Instalarea lui Joe Biden la Casa Albă, în ediţii speciale la TVR FOTO

Instalarea lui Joe Biden la Casa Albă, în ediţii speciale la TVR FOTO

Reporterul TVR Ramona Avramescu şi cameramanul Sorin Eşeanu FOTO TVR

În 20 ianuarie, TVR 1 transmite în direct momentele principale ale evenimentului de inaugurare a mandatului noului preşedinte al Statelor Unite, Joe Biden. Cu relatări şi corespondenţe din Washington - trimisul special TVR în SUA, Ramona Avramescu.

Ştiri pe aceeaşi temă

Miercuri, pe 20 ianuarie, Donald Trump îi va lăsa Biroul Oval lui Joe Biden, care îşi va începe oficial mandatul de preşedinte al Statelor Unite pe fondul unei divizări extreme în societatea americană. 

Până pe 20 ianuarie, Televiziunea Română va transmite, în direct, de-a lungul zilei de miercuri,  evenimentele dedicate inaugurării mandatului noului preşedinte american în principalele emisiuni informative ale postului, dar şi în cadrul ediţiilor speciale dedicate. 

În direct de la Washington, Ramona Avramescu şi Sorin Eşeanu

Statele Unite schimbă garda la Casa Albă, într-un moment tensionat şi încărcat de semnificaţii. Mandatul noului preşedinte, Joe Biden, începe cu soldaţi mobilizaţi pe sol american şi fără prezenţa sutelor de mii de spectatori la instalarea unui nou preşedinte. 

Jurnalista Ramona Avramescu de la TVR va aduce, de la Washington, detalii de la ceremonia în care Biden îşi va prelua, oficial, mandatul de preşedinte al Statelor Unite. Alături de Ramona Avramescu, în SUA este şi cameramanul Sorin Eşeanu.  

Pe lângă relatările Ramonei Avramescu, vor comenta de la Bucureşti şi moderatorii Claudiu Lucaci şi Mihai Rădulescu, precum şi jurnalista Ioana Dumitrescu, specialist ştiri externe.

„Va fi o inaugurare cum nu a mai fost alta în Statele Unite, fără public din cauza pandemiei, fără preşedintele încă în funcţie şi cu zeci de mii de soldaţi pe străzi, mai mulţi decât sunt în prezent în Irak sau în Afganistan. Dar istoria nu e niciodată banală şi este un privilegiu să v-o aducem la TVR aşa cum se întâmplă, de la faţa locului. Ne vedem în direct din Washington DC cu reportaje, interviuri şi analize în exclusivitate", declară Ramona Avramescu, jurnalist al Ştirilor TVR.

Ramona Avramescu FOTO TVR 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările