Game of Thrones: Imoralitatea ca moralism

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
thrones

Ce contradicţii interesante în doctrina realismului care, mi se spune, ne eliberează de moralitate! Dacă spun unuia, mă tulbură măcelurile, crimele inenarabile, mi se răspunde: Game of Thrones e adevăr istoric în stare pură, implicând că bate cocaina. Dacă las morala deoparte – mi se spune, nu-i pentru adulţi!--şi mă uit la cum înţelegem politica implicată în istorie sau în poveşti, mi se răspunde şi mai educativ: Asta e literatură de distracţie!

În sfârşit, o poveste fantasy realistă a devenit la modă! În sfărşit adulţii pot lua copiilor poveştile şi le transforma în orori, cu protagonişti copii. O revoluţie în literatură ne permite să nu ne mai gândim la tipi buni şi răi, ci să ne bucurăm de măceluri piperate cu replici amuzante. Bravura care poate enervează în cazul comediilor de acţiune--e macho!--în sfârşit poate fi savurată în Game of Thrones, pentru că am scăpat de eroi. În sfârşit, ne putem bucura de personaje care nu au autoritatea să ne facă să ne simţim prost; toate personajele onorabile trebuie executate!

Am scris despre Game of Thrones – un cititor mi-a răspuns: Dacă eu cred că distincţia dintre bine şi rău are vreun sens pentru adulţi, diferit de copiii--sugerând că e de acelaşi ordin ca poveştile despre Moş Crăciun, minus cadourile--ar trebui să mă fac preot. Asta este o onoare pe care sunt sigur că nu o merit şi, pe deasupra, nu vă scriu astăzi pentru a mă lăuda. Alţi cititori mi-au sugerat că a te întreba despre distincţia dintre bine şi rău în cazul poveştilor din film sau de pe televiziune revine la a face propagandă. Ce surpriză, morala este o minciună! A căuta să o înţelegi este ridicol, de nu un pericol public! În fine, un cititor a remarcat că poveştile despre măceluri şi incest sunt literatură de distracţie--scăpăm de grija zilelor noastre, ne delectăm cu aceste orori.

Din fericire, aceasta nu este o curte de judecată şi nu vă chem să condamnaţi pe nimeni. Vreau să mă uit mai îndeaproape la implicaţiile acestei iubiri pătimaşe, cel puţin când e deranjată, de nuanţe, care se anunţă peste tot. Game of Thrones este culmea realismului, pentru că toţi, la urma-urmei, suntem gri, nu alb sau negru. Dacă v-aţi dori să putem vedea şi nuanţe mai deschise de gri, să ne amintească de alb, sunteţi un reacţionar imatur. Dacă, însă, vă doriţi nuanţe cât mai întunecate, poftiţi, aţi venit la locul potrivit. Nici o grijă, nimeni nu vă va judeca. Imoral este numai să judeci moral sau să nu te bucuri înţelept de spectacolul unei imoralităţi care reduce totul la haos.

Realismul înseamnă că am devenit toţi neruşinaţi şi că ne-am întors faţa de la orice ar putea să trezească pietatea. Trebuie să ne uităm la oameni ca la un amestec pulsând de ambiţioşi teribili şi mase de oameni înfricoşaţi care încearcă disperat să nu fie zdrobiţi când ambiţiile se confruntă. Nu are rost să vorbim despre nebunia puterii, ci despre raţiunea puterii. Oricine poate obţine orice este justificat să o facă, cel puţin dacă este atrăgător sau amuzant. Asta este evident, o educaţie politică şi morală. Obiectul educaţiei este să abandonăm moralitatea, pentru care motiv nu vedem mare lucru din suferinţa celor mulţi, ci povestea ne arată cât de atrăgători sunt în varii feluri cei puţini care iubesc puterea.

Dar fără iluzii de nobilitate. Oamenii onorabili sunt prompt executaţi--numai oamenii corupţi pot supravieţui şi avansa, pentru că la asta le stă mintea şi sunt dispuşi să facă orice e necesar. Suntem mereu educaţi: Prima lege a naturii umane este supravieţuirea. Asta este o lume în care ştirile de la ora cinci nu sunt accidente sau tragedii, ci legile naturii. Ăsta e realismul fantastic: Un fel de jurnalism aplecat obsesiv asupra răului, fie pentru că altceva nu există, fie pentru că nimic altceva nu merită efortul--aici, conspiraţii întortocheate se întortochează cu alte conspiraţii şi trădarea este singurul lucru inevitabil. E ca o telenovelă cu sânge vărsat în delir.

Mă opresc aici – voi discuta săptămâna viitoare despre moralism. Pe moment, este de ajuns să vedem baza imoralismului, faptul cel mai interesant despre Game of Thrones--acest spectacol, atât de sofisticat, costisitor şi profitabil este nu numai popular şi iubit, dar este respectabil. Nimeni nu se ruşinează, delectarea este publică, dar sub înţelegerea că nu vom trece la fapte. Oameni care iau povestea asta atât de serios încât să se certe, de nu pot să se bată, totuşi nu iau sfaturi de viaţă de aici. Se întorc la o existenţă atât de evident burgheză încât nu aţi suspecta niciodată ce se ascunde, ca atunci când copilul doarme, oricare i-ar fi coşmarurile.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite