FOTO VIDEO „Urzeala tronurilor“ revine în această seară la HBO. Protagoniştii seriei vorbesc despre noile aventuri, dar şi despre cum s-au schimbat personajele

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primul episod al celui de-al patrulea sezon al serialului-fenomen „Urzeala tronurilor/ Game of Thrones“ va fi difuzat în premieră în această seară, începând cu ora 22:00, la HBO şi pe HBO GO. Despre aventurile prin care vor trece personajele în noul capitol al seriei au vorbit chiar protagoniştii

Având la bază cea mai bine vândută serie de cărţi fantasy „Cântec de gheţă şi foc“, semnate de George R.R. Martin, serialul „Urzeala tronurilor“ este o poveste despre trădare şi nobilimea de pe tărâmul fictiv Westeros, unde verile şi iernile pot dura ani de zile, iar pofta de putere o veşnicie.

Noul sezon se anunţă a fi unul plin de poveşti convingătoare ce vor avea parte de un deznodământ inevitabil şi sângeros, aşa cum ne-a obişnuit autorul seriei.

Încurajaţi de măcelul de la Nunta Roşie din Riverlands, unde au murit mulţi din inamicii casei Stark, Lannisterii luptă cu tot arsenalul din dotare pentru a-şi păstra Tronul de Fier.

În timp ce Stannis Baratheon continuă să-şi construiască armata în Dragonstone, apare un nou pericol din sud, atunci când Oberyn Martell (Vipera Roşie din Dorne), rivalul casei Lannister, ajunge în Debarcaderul Regelui pentru a participa la nunta lui Joffrey şi Margaery Tyrell şi, ulterior, pentru a-şi pune adevăratele planuri în aplicare.

În nord, Rondul de Noapte, aflat în pragul dezbinării, este ameninţat de armata veneticilor, condusă de Mance Ryder, care la rândul său este vânat de nişte duşmani mult mai aprigi: Umblătorii Albi.

Pe de altă parte, Daenerys Targaryen, însoţită de cei trei dragoni ameninţători şi armata sa neîntinată, este gata să „elibereze“ cel mai mare oraş de sclavi din partea de est (Meereen), care ar putea constitui o forţă impunătoare pentru  planul ei final: să plece spre Westeros şi să-şi revendice Tronul de Fier, care a fost luat cu forţa de Lannisteri de la familia ei.

Unul dintre punctele forte ale serialului este complexitatea personajelor, iar despre acestea au vorbit chiar protagoniştii seriei. Actorii au făcut o incursiune în viaţa îndrăgitelor personaje pe care le portretizează şi au dezvăluit câteva detalii despre noile aventuri prin care vor trece.

Jaime Lannister, între loialitate şi dreptate

Nikolas Coster-Waldau, care îl interpretează pe Jaime Lannister, a dezvăluit că telespectatorii vor descoperi o nouă faţă a lui, căci întâmplările primelor trei sezoane l-au determinat să-şi amintească de bărbatul bun şi corect care şi-ar dori să fie.

image

Jamie s-a întors la Debarcaderul Regelui şi, deşi se bucură că s-a întors, are îndoieli cu privire la locul pe care îl ocupă în familia Lannister.

„Am ştiut mereu motivul pentru care l-a ucis pe Regele Nebun, dar telespectatorii i-au descoperit o altă latură după momentul cu Brienne din cadă. Este foarte loial familiei sale şi ar face orice ca să-i protejeze pe cei iubiţi, de aceea l-a împins pe Bran pe fereastră şi l-a atacat pe Ned Stark, dar toată viaţa lui a fost soldat şi trăieşte într-o lume dură, brutală, fără sentimente. De-a lungul anilor şi-a pierdut inocenţa şi a devenit un cinic. Când a întâlnit-o pe Brienne şi a descoperit inocenţa ei şi credinţa ei în a face ceea ce e bine şi în a avea onoare, şi-a amintit de persoana care era, de lucrurile în care credea şi de bărbatul care şi-ar dori să fie“, a povestit artistul.

Brienne of Tarth are „o vulnerabilitate emoţională necontaminată“

Gwendoline Christie îi dă viaţă lui Brienne of Tarth despre care spune că atunci când a cunoscut-o avea „o anumită naivitate“, iar lucrurile iau o cu totul altă întorsătură odată ce ajunge în Debarcaderul Regelui.

image

„Când am întâlnit-o prima dată pe Brienne, era o anumită naivitate la personajul ei – avea ideea asta inocentă de a-l sluji pe bărbatul pe care îl iubea. Nu putea să facă altceva decât să-şi dedice viaţa lui. Acum a ajuns în Debarcaderul Regelui, un loc al intrigilor, al secretelor, unde toţi se luptă pentru propria supravieţuire. Este ceva diferit de tot ce a întâlnit până acum. Aşa încât se simte foarte intimidată şi nu prea reuşeşte să-şi găsească locul. Are o vulnerabilitate emoţională necontaminată încă de mediul în care se află. Şi singura persoană pe care o cunoaşte bine acolo este Jaime“, a explicat actriţa.

Arya Stark: „Niciodată nu poţi spune cu siguranţă că un personaj e bun sau rău“

Maisie Williams, interpreta tinerei Arya Stark, crede că un lucru incredibil al serialului este acela că niciodată nu poţi spune cu siguranţă că un personaj este bun sau rău. Şi chiar dacă susţine că Arya luptă de partea celor buni, tânăra actriţă simte că războinica Arya îşi dezvoltă o nouă latură din cauza influenţei pe care o are asupra ei Câinele.

image

„Cred că Arya luptă de partea celor buni, dar Frey, bărbatul pe care l-a ucis, i-a omorât mama şi pe fratele ei la Nunta Roşie, deoarece Robb Stark nu a vrut să se însoare cu o fată Frey şi soldaţilor li s-a ordonat să-i omoare pe cei doi. E adevărat că uciderea soldatului Frey nu a fost corectă, dar a făcut-o pentru binele ei. Simt că Arya îşi dezvoltă încet, încet o altă latură – câteodată omoară oameni pentru plăcerea ei, nu pentru că aşa trebuie. De multe ori se pune pe ea însăşi în pericol doar ca să poată omorî pe cineva, iar asta nu e ceea ce ar trebui să facă un Stark. Cred că este din ce în ce mai influenţată de Câine şi de brutalitatea lui. El îşi face pur şi simplu treaba fără a-i păsa de emoţii şi de ce e bine şi ce nu. Probabil că el nu este cea mai bună influenţă pentru o persoană de doar 12 ani“, a mărturisit Maisie Williams.

Arya şi Câinele, o relaţie paternă

Pe de altă parte, Rory McCann, care îl joacă pe impunătorul Sandor Clegane, cunoscut şi sub numele de Câinele, consideră că relaţia dintre personajul său şi Arya este una paternă şi nicidecum prietenească. La baza acestei legături stă respectul pe care Câinele îl are pentru faptul că a reuşit, la doar 12 ani, să supravieţuiască, în timp ce majoritatea familiei Stark a dispărut.

image

„Este o fată Stark şi cred că, încă de la început, deoarece era pe cont propriu, Câinele are un respect deosebit pentru ea. Este încă în viaţă în acest nebun război civil, toţi membrii familiei ei sunt morţi, dar ea a reuşit să supravieţuiască. Este ceva în legătură cu ea, simte că are o datorie de tată, trebuie să o protejeze. El vrea să o înveţe tot ce poate ca să o ajute să supravieţuiască în această lume nebună în care a ajuns“.

Bran Stark îşi descoperă chemarea

Isaac Hempstead-Wright, interpretul lui Bran Stark, a dezvăluit că în sezonul patru personajul său va afla în sfârşit care îi este chemarea. 

image

„Jojen a ştiut mereu ce trebuie el să facă, unde trebuie să ajungă, dar Bran abia acum va descoperi. Nu cred că ştie ce se va întâmpla, dar bănuieşte care îi este destinul. Bran are de înfruntat multe lucruri şi mulţi demoni având în vedere că şi-a piedut casa şi familia. Până acum a făcut parte din altceva, nu a făcut nimic doar pentru el însuşi, dar acum îşi urmează visele şi trebuie să descopere ce are el de făcut, care este locul lui în această lume“, a declarat tânărul actor.

În Statele Unite, platforma HBO GO „a căzut“ din cauza „interesului copleşitor“ al fanilor

La câteva minute după ce sezonul patru din mult aşteptatul serial „Urzeala Tronurilor“ şi-a făcut premiera în Statele Unite ale Americii, platforma HBO GO a încetat să mai funcţioneze în limite normale, mii de utilizatori fiind nemulţumiţi de defecţiune. Serviciul de streaming al HBO fie se bloca pentru perioade lungi de timp, fie afişa mesajul „Eroare fatală“.

Pe Twitter, televiziunea a încercat să ţină la curent fanii nemulţumiţi şi a postat regulat mesaje prin care îi liniştea că lucrurile vor veni la normal. Deşi nu este clar care a fost numărul utilizatorilor afectaţi, HBO a dat de înţeles că la o oră de la apariţia problemei unele aspecte tehnice fuseseră rezolvate. „HBO GO a înregistrat probleme ca urmare a cererii copleşitoare în jurul premierei «Urzeala Tronurilor». Serviciul şi-a revenit pe mai multe platforme, lucrăm din greu pentru recuperarea integrală, pe care o aşteptăm în curând“, au declarat reprezentanţii companiei. În martie, reţeaua a experimentat probleme asemănătoare odată cu finalul primului sezon din „Detectivii din Louisian/True Detective“. Atunci, ca şi acum, HBO a pus chestiune pe seama „interesului copleşitor“ al fanilor.

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite