Game of Thrones şi agonia adolescentului

Ce este şocant este că trăim într-o lume raţional optimistă unde pacea pe pământ este întotdeauna la un an-doi în viitor, o dată cu o carieră interesantă şi plăceri acceptabile, dar nevoia de distracţii oribile este în creştere. Poate că tot ce în suflet este legat de furie este prost înţeles şi neglijat.

Psihologia din Game of Thrones nu este atât de evidentă ca implicaţiile politice ale poveştii. Asta este ciudat--pe ecran vezi oameni a căror carieră depinde de abilitatea de a te convinge imediat, spontan, că vezi un tip uman care va face ceva interesant pentru tine curând. Faptul că genul, comic sau tragic, are implicaţii politice serioase nu este evident. Este mult mai uşor să vezi acţiunile personajelor decât să judeci opiniile politice dintr-o poveste. Poate că politica este mai legată de intrigă decât este personajul şi psihologia este o chestie mai plină de contradicţii decât intriga.

Hollywood-ul obişnuia să atragă destul talent pentru a funcţiona, dar acum filmele îşi pierd scriitorii--televiziunea are şi banii, şi tehnologia, şi disponibilitatea de a oferi scriitorilor o putere pe care în film nu o au aproape niciodată. Evident, titlul de creator este mai atrăgător decât rolul de om cu idei, care serveşte involuntar producători şi regizori, de nu şi actori. Plus, televiziunea dramatică nu are reguli formale stricte--un sezon ia mult mai mult timp decât un film de văzut dintr-o dată la cinema şi nu are nevoie de o unitate de efect. Toate aceste circumstanţe periclitează interestul natural al scriitorului pentru psihologie, însă.

Mi se spune că personajele din Game of Thrones sunt toate mai bătrâne pe ecran decât în carte, întrucât plăcerea de a vedea pornografie pe scurt şi măceluri cere tineri, dar moralitatea pune limite acestui fel de a exploata copiii. Dar protagoniştii sunt aproape toţi adolescenţi. Trăim într-o democraţie, aşa că obsesia cu tinereţea este inevitabilă. Dar tinerii sunt inutili în politică şi limitează posibilitatea de a spune o poveste interesantă--totul trebuie să se întâmple deasupra capetelor lor. Dacă, însă, audienţa este obsedată de tineri, scriitorul riscă să piardă atenţia audienţei.

Romancierul el însuşi este un om dezordonat şi lipsit de eleganţă--scrie cărţi care se întind interminabil şi în mii de pagini, şi în anii necesari publicării. Asemenea scriitori, comparaţi cu romancierii adesea numiţi de duzină--scriitorii de thriller-e politice sau cărţi poliţiste, de exemplu--sunt evident inferiori. Acest om nu înţelege psihologia. Probabil că asta este povara vremurilor noastre, categoriile folosite pentru a înţelege sufletul sunt ridicole.

Dar ce încearcă să descopere scriitorul nu este ridicol. Tinerii din acest film au în comun sentimentul că sunt trădaţi şi abandonaţi--unii au şi ambiţii extraordinare--şi că lumea este distrusă în jurul lor. Asta este o poveste despre originile lumii moderne: Ordinea medievală care e centrată pe onoare şi regi este distrusă; o nouă ordine, josnică, mercenară, construită pe sclavi eliberaţi poate va fi instaurată. În această lume, nu e necesar ca tinerii să înveţe ceva de la înaintaşii lor; poate nici nu e posibil. Trecutul se surpă şi singura întrebare rămasă este dacă există vreun viitor. Nu cred că e un accident că atâţia tineri sunt dispuşi să citească atâtea mii de pagini de anxietăţi plicticoase. Pentru ei, miza este serioasă.

Probabil că imposibilitatea de a face ceva important într-o lume raţionalizată şi ştiinţific, şi administrativ face imaginea unei lumi mai libere atrăgătoare, chiar dacă este o lume plină de teroare. Poate că o dramă care indică criminali şi victime este o lume mai uşor de înţeles decât lumea noastră hiper-modernă, care nu a reuşit să modernizeze pasiunile şi interesele care apar în sufletele tinerilor. Poate că modernitatea care a creat individualismul şi l-a democratizat forţează pe toată lumea să devină o creatură importantă--un artist al vieţii, a la Oscar Wilde, un capitalist productiv, a la Steve Jobs sau un protagonist al luptei de idei. În acelaşi timp, individualismul rănit, în agonie pus la vedere aici este profund anti-ştiinţific, anti-raţional poate.