INTERVIU EXCLUSIV Doris Goodwin, câştigătoare Pulitzer: George Washington ne-a arătat ce înseamnă democraţia
0
Scriitoarea americană Doris Goodwin, câştigătoarea unui Pulitzer, a vorbit într-un interviu pentru „Weekend Adevărul“ despre miniseria „Washington“, pe care a produs-o pentru HISTORY, dar şi despre alţi mari lideri care au condus Statele Unite în perioade de criză.
Doris Goodwin (71 de ani), scriitoare, istoric, jurnalistă şi analist politic, este producătoarea docudramei „Washington“, care va fi difuzată între 3 şi 5 iulie, de la ora 20.00, la HISTORY România. Majoritatea cadrelor care redau culoarea locală a secolului al XVIII-lea american au fost filmate în România. Timp de o lună, atmosfera străzilor din New York şi Philadelphia, serile dansante şi ceremoniile religioase au fost recreate pe platourile de filmare din ţara noastră. De asemenea, scenele de luptă care reconstituie victoria de la Saratoga şi uciderea lui Jumonville au fost filmate pe câmpurile de la Călugăreni. Cele trei episoade urmăreşte evoluţia primului preşedinte al Statelor Unite ale Americii de la soldatul tânăr şi ambiţios, la figura legendară de mai târziu. Doris Goodwin a vorbit despre omul care a jucat un rol crucial în obţinerea independenţei americane şi a explicat de ce Abraham Lincoln, Theodore Roosevelt, Franklin Roosevelt şi Lyndon Johnson, ale căror biografii le-a semnat, au fost nişte geniali oameni de stat.
„Weekend Adevărul“: Sunteţi producătoarea docudramei „Washington“, de la HISTORY. Ce importanţă credeţi că mai are astăzi primul preşedinte al Statelor Unite pentru poporul american?
Doris Goodwin: E o întrebare grozavă. Cred că în multe feluri George Washington a fost un exemplu pentru toţi preşedinţii care i-au călcat pe urme. Dacă ar fi vrut, după ce a câştigat Revoluţia americană, putea deveni un dictator, putea să preia toată puterea, aşa cum mulţi oameni din jurul lui şi-au dorit. După ce a fost ales în unanimitate ca preşedinte ar fi putut rămâne la Casa Albă până la moarte, dar a renunţat după două mandate tocmai pentru că a dorit să seteze exemplul unei frumoase tranziţii de putere. De asemenea, în timpul mandatelor sale a predat o mulţime de lecţii importante: cum şi cât de des trebuie să te adresezi cetăţenilor, cum să vorbeşti şi să negociezi cu membrii congresului. El a fost cel care a stabilit inclusiv titulatura: unii oameni voiau să i se adreseze cu „Înălţimea Sa“ sau cu „Excelenţa Sa“, dar el a preferat simplitatea: „Mister President“. Apoi, a format o echipă de consilieri, însă s-a asigurat că aceşti oameni îndrăznesc să-l contrazică. Cred că preşedinţia sa chiar a reprezentat un început al înţelegerii acestei noi instituţii, ne-a făcut să vedem cum arată şi ce înseamnă un preşedinte şi o democraţie.
Aţi semnat biografiile celor mai importanţi preşedinţi americani. Cum se face că nu şi pe cea a lui George Washington?
Întotdeauna mi-am dorit să pot scrie biografia lui şi, într-adevăr, sunt întrebată adesea: „De ce nu şi George Washington?“. Problema a fost că sunt atât de multe informaţii şi s-au făcut atât de multe proiecte foarte bune despre el. Aşa că m-am bucurat foarte tare când HISTORY mi-a propus să fac un documentar despre el. Mi s-a părut minunat, a fost rezolvarea perfectă a dorinţei mele. Am apelat la colegii mei istorici, deveniţi biografii lui George Washington, şi în acest fel am putut să învăţ despre el şi să-l înţeleg într-o manieră mai profundă. M-am bucurat din plin de această experienţă, totul a fost foarte interesant. Am fost, la un moment dat, într-un campus universitar şi un student m-a abordat întrebându-mă: „Cum ne putem imagina că vom putea deveni vreodată nişte adevăraţi lideri, aşa cum au fost George Washington, John F. Kennedy, Abraham Lincoln? Aceşti oameni sunt embleme, sunt monumentali, sunt geniali!“. În acel moment am realizat cât de important este să-i studiezi încă din tinereţe, să vezi unde au greşit şi cum au învăţat din propriile greşeli. De fiecare dată când am scris despre astfel de oameni, am început din adolescenţă. Aşa începe şi docudrama de la HISTORY, pentru că mi se pare o metodă minunată de a înţelege ce înseamnă leadershipul. Washington a făcut greşeli în tinereţe, a evoluat în ciuda tuturor dificultăţilor pe care le-a întâmpinat, a dezvoltat încredere în sine pe măsură ce a înaintat în vârstă, a căpătat curaj şi, în final, a devenit un lider în adevăraul sens al cuvântului. La început a fost copleşit, dar mai târziu a fost mânat de ambiţia de a conduce naţiunea către ceva măreţ. Am simţit că a devenit unul dintre „băieţii mei“ (râde). Am avut, în sfârşit, şansă să „trăiesc alături de el“.
Washington a făcut greşeli în tinereţe, a evoluat în ciuda tuturor dificultăţilor pe care le-a întâmpinat, a dezvoltat încredere în sine pe măsură ce a înaintat în vârstă, a căpătat curaj şi, în final, a devenit un lider în adevăraul sens al cuvântului.
Înţelegerea istoriei, atributul oricărui bun lider
Care au fost cele mai mari provocări pe care le-aţi întâmpinat în scrierea acestor biografii?
Cea mai mare provocare a fost că am ales preşedinţi despre care s-au scris vrafuri de cărţi, pentru că erau cei mai interesanţi preşedinţi, pentru că au condus naţiunea prin vremuri de criză. Când eşti pus în faţa unor asemenea oameni, trebuie să găseşti o poveste şi să speri că poţi oferi o perspectivă nouă – asta cred că a fost cea mai mare provocare. Aşa a luat naştere „Team of Rivals: The Political Genius of Abraham Lincoln“, care a devenit o biografie nu doar despre Lincoln, ci şi despre extraordinarul grup de oameni care îi erau rivali, dar pe care i-a adus în cabinetul lui. Aşa a luat naştere „The Bully Pulpit: Theodore Roosevelt, William Howard Taft, and the Golden Age of Journalism“, o biografie despre cum doi prieteni – Roosevelt şi Taft – au ajuns să lupte unul împotriva celuilalt pentru preşedinţia din 1912. De fiecare dată, marea provocarea este să-ţi dai seama cum să spui o poveste dintr-un unghi diferit, nu să scrii doar o altă biografie convenţională, mai ales când ai de-a face cu personaje ca Abraham Lincoln, despre care s-au mai scris sute de alte biografii. Am simţit că trebuie să fac ceva diferit. Asta e partea grea, dar, în acelaşi timp, e şi ceea ce face o carte să reziste în timp.
General vorbind, credeţi că biografiile despre preşedinţii din trecut pot afecta opţiunile electorale ale oamenilor din prezent?
Oh, sigur că da. Cred că a înţelege istoria e un atribut critic al oricărui om care îşi doreşte să fie un bun lider. De altfel, cel mai interesant aspect despre toţi aceşti oameni a căror viaţă şi carieră le-am studiat e că toţi au privit cu respect către preşedinţii de dinaintea lor. E aproape ca un arbore genealogic.
Cum aşa?
Eroul lui Lyndon Johnson a fost Frank Roosevelt. Eroul lui Frank Roosevelt a fost Teddy Roosevelt. Eroul lui Teddy Roosevelt a fost Abraham Lincoln, iar eroul lui Abraham Lincoln a fost George Washington. Toţi au citit despre predecesorii lor şi au învăţat lucruri de la ei, dar şi mai important este că motivul pentru care au fost nişte oameni de succes, nişte geniali oameni de stat este că au avut aceleaşi atribute de leadership care ne permit şi nouă, în viaţa de zi cu zi, să fim oameni de succes: modestia, empatia, maleabilitatea, capacitatea de a-i ţine aproape pe oamenii care te contestă, dorinţa de a reuşi în viaţă nu doar pentru tine, ci pentru echipa ta şi pentru oamenii pe care îi conduci, abilitatea de a comunica clar şi deschis. Toate aceste calităţi au fost împărtăşite într-un fel sau altul de aceşti oameni. Când am ajuns „să petrec timp“ cu George Washington, mi-am dat seama că şi el avea acest set de calităţi.
Actorul scoţian Nicholas Rowe, în rolul preşedintelui Washington FOTO HISTORY
Abraham Lincoln, omul care spulbera tristeţea
Pare că Lincoln este, totuşi, favoritul dumneavoastră. Ce-l face atât de grozav?
(Râde) Aşa este. Cred că George Washington şi Teddy Roosevelt au fost, în eagală măsură, preşedinţi grozavi, dar e ceva la Lincoln... În anii în care am citit şi am scris despre el i-am descoperit nişte calităţi care m-au făcut să simt că dacă i-aş urma exemplul aş putea fi, în mod real, o persoană mai bună. El spunea că toţi avem emoţii umane normale – invidie, gelozie –, dar nu trebuie să le permitem să ne otrăvească sufletele. A rezumat foarte frumos acest aspect al condiţiei umane: nicio persoană nu poate fi măreaţă dacă se lasă pradă sentimentelor, certurilor, resentimentelor. În plus, era un om foarte amuzant, aspect pe care nu l-am ştiut când am început să scriu despre el. A avut un simţ al umorului extraordinar. În cele mai cumplite momente el era capabil să spulbere toată tristeţea spunând o poveste nostimă. Oamenii te surprind. Înainte să lucrez la miniseria de la HISTORY nu ştiam despre Washington cât de multe greşeli a făcut, câte pierderi a îndurat, prin câte a fost nevoit să treacă după ce şi-a pierdut familia. În ciuda tuturor acestor lucruri, el a fost capabil să devină liderul pe care îl cunoaştem azi. Toate aceste lucruri pe care le afli te ajută în viaţa ta, îţi dau curajul să treci peste toate greutăţile vieţii şi puterea să te pregăteşti pentru următorul obstacol.
Aţi dansat cu preşedintele Lyndon Johnson şi aţi ajuns să-l cunoaşteţi destul de bine. Ce v-a impresionat la el atât ca om, cât şi ca politician?
Aveam 24 de ani când am lucrat pentru preşedintele Johnson, a fost primul preşedinte pe care am avut ocazia să-l cunosc şi, totodată, a fost cel care m-a făcut să-mi doresc să scriu biografii ale liderilor. A fost o figură foarte complicată: putea fi foarte carismatic, dar avea şi momente în care se înfuria îngrozitor, uneori putea fi idealist, alteori putea fi foarte pracitc. Însă aspectul care va rămâne pentru totodeauna în istorie este că a avut o misiune – de a lupta pentru extinderea drepturilor civile. Asta şi pentru că venea din Sud, unde problema drepturilor civile era presantă încă de la Războiul Civil. Îşi dorea să readucă Sudul în Uniune. Avea o abilitate extraordinară de a vorbi cu fiecare senator, cu fiecare congresman, avea o energie debordantă. A reuşit să treacă legea drepturilor civile a dus un adevărat război împotriva sărăciei. Avea o empatie enormă pentru oamenii care aveau o viaţă grea. A făcut greşeli, a suferit eşecuri, a condus războiul din Vietnam, ceea ce va rămâne pentru totdeauna o pată pe moştenirea lui, însă şi-a dorit să existe un echilibru social şi economic, iar acest lucru mi-a câştigat respectul. Era un adevărat personaj! De fapt, a fost unul dintre cele mai interesante personaje pe care le-am întâlnit.
Cât de grozavă mai este America azi
Aţi declarat că vremuri ca acestea, când ne luptăm cu pandemia de coronavirus, necesită un lider ca Franklin D. Roosevelt. Ce aţi vrut să spuneţi mai exact? De ce el? Cum apreciaţi că se descurcă liderii noştri?
Până la această pandemie, cred că cea mai distructivă şi perturbatoare criză pentru America a fost cea cauzată de cel de-Al Doilea Război Mondial. Iar dacă privim înapoi şi analizăm modul în care Roosevelt a condus ţara în acea perioadă vom vedea cum a mobilizat întreaga naţiunea, cum a făcut apel la sacrificiul comun, cum a creat alianţe, cum le-a spus personal oamenilor că vor pierde bătălii înainte de a le câştiga. Roosevelt a avut o viziune clară asupra viitorului, a avut curajul de a-şi recunoaşte greşelile şi puterea de a trece peste ele, de a le lăsa în urmă şi de a se regrupa. De toate aceste calităţi avem nevoie acum pentru a face o strategie prin care să ne protejăm în această situaţie. Cred că o privire la acţiunile făcute de alţi lideri în vremuri de criză ne poate ajuta să setăm un exemplu, să ştim ce aşteptări ar trebui să avem de la liderii de azi.
Un lider trebuie să dea un sens, un scop oamenilor, iar dacă acest scop este suficient de puternic, atunci oamenii îşi vor dori să-l găsească împreună, chiar şi acum, când un virus ne desparte. Cred că e important ca un lider să cultive un scop în naţiunea sa, pentru că atunci când au un scop, oamenii sunt capabili să facă lucruri extraordinare.
Recent, aţi declarat: „Cheia este ca mai multe femei să intre în politică şi mai multe femei să fie recunoscute ca lideri“. Cum vi se pare că evoluează egalitatea de gen în SUA comparativ cu Europa, de pildă? Credeţi că America este pregătită pentru o femeie preşedinte?
Nu cred că America este cu mult în urma altor state în ceea ce priveşte alegerea unei femei la Casa Albă. Ce este însă încurajator în istoria noastră recentă este că mai multe femei ca oricând au candidat pentru Congres. E un articol interesant care circulă de ceva vreme şi care arată că ţările în care femeile sunt în poziţii de conducere se descurcă mai bine în gestionarea crizei provocate de pandemia de coronavirus. Sigur că se ridică întrebarea: „Oare femeile au abilităţi, calităţi mai bune decât bărbaţii?“ Însă mai apare o întrebare: „Dacă o femeie îşi doreşte să ajungă într-o poziţie de conducere, atunci trebuie să fie cu mult mai bună decât un bărbat pentru a reuşi?“. Oricare ar fi, cred că este timpul ca mai multe femei să ne reprezinte la toate nivelurile, în toate colţurile lumii. Este un lucru foarte bun că femeile se implică din ce în ce mai mult în politică.
Aţi afirmat că Trump nu se ridică la înălţimea celorlalţi preşedinţi avuţi de Statele Unite. Cum aţi descrie administraţia curentă raportându-vă la imaginea istorică de ansamblu? Cu alte cuvinte, cât de grozavă este America acum?
(Râde) A fost o vreme când America era capabilă să conducă lumea, în termeni de productivitate, de leadership, e ceva ce nu am prea văzut în ultimii ani în America, în modul în care s-a raportat la alte ţări şi în acţiunile pe care le-a întreprins în lume. America pare că a bătut pasul pe loc, ba chiar a dat înapoi. Vom vedea încotro ne îndreptăm, însă cred că alianţele sunt în continuare foarte importante pentru oameni, oamenii vor să evolueze împreună. Înainte, 99% din oameni îl ascultau pe Roosevelt la radio, azi, în ţări precum America, unde media şi social media sunt divizate, este mai dificil pentru un lider să ajungă la toţi oameni, să depăşească această scindare, să se ridice mai presus de ea şi să apeleze la naţiune ca la un întreg. Însă eu voi continua să cred cu tărie că un lider trebuie să dea un sens, un scop oamenilor, iar dacă acest scop este suficient de puternic, atunci oamenii îşi vor dori să-l găsească împreună, chiar şi acum, când un virus ne desparte. Cred că e important ca un lider să cultive un scop în naţiunea sa, pentru că atunci când au un scop, oamenii sunt capabili să facă lucruri extraordinare. Din nou, revin asupra exemplului dat de Washington, el a fost capabil să creeze această nouă formă de guvernământ într-o perioadă în care oamenii erau frustraţi de revoluţie, el a putut să întreţină un anumit spirit în rândul soldaţilor şi al cetăţenilor.
A făcut echipă cu Stevan Spielberg şi Daniel Day-Lewis
Numele şi prenumele: Doris Helen Kearns Goodwin
Data şi locul naşterii: 4 ianuarie 1943, New York, SUA
Studiile şi cariera:
- În 1964, a absolvit magna cum laude Colegiul Colby din Maine, iar în 1968 a obţinut o diplomă de doctorat la Universitatea Harvard.
- În 1967, la doar 24 de ani, a obţinut un internship la Casa Albă, lucrând cu preşedintele Lyndon B. Johnson.
- A obţinut Premiul Pulitzer, în 1995, pentru biografia „History for No Ordinary Time: Franklin and Eleanor Roosevelt: The Home Front During World War II“ şi Premiul Lincoln, în 2005, pentru volumul „Team of Rivals: The Political Genius of Abraham Lincoln“.
- A mai semnat biografiile „Lyndon Johnson and the American Dream“, „The Fitzgeralds and the Kennedys: An American Saga“ şi „The Bully Pulpit: Theodore Roosevelt, William Howard Taft, and the Golden Age of Journalism“.
- Biografia sa despre Abraham Lincoln a fost baza scenariului pentru filmul „Lincoln“ (2012), Goowdin fiind prezentă pe platourile de filmare în calitate de consultantă pentru regizorul Steven Spielberg şi actorul Daniel Day-Lewis, care a câştigat şi Oscarul pentru rolul principal.
Se încarcă comentariile...
