INTERVIU Freddie Highmore, „Doctorul cel bun“: Am contracarat ideea că cineva cu autism nu poate evolua ca individ

Freddie Highmore este „Doctorul cel bun“ FOTO AXN

Actorul britanic Freddie Highmore (28 de ani) a acordat un interviu în care vorbeşte despre personajul fascinant pe care îl interpretează în serialul „Doctorul cel bun/The Good Doctor“. Cel de-al treilea sezon a avut premiera pe 3 septembrie, la AXN.

Serialul „Doctorul cel bun/The Good Doctor“, cu Freddie Highmore în rolul principal, urmăreşte povestea emoţionantă a unui tânăr care are autism şi care începe un stagiu la secţia de chirurgie a unui spital din California.  

Pe plan personal, sezonul trei aduce un alt tip de provocări pentu Shaun – acesta va explora pentru prima dată lumea complicată a întâlnirilor romantice, a relaţiilor de dragoste, care se dovedesc greu de gestionat. Fricţiuni vor apărea şi în cuplul format din doctorii Melendez şi Lim, odată cu promovarea celei din urmă ca noua şefă a secţiei de chirurgie.

Într-un interviu obţinut de „Adevărul“ cu ajutorul AXN România, Freddie Highmore, care în 2018 a fost nominalizat la Globurile de Aur pentru acest rol, a dezvăluit detalii interesante despre personajul său, cât de mult a investit în construcţia lui şi a explicat de ce este un proiect atât de special şi cum se diferenţiază de restul producţiilor medicale

Eşti membru de onoare al oraşului Vancouver. Ai filmat mulţi ani acolo - întâi Bates Motel, acum Doctorul cel bun. Ce părere ai despre oraş?  

Freddie Highmore: Ador oraşul. După cum spuneai, am petrecut atât de mult timp aici. Încă simt că acasă este Londra, unde este familia mea, dar îmi place Vancouver. A fost foarte amuzant pentru mine că după cinci ani de Bates Motel, m-am întors aici pentru filmările episodului pilot, după care am rămas pentru continuarea sezonului. Dar unul dintre lucrurile care îmi plac foarte mult la «Doctorul cel bun» este că am reuşit să păstrăm o mare parte a echipei care a lucrat şi la Bates Motel. Am simţit că familia pe care am creat-o în anii petrecuţi filmând la acel serial a rămas intactă, ceea ce mă bucură. Lucrez de multă vreme cu unii dintre membrii echipei.

Care este reţeta succesului pentru tine? Muncă intensă, carismă, noroc?

Ei bine, cred că Vancouver a fost cheia succesului! Plus, un pic de noroc. M-am simţit întotdeauna foarte norocos să lucrez alături de oameni minunaţi când eram mai tânăr, mai ales în seriale de televiziune, dar şi în ceea ce priveşte întâlnirile pe care le-am avut. Cred că faptul că «Doctorul cel bun» a venit atât de repede după ce am terminat filmările la «Bates Motel» a fost ceva menit să se întâmple. Cred că la trei zile după ce am terminat filmările, m-am aşezat cu David Shore (producător executiv) şi am început să discutăm despre ideea de a lucra împreună la «Doctorul cel bun». Evident, a fost un pic nebunesc, având atât de puţin timp de pregătire, dar am fost incredibil de norocos întrucât dacă Bates Motel s-ar fi terminat cu o lună mai târziu, probabil că nu aş mai fi avut acest rol. Deci, da, cu siguranţă noroc. Plus, mereu am încercat să profit de fiecare oportunitate cât de mult am putut. Atât eu, cât şi întreaga echipă ţinem foarte mult la acest serial şi ne dorim să fie cu totul special – nu ne culcăm pe o ureche sau pe lauri, suntem conştienţi că facem ceea ce ne dorim şi astfel încercăm să dăm tot ce e mai bun din noi în fiecare scenă.

Care a fost cea mai mare provocare la rolul lui Shaun?

Simt că Shaun este probabil cel mai provocator personaj pe care l-am jucat vreodată. Cred că cea mai mare preocupare a mea în ceea ce priveşte acest rol şi ceea ce ne-am dorit să arătăm cât mai autentic, a fost faptul că Shaun are autism, dar şi cum ar fi cel mai bine să fie prezentat pe ecran acest lucru. În ceea ce priveşte documentarea, am studiat mai mult decât pentru orice alt proiect. Dar, fiind conştient în mod continuu, că pe măsură ce timpul trece, Shaun creşte şi evoluează, dar condiţia sa rămâne aceeaşi şi că o parte din el nu se va schimba niciodată. Dar a fost interesant ca pe măsură ce trecem de la un an la altul să contracarăm ideea că cineva cu autism nu se poate schimba, nu poate evolua ca individ.  Şi mai cred că rolul a fost mereu provocator şi plin de inspiraţie, deoarece Shaun evoluează şi creşte mereu în acest nou mediu în care se află, în spital. Şi, de asemenea, cum îi învaţă pe alţii şi cum învaţă el de la alţii. El nu este un personaj care se simte vreodată static şi apreciez că modul în care David scrie, permite acest arc minunat şi continuitatea personajului. L-am întâlnit la începutul călătoriei sale şi cu fiecare sezon se simte că explorăm mai mult, se percepe schimbarea şi cum se deschide în moduri noi.

Shaun va naviga pe tărâmul dragostei pentru prima dată. Ai emoţii legate de acest aspect? Dar partenera ta?

Nu ştiu dacă emoţionat este modul corect de a descrie cum mă simt. Cred că este o nouă oportunitate interesantă de a vedea, de a ne concentra şi pe altă parte a lui Shaun – voiam să spun personalitate - dar este ceva pe care toată lumea îl simte. Unul dintre primele documentare pe care le-am urmărit când mă documentam pentru «Doctorul cel bun»  se numea «Autismul în dragoste», iar ceea ce mi-a plăcut a fost, aşa cum pare să sugereze titlul, că se concentrează pe cel mai universal şi optimist şi plin de speranţă tip de emoţie, dar nu una pe care oamenii o asociază adesea cu persoanele care au autism. 

Cred că stereotipul care este asociat persoanelor cu autism poate fi că sunt foarte robotizaţe sau lipsite de emoţie şi, evident, nu este adevărat. Şi asta este ceea ce mă emoţionează cu adevărat în acest sezon: intrăm într-adevăr în profunzime şi arătăm modul în care Shaun iubeşte sau cum experimentează iubirea. Şi cred că ceea ce David Shore face într-un mod incredibil este că ne face să ne bucurăm şi să perfecţionăm aceste momente simple şi mici pe care Shaun le trăieşte pentru prima dată şi să fim alături de el. Într-un alt serial nu ai putea să te concentrezi pe astfel de detalii cu atâta profunzime.  

Vorbind de documentare, ai vorbit cu persoane din spectrul autist înainte să începi filmările?

Înainte să apară serialul, aveam în jur persoane apropiate care au autism, aşa că eram conştient de această condiţie. Dar nu aş spune că Shaun se bazează pe cineva cunoscut, în mod special. Şi unul dintre cele mai edificatoare elemente pe care le-am descoperit din perioada de documentare este că există un spectru atât de vast încât nu există o versiune corectă a autismului corectă sau care reprezintă pe toată lumea. Şi Shaun nu îi poate reprezenta niciodată pe toţi cei care se află în spectru, în acelaşi mod în care toţi cei care sunt neurotipici şi care lucrează la serial nu îi reprezintă pe toţi cei din lume care sunt neurotipici. Simt că asta a eliberat cumva din presiune. Spunem în cele din urmă doar o singură poveste individuală şi suntem în această călătorie alături de Shaun.

Ai primit feedback de la persoane cu autism sau de la familii care au un membru cu autism?

Cu siguranţă, este minunat mai ales când primim mesaje de la astfel de comunităţi, sunt foarte încurajatoare. Am avut discuţii incredibile cu persoane din spectru autist şi pentru ei, este mai mult decât un serial de televiziune. Este foarte important când trăieşti astfel de momente cu persoane care au o conexiune reală cu povestea sau cu personajul. Cred că ceea ce încerc să spun este că adesea sunt modalităţi neaşteptate prin care oamenii rezonează cu serialul şi cu călătoria lui Shaun, deoarece în anumite situaţii există părţi din el pe care oamenii le pot recunoaşte în persoanele din jur, dar în alte situaţii, Shaun este probabil foarte diferit. Dar cred că în cele din urmă, ceea ce îi atrage pe oamenii din comunitate este ceva mult mai amplu - ideea de speranţă şi optimism pe care Shaun o aduce ca personaj. Cred că văzând autismul prezentat într-un serial optimist şi nu concentrându-se pe probleme sau dificultăţi ajută. În acelaşi timp cred că adresează şi un fel de trend general la nivel mondial, nu doar în cadrul comunităţii celor cu autism – oamenii caută seriale un pic mai lejere. Sunt sigur că în fiecare ţară există o mulţime de ştiri negative, de fiecare dată când deschizi televizorul astfel încât, un personaj precum Shaun, care să ne arate o cale de a merge mai departe plină de speranţă, este binevenit.

Cum crezi că s-a ajuns în punctul în care au decis ca o persoană cu autism să aibă rolul principal într-un serial de televiziune?

Cred că la o scară mai mare adresează idea de a prezenta diversitatea pe micul ecran pe cât de bine se poate şi cred că acest lucru e foarte important.  Nu cred că este rolul meu să vorbesc despre amploarea acestei mişcări sau care este rolul lui Shaun, dar cu siguranţă cred ca suntem foarte norocoşi. Personal, sunt privilegiat să am oportunitatea de a spune povestea lui Shaun în aceste timpuri. Întrucât personajul nu poate reprezenta toate persoanele care sunt în spectru, însă poate fi un prim punct în generarea unei conversaţii, poate determina oamenii să afle mai multe despre autism astfel încât să înţeleagă mai multe decât prin ochii unui personaj TV.

Pare că ai reuşit să ai o tranziţie uşoară, lină de la copil actor la adult actor, ceea ce este cam rar în industrie.

Cred că am fost norocos. Într-un fel, cred că televiziunea a fost locul perfect pentru acest lucru. Bates Motel a durat cinci ani şi am crescut natural odată cu serialul. Cred că Norman era un puşti la începutul serialului, un fiu – nu chiar un bărbat. Spre finalul serialului devine un bărbat – tranziţia a fost aproape naturală, firească şi a avut loc atât pe micul ecran, cât şi în viaţa de zi cu zi. „Doctorul cel bun“ este cumva o continuare şi cred că şi acesta este unul dintre motivele pentru care îl consider un moment de tranziţie. A fost un proces firesc, pe care l-am simţit natural mai degrabă decât impus – nu m-am trezit într-o dimineaţă „Gata. Acum roluri de adult“.

Cum ai crescut alături de acest personaj?

Pe lângă aspectele evidente legate de cât de mult am învăţat despre autism şi comunitatea persoanelor din spectru, cred că Shaun mă face mai puţin cinic şi mult mai optimist – văd lumea cu alţi ochi. Britanicii sunt cinici nativ, ştii bine, au acel simţ al umorului sarcastic, sec, iar Shaun mi-a îmblânzit această latură, ceea ce este minunat.

Îţi este greu să te deconectezi de personaj?

Mda, este mereu ciudat. De obicei, cu mici excepţii, este o separare clară între promovarea serialului şi perioada de filmări din Vancouver. Distincţia e relativ simplă pentru mine, întrucât 99% din timpul petrecut în Canada mă concentrez pe filmări, pe personaj. Cred că încerc să păstrez accentul American cât mai mult timp atunci când sunt pe platou, când sunt aici.

Cât de importante sunt premiile pentru tine?

Premiile n-au fost niciodată un scop pentru mine. Însă, recunoaşterea muncii tale este ceva foarte plăcut şi se simte ca un succes colectiv – cum a fost, de exemplu, nominalizarea la Premiile Golden Globe, pe care am sărbătorit-o cu toţii pe platou, pentru că era o realizarea colectivă. Cred că astfel de momente sunt plăcute pentru întreaga echipă, pentru toţi cei care lucrează la acest serial. Nu cred că premiile sunt ceea ce îi motivează zi de zi pe cei care sunt pe platou. Nu cred că este o abordare sustenabilă şi mai cred că motivaţia vine din altă parte – din lumea serialului, din personaj – mai ales într-o producţie cu 20 de episoade pe an. Este foarte diferit de un film, unde lucrezi câteva luni şi apoi mergi mai departe. Cred că trebuie să găseşti un mod sustenabil de lucru pe termen lung când lucrezi pentru un serial de televiziune.

Ai lucrat cu personalităţi, printre care Johnny Depp sau Vera Farmiga. Te aştepţi la o nouă colaborare cu Johnny sau Vera?  

Mi-ar plăcea tare mult să lucrez din nou cu Vera, noi avem o relaţie foarte specială. Ştii, se creează o legătură când lucrezi cu cineva timp de cinci ani. Bates Motel şi Doctorul cel bun (The Good Doctor) sunt două seriale foarte diferite. La Bates Motel ne-am simţit ca atunci când lucrezi la un proiect independent, lucram pe un platou foarte mic, foarte mult pe timp de noapte şi mai şi ploua aproape tot timpul.  Aveam mentalitatea aceea “împotriva tuturor obstacolelor” şi faptul că am trecut prin această experienţă alături de Vera mă face să-mi doresc să retrăiesc acel sentiment. Va trebui să îi găsim un rol. Tot încerc să o conving să revină în Vancouver, vom vedea.

Ai planuri legate de vreun film?

Da, deşi este atât de puţin timp. Am lucrat la o producţie care s-a filmat în Spania, în pauza dintre sezonul doi şi trei.

Unde s-a filmat?

Am filmat în Madrid, filmul se numeşte „Way Down“, este despre o spargere, mai diferit cumva. Am filmat preponderent în limba engleză, cred că undeva la 25% în spaniolă. Din distribuţie fac parte Luis Tosar şi Jose Coronado, care sunt nişte actori minunaţi, extrem de talentaţi şi sunt foarte norocos că am avut şansa de a lucra alături de ei.