INTERVIU Isabela, fata de căldărari care luptă cu prejudecăţile: „Ascult părerile rasiştilor, îi las să mă cunoască, apoi le zic că sunt ţigancă“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Isabela Stănescu, fata unor căldărari care a uluit cu o partitură de operă juriul şi publicul „Românii au talent“, ne-a povestit cum şi de ce s-a hotărât să participe la show-ul de la Pro TV, dar şi care este cel mai mare motiv de mândrie.

Isabela Stănescu, o tânără în vârstă de 18 ani din Piatra Neamţ, a reuşit să emoţioneze pe toată lumea cu vocea ei. Îmbrăcată în costum tradiţional ţigănesc, ea a interpretat aria „O mio babbino caro“, semnată de Giacomo Puccini.

Isabela a reuşit nu doar să ridice juriul şi publicul de la „Românii au talent“ în picioare, ci să-i facă pe mulţi să se gândească de două ori înainte de a judeca un om, iar acesta este unul dintre motivele pentru care se simte mândră.

Tânăra a acordat un interviu ziarului „Adevărul“ în care a declarat că s-a înscris la audiţiile „Românii au talent“ în primul rând pentru tatăl său, care îşi dorea foarte mult să o vadă pe scena de la Pro TV.

Deşi se aştepta ca oamenii să fie miraţi, Isabela ne-a mărturisit că a fost extrem de emoţionată pentru că nu credea că momentul ei va avea un asemenea impact, iar miile de reacţii care au urmat au copleşit-o.

Tânăra subliniază că nu este interesată de faimă sau bani, ci se mulţumeşte să-i ajute măcar puţin pe oamenii din comunitatea ei, să le dea curajul de a-şi dori şi de a încerca să obţină mai mult de la viaţă.

Dar Isabela a reuşit să dărâme bariere inclusiv în comunitatea romă din care face parte. Nu doar că face muzică clasică, ea îşi doreşte să urmeze Conservatorul, un lucru ieşit din comun. De asemenea, i-ar plăcea să ajungă la Opera Naţională, dar se gândeşte serios şi la o carieră în învăţământ, la Liceul de Arte „Victor Brauner“ Piatra Neamţ, pentru că îşi doreşte să-i ajute pe copii, aşa cum la rândul ei a fost ajutată.

În ceea ce priveşte discriminarea, Isabela se consideră o norocoasă şi chiar se amuză pe seama persoanelor rasiste, pentru că, după ce ajung să o cunoască, sunt şocaţi când află că este ţigancă.

„Adevărul“: Cum te-ai gândit să participi la Românii au talent şi de ce?

Isabela Stănescu: În principiu, am făcut-o pentru tatăl meu. El şi-a dorit cel mai mult să apar pe  scena „Românii au talent“ încă din prima ediţie, însă eu nu am simţit că e locul meu acolo. Îmi spuneam «Stai aşa că nu-i aşa. Tu mai trebuie să te pregăteşti puţin înainte să te expui în faţa întregii ţări“. Însă, anul ăsta nu ştiu ce m-a apucat, am spus «acum ori niciodată». Şi s-a întâmplat. Şi mi-a plăcut ce s-a întâmplat.

Ce ţi-ai dori să obţii în urma apariţiei tale la Pro TV?

Nu-mi doresc mare lucru. Nu vreau bani, nu vreau faimă. Astea-s temporare, azi le ai, peste jumătate de an, nu le mai ai. Îmi doresc să sparg nişte bariere, să trasez o cărare pentru oamenii ca mine, să fiu o voce pentru oamenii ca mine care sunt mai puţini curajoşi, nu au curajul să ceară puţin mai mult decât ceea ce li se oferă deja.

Te aşteptai la asemenea reacţii din partea juriului şi a oamenilor? Cum te-au făcut să te simţi?

Sincer, mă aşteptam să se mire, ăsta a fost şi scopul. Să schimb puţin punctele de vedere, să privim altfel omul care se află în faţa noastră, fără să mai judecăm în necunoştinţă de cauză. Însă, nu mă aşteptam să mă emoţionez atât de tare. De atâţia ani fac muzică şi treaba mea arată cam aşa: urc pe scenă, aplauze, mă înclin, cânt, aplauze, mă înclin, plec. Dar la „Românii au talent“ a fost altfel. Îmi tremurau genunchii când am văzut o sală întreagă ridicându-se, inclusiv juraţii, ca mai apoi să îi ascult pe fiecare în parte cum aduc laude şi vorbe frumoase la adresa mea, e ceva copleşitor, ieşit din comun pentru mine.

Care au fost cele mai frumoase mesaje pe care le-ai primit?

Am primit mii de mesaje, şi nu exagerez. Se blocase telefonul, tata era sunat de prietenii din străinătate, mama era bombardată de apeluri şi mesaje de la rude, prietenilor nu le venea să creadă că eu sunt cea de la TV. I-am emoţionat pe mulţi şi asta e ceea ce contează, însă cele mai frumoase mesaje au venit de la juriu, de la activiştii de etnie romă şi de la oamenii care au avut încredere în mine încă de când am început să cochetez cu muzica.

Spuneai că în primul rând voiai să-ţi faci familia mândră. Ce ţi-au spus părinţii după acel moment?

După acel moment, părinţii mei erau într-o stare de fericire absolută. Speechless (fără cuvinte – trad.) amândoi, m-au luat în braţe şi au savurat momentul împreună cu mine. Sunt cei mai mândri părinţi din ţiganiadă.

Cum ţi-ai descoperit talentul şi pasiunea pentru muzică?

Greu de zis, eram copil, abia începusem să studiez muzica. Deşi eu nu ştiam că sunt talentată, ştiam cert că îmi place muzica. Iar dupa ce fostul domn director Mihăiţă Albu mi-a dat o probă de auz ritmic şi melodic, înainte de înscrierea în şcoală, s-a zbătut ca tatăl meu să nu plece fără să semneze contractul. Abia după asta am realizat că se poate vorbi de talent, auzind cuvântul ăsta din gura domnului director şi al doamnei mele profesoare de teorie muzicală, Ioana Ciobanu, care m-a susţinut foarte mult în toate deciziile mele profesionale, inclusiv transferatul la canto, deşi eram bunicică pe pian.

Cred că pasiunea începe când începi să descoperi cu adevărat muzica, la mine aşa a fost. Eram în clasa a II-a, primisem o cărticică cu partiturile albumului „Let It Be“ de la Beatles. Am promis că le învăţ, le-am învăţat şi aşa m-am îndrăgostit de Beatles şi de maniera în care erau scrise piesele lor. I-am ascultat pe YouTube, din click în click am descoperit muzica rock ale trupelor similare cu Beatles, şi tot din click în click am explorat documentare, filme şi interviuri. Mi-am zis „gata, asta voi face şi eu“, gândindu-mă la cariera de muzician. Şi în continuare muncesc şi pun pasiune în tot ceea ce fac.

Părinţii te-au susţinut încă de la început?

Părinţii m-au susţinut încă de la început, erau foarte fericiţi că fetiţa lor are latura asta de artist în devenire. Mi-au fost alături încă de la primul meu recital de pian din toamna lui 2007 şi aveau încredere că Dumnezeu le aşază pe toate şi că nimic nu e întâmplător.

Cum de te-ai îndreptat către muzica clasică?

În principiu, m-am axat pe muzica clasică pentru că o studiez din clasa I şi este ramura la care mă pricep cel mai bine, dar odată cu trecerea la canto clasic, m-am îndrăgostit de universul ăsta haotic al corepetiţiilor, al operei, al poveştilor controversate din spatele acestora, al dramatismului artistic.

Dar îmi doresc să fac şi compoziţie de muzică de film şi producţie muzicală de mai multe genuri, deci nu sunt doar pe muzică clasică. În general, cânt ce ascult!

Ce-ţi doreşti să faci mai departe? Te-ai gândit la facultate, vrei să te dedici total muzicii?

Da, vreau să mă dedic total muzicii. Nu mă văd făcând altceva în afară de muzică. Planul meu e să mă duc la Conservator – un lucru ieşit din comun la noi, la ţigani, mai ales la fete –, apoi după studii, dacă am succes cu opera şi sunt îndeajuns de bună, poate reuşesc să mă angajez la Opera Naţională. Deşi, nu e exclusă nici cariera de profesor la Liceul de Arte „Victor Brauner“ Piatra Neamţ. E decizia mea de suflet, să vin de unde am plecat şi să fiu un om la fel de important în dezvoltarea unui copil, aşa cum sunt pentru mine mulţi profesori de aici.

Ai avut vreodată probleme din cauza etniei? Te-ai simţit discriminată sau dezavantajată?

Eu, din fericire, nu am avut niciodată probleme din cauza etniei. Ce-i drept, nici nu par a fi ţigancă şi multă lume nu îşi dă seama. Îmi place să mă joc cu rasiştii, să le ascult părerile, să îi las să mă cunoască, apoi să le zic că sunt ţigancă şi să îi văd cum le pică faţa instant. Mă amuză reacţia oamenilor când află că sunt de etnie şi realizează că preconcepţiile din mintea lor nu coincid cu mine. „Stai puţin, dar tu nu eşti de culoare, dar vorbeşti corect, dar nu pot să cred că eşti ţigancă“.

Însă cunosc foarte multe persoane discriminate şi nu doar din cauza etniei, ci şi din cauza statului social sau din cauza orientării religioase sau sexuale. În general, caut să combat aceste lucruri. Să demonstrez că nu e aşa cum cred unii. Sprijin diversitatea şi mă bucur foarte, foarte mult când, prin propriul meu exemplu, schimb puţin punctul de vedere al oamenilor care nu se abat de la ideile lor.

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite