt: „Atunci plec“. „Nu o să pleci pentru că o să-ţi placă, vei vedea.“ Mi-a explicat, uşor, uşor, toate regulile, am înţeles, m-am conformat şi am colaborat foarte, foarte bine  – şi în calitate de director, iar mai târziu avându-l alături la „O dată-n viaţă“.
 
Cum era Titus Munteanu?
Cred că face parte din categoria oamenilor rarisimi care au făcut meseria asta cu dăruire totală. Iar cei care au avut un asemenea model  – mă refer aici la toţi marii artişti care au lucrat cu domnia sa, care au făcut istorie la TVR, care au îmbogăţit arhiva televiziunii  – cu toţii spun că Titus Munteanu nu era un simplu realizator, era un om care privea produsul pe care îl făcea, dincolo de responsabilitate, cu o apropiere pe care o are o mamă faţă de copilul său. Titus Munteanu, când construia un program, îşi chema acasă toţi artiştii cu care dorea să lucreze, petreceau săptămâni în şir, ba chiar luni, când era vorba de Revelioane, şi asta o ştiu din istorisirile lor, pregătind moment cu moment. Fiecare minut de emisie era pregătit, gândit şi regândit cu mare atenţie, lucru care acum, din păcate, nu se mai face. Astăzi, televiziunea este ca un malaxor în care trebuie să produci contracronometru, iar creativitatea, din acest punct de vedere, suferă, pentru că intervin presiunea timpului, presiunea pieţei, presiunea banilor, presiunea de toate felurile care te fac să trăieşti totul cu o altă viteză. 
 
Dvs. sărbătoriţi 15 ani de televiziune. Ce au însemnat toţi aceşti ani în TVR?
Cei mai frumoşi! Au fost cei mai frumoşi ani, pentru că atunci când faci meseria asta şi simţi că eşti omul potrivit la locul potrivit, nu o simţi ca pe o muncă. Am trăit şi continui să trăiesc cea mai frumoasă experienţă din viaţa mea. Televiziunea Română este singurul loc în care un om luat de la zero, aşa cum am fost eu, poate să devină un om de televiziune performant, dacă are datele necesare. Este singura mare şcoală de televiziune, singurul loc în care oamenii din echipă au răbdare cu tine. Aici poţi să greşeşti, în alte părţi nu ţi se permite asta. Acolo trebuie să mergi şi să arăţi ceea ce ştii, trebuie să vii deja  cu o experienţă importante pe care să le pui la bătaie. Aici, pas cu pas, an după an, experimentezi, evoluezi, devii. De aceea, pentru mine, TVR este o şcolă în care continui să învăţ. Îmi dau seama că este un domeniu inepuizabil şi sunt pregătită pentru cât mai multe provocări. 
 
Sunteţi o emblemă a postului public, dar sunt curioasă dacă aţi primit propuneri de la alte posturi?
Au existat foarte multe propuneri, dar provocarea în sine, la nivel de meserie, de proiect, nu a fost pe măsura a ceea ce cred eu că pot să fac, în sensul în care vreau să mă simt omul potrivit la locul potrivit. Aşa m-am simţit la „O dată-n viaţă“. E foarte importantă şi echipa cu care lucrezi, pe care eu am sudat-o în 15 ani. Ne înţelegem din priviri, iar asta e mai rar. Noi ne-am adunat ca echipă şi suntem cei de azi după cinci ani de selecţie. Cei care au rămas sunt oameni care simt ca şi mine, de aceea putem lucra atât de bine. Selecţia s-a făcut oricum de la sine. Au rămas doar oamenii care îşi iubesc meseria, care nu vin la TVR doar pentru că au un job.

Iuliana Tudor a petrecut cei mai frumoşi ani în TVR FOTO Marius Bărăgan 
 
Aşa cum spuneam, în urmă cu 15 ani intraţi în televiziune. Cum au fost începuturile?
Prima emisiunea a fost „La telefon, muzica populară“. Era un program de dedicaţii muzicale în direct, în fiecare joi, marţi, luni, sâmbătă... am fost mutată în toate zilele săptămânii, dar a fost primul meu experiment cu o cameră. O singură cameră, telefonul şi telespectatorul. Aceia au fost primii paşi, iar după un an am trecut la „O vedetă... populară“. Pasul a fost destul de mare. Treceam de la o emisie în care vorbeam cu telespectatorii la una care deja, jurnalistic vorbind, însemna cunoştinţe temeinice despre cum se face un interviu. Era un portret al unei vedete populare, cu telefoane în direct, dans, invitaţi speciali, era un format complex. Dacă vreţi, păstrând proporţia, desigur, o bază a „Genialilor“ pe care a făcut-o domnul Lazarov. 
 
Mai aveţi emoţii înainte de o emisiune live?
Când nu o să le mai am, o să mă las. 
 

Tanti Florica Mâzgoi şi primele cântece culese

 
Cum era Iuliana Tudor în adolescenţă? Ce muzică asculta?
Depeche Mode. Atunci era curentul cu blugi  rupţi şi ciocate, perioada aceea a fost foarte frumoasă! Eu eram foarte timidă, nici gând să urc pe scenă, niciodată nu mă gândeam şi nu mă imaginam în ipostaza asta. Am avut o timiditate şi o emotivitate, de mică, peste care am trecut după 18 ani, când am mers la Şcoala Populară de Artă, unde aveam spectacole şi am învăţat, încet, ce înseamnă să urci pe scenă.
 
Şi atunci cum s-a născut pasiunea pentru muzica populară?
În momentul în care am început să studiez serios. Am luat-o ca pe un hobby, dar despre care am dorit să mă informez şi să ascult. Am început să ascult atent Maria Lătăreţu, Maria Tănase, Ileana Sărăroiu, toţi marii artişti din trecut şi apoi am început să merg prin sate, pentru a culege cântece vechi. Am zis să încerc în judeţul meu, în Prahova. Am mers într-un sat - se numea Bătrâni. Ştiam de la bunica mea că acolo sunt multe femei care cântă. Am bătut la două-trei case la poartă şi nu mi-a răspuns nimeni. Toată lumea era plecată. Am aflat că era o înmormântare şi toată lumea era la biserică. Am aşteptat până s-a terminat slujba, am vorbit cu preotul şi mi-a vorbit de tanti Florica Mâzgoi. De la ea am primele mele cântece. Am aşteptat-o; făcea parte dintre femeile care boceau. Femeiea era plânsă, chiar transfigurată. Am stat de vorbă, şi după un timp am convins-o să-mi fredoneze câteva cântece. Am înregistrat-o pe reportofon. Câteva dintre acele piese s-au regăsit pe primul - şi singurul - meu album, imprimat cu Paraschiv Oprea şi Orchestra Radio - o realizare cu care mă mândresc. Apoi a intervenit televiziunea şi am renunţat. 
 
De ce nu aţi încercat o carieră în muzică?
Consider că trebuie să alegi să fii de-o parte a microfonului, nu poţi fi de ambele părţi. Niciodată. Pentru că nu poţi face o meserie bine şi nu poţi fi credibil. Nu cred, am mai spus-o şi o repet, în prezentatorii-cântăreţi, în cântăreţii-prezentatori, în actorii-prezentatori sau în prezentatorii-actori. Sunt meserii total diferite - şi vorbesc aici de dorinţa de a face performanţă. Eu mi-am dorit să fac performanţă acolo unde am ales să merg. Ori dacă am vrut acest lucru, toată energia mea a trebuit să meargă în direcţia în care simt că sunt potrivită. Ori, din punct de vedere muzical, ca voce, poate că aş fi reuşit să fac ceva bun, dar nu performant. Îmi place mult mai mult şi mă simt mai în largul meu în televiziune decât cântând. Şi am ales să fiu de partea aceasta a microfonului, să pun întrebările, să pun artiştii în valoare, să pun în valoare un program şi nu regret nicio clipă.
 
Pentru mai multe detalii despre emisiunea „O dată-n viaţă“, dar şi despe proiectele în care este implicată, puteţi vizita pagina oficială de Facebook a Iulianei Tudor.  
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările