FOTO Retrospectivă: câştigătorii „Dansez pentru tine“ din 2006 până în prezent

FOTO Retrospectivă: câştigătorii „Dansez pentru tine“ din 2006 până în prezent

Un sezon cu ghinion sau nu, cel de-al 13-lea act al show-ului „Dansez pentru tine“ a fost câştigat de Roxana „Mama Natură“ Ionescu şi de partenerul ei, George Boghian FOTO Pro TV

Finala celui de-al 14-lea sezon al emisiunii „Dansez pentru tine“ va avea loc pe 29 decembrie, la Pro TV, de la 20:30, eveniment ce precede şi aniversarea celor 18 ani de activitate a postului de televiziune. Dacă în prezent bătălia finală se dă între echipele Sore şi George Trascău, Ilinca Vandici şi Răzvan Marton, Dima Trofim şi Iulia Clişu, merită să rememorăm care au fost marii câştigători ai concursului din 2006 până în prezent.

Ştiri pe aceeaşi temă

 

Andra şi Florin Birică (primul sezon)

Lansată în 2006, emisiunea „Dansez pentru tine“ a avut în finală perechile formate din Andra şi Florin Birică şi Arsenie alături de Aliona Munteanu. Din duelul final a ieşit câştigătoarea perechea formată din Andra şi Florin Birică. Băiatul, care locuia cu iubita lui într-un centru de plasament, lupta pentru a câştiga banii necesari unei garsoniere. De cealaltă parte, Aliona Munteanu îşi dorea să îi cumpere tatălui ei o proteză care să îi completeze piciorul amputat. Acesta dorea să-şi vadă fiica studentă la teatru.

Andra şi Florin Birică FOTO Pro TV

Victor Slav şi Carmen Stepan (sezonul doi)

Sezonul cu numărul doi i-a adus faţă în faţă, în ultimul act, pe Victor Slav şi Carmen Stepan şi Smiley şi Adriela Morar. Echipa lui Victor Slav a câştigat finala, Carmen dorind banii pentru operaţia fratelui ei, imobilizat într-un scaun cu rotile, care voia să-şi recapete abilitatea de a merge. Adriela Morar s-a luptat în ringul de dans pentru ca părinţii ei să îşi recapete auzul prin operaţii.

Victor Slav şi Carmen Stepan FOTO Pro TV

Cosmin Stan şi Doina Ocu (sezonul trei)

Sezonul trei al emisiunii a fost de bun augur pentru Cosmin Stan. Reporterul de ştiri a dansat alături de Doina Ocu pentru fetiţa ei de patru ani. Femeia voia să-şi trateze fiica, bolnavă de autism infantil, peste hotare.

Cosmin Stan şi Doina Ocu FOTO Pro TV

Alex Velea şi Cristina Stoicescu (sezonul patru)

În sezonul patru, cântăreţul Alex Velea a făcut legea în ringul de dans. El a luptat pentru ca partenera lui, Cristina Stoicescu, să câştige bani pentru operaţia soţului ei. Bărbatul avea o tumoare pe creier, iar faţa şi membrele i se umflau tot timpul. Perechea care a ratat marele premiu a fost formată din Dan Bordeiau şi Mirela Tiron. Mirela a luptat pentru mama ei care a suferit de cancer, iar pentru ca boala să nu recidiveze avea nevoie de tratament.

Alex Velea şi Cristina Stoicescu FOTO Pro TV

Andreea Bălan şi Petrişor Ruge (sezonul cinci)

Andreea Bălan a obţinut cele mai bune note ale sezonului cinci în compania lui Petrişor Ruge, ambii oferind prestaţii de dans dintre cele mai bune. Participarea a convins-o pe Andreea să se concentreze mai mult pe modul în care dansează pe scenă. Petrişor a luptat pentru fratele lui, rămas fără două degete, să îşi poată deschide un atelier de tâmplărie. Perechea care a pierdut a fost Laura Cosoi - Bogdan Boantă. Bogdan şi-a dorit să îi ofere suportul financiar bunicii sale pentru a-i reda mobilitatea mainii sau o proteză. Cu toate acestea, baletul „Dansez pentru tine“ nu a vrut să se despartă de Bogdan Boantă, devenit în scurt timp antrenorul care a făcut unele dintre cele mai spectaculoase coregrafii.  

Andreea Bălan şi Petrişor Ruge FOTO Pro TV

Giulia Anghelescu şi Andrei Ştefan (sezonul şase)

Giulia Anghelescu şi Andrei Ştefan au fost câştigătorii sezonului şase. Cântăreaţa a dansat pentru ca partenerul ei să îşi vadă visul împlinit: o casă în care să poată locui alături de mama lui. Iniţial, acesta pornise la dans alături de Lili Sandu, care, între timp, se accidentase grav. Perechea de pe locul al doilea a fost Alina Dumitru – Denis Bolborea, cel din urmă dorind să-şi ajute financiar bunicul, victima unui accident, ca să poate merge din nou.

Giulia Anghelescu şi Andrei Ştefan FOTO Pro TV

Monica Irimia şi Darius Belu (sezonul şapte)

Monica Irimia, jumatatea trupei „Cheeky Girls“, a dansat excelent în sezonul şapte, având pe mână un caz impresionant. Partenerul ei, Darius Belu, şi-a dorit să le ofere mamei şi fratelui mai mic un trai decent. Sărăcia în care a crescut tânărul a impresionat publicul, astfel că echipa a ieşit câştigătoare în detrimentul celei de pe locul doi, formată din Alin Oprea şi Roxana Mihalea. Roxana, care a rămas marcată de două căsnicii eşuate, una cu un soţ alcoolic, iar alta cu un doctor arab de origine yemenă, pe nume Ahmed Al-Sanadi, locuia într-o singură cameră alături de cei doi copii ai săi, mama şi fratele ei cu soţia şi copilul.

Monica Irimia şi Darius Belu FOTO Pro TV

Jean de la Craiova şi Sandra Necşulescu (sezonul opt)

Cântăreţul de manele a devenit foarte repede simpatizat de public, la fel ca şi cazul partenerei sale. Sandra a luptat pentur a-i oferi tatălui ei proteze pentru picioare şi tratamente fraţilor ei bolnavi. Liviu Vârciu a pierdut competiţia în care a luptat pentru ca partenera lui, Ilaria Cherloaba, să aibă bani pentru tratamentul tatalui ei, suferind de poliomelită.

Jean de la Craiova şi Sandra Necşulescu FOTO Pro TV

Cătălin Moroşanu şi Magda Ciorobea (sezonul nouă)

Cătălin Moroşanu şi Magda Ciorobea au câştigat marele trofeu al celui de-al nouălea sezon „Dansez pentru tine“. Magda dorea să-şi cumpere o casă în care să stea cu fetiţa ei. Pe locul doi s-a clasat perechea Iuliana Luciu şi Grigore Moldovan. Concurentul, rămas fără ambii părinţi, lupta pentru posibilitatea de a-şi întreţine fratele. Pe locul trei s-au evidenţiat Andreea Spătar şi Antonio Dos Santos. Antonio îşi dorea o casă pentru soţia şi copilul lui, dar şi să-şi revadă familia din Brazilia, cu care nu se mai întâlnise de zece ani. Cea din urmă dorinţă s-a împlinit chiar în platoul emisiunii, acolo unde brazilianul şi-a revăzut familia.

Cătălin Moroşanu şi Magda Ciorobea FOTO Pro Tv

Octavian Strunilă şi Ella Dumitru (sezonul zece)

Sezonul zece a fost cu noroc pentru Octavian Strunilă, dar şi pentru partenera lui, Ella Dumitru, care dorea să-şi ajute financiar familia trecut prin experienţe nu tocmai plăcute. Mama ei, Simona, fusese înjunghiată de soţul ei pentru simplul motiv că nu suporta despăţirea. Astfel, femeia rămăsese paralizată de la brâu în jos şi imobilizată pentru totdeauna în scaunul cu rotile. Viaţa familiei sale avea să se schimbe odată cu Sorin, tatăl adoptiv al Ellei, care le-a ajutat pe cele două. Pe locul doi s-au clasat, la acea dată, Adela Popescu şi Lică Alexandru. Actriţa a dat tot ce a avut mai bun pentru ca mama lui Alexandru şi fraţii săi să aibă un viitor mai bun.

Octavian Strunilă şi Ella Dumitru FOTO Pro TV

Corina Bud şi Edi Vasile (sezonul 11)

Cântăreaţa Corina Bud a dansat pentru visul lui Eduard Vasile, un tânăr dornic să ofere familiei sale, formată din nouă membri, condiţii de trai decente, apă curentă, energie electrică, paturi, toaletă în casă şi o masă caldă în fiecare zi. Mai mult, după încheierea concursului, Edi s-a reînscris la Liceul „Tonitza“, ale cărui cursuri le abandonase pentru a-şi întreţine familia şi fraţii.

Corina Bud şi Edi Vasile FOTO Pro TV

Jojo şi Ionuţ Tănase (sezonul 12)

Câştigătorii sezonului 12 au fost Jojo (Cătălina Grama) şi Ionuţ Tănase, urmaţi, pe locul secund, de perechea Catrinel Sandu – Ionuţ Ionescu, în vreme ce Pepe şi Andreea Toma se clasaseră pe poziţia a treia. Ionuţ, coechipier cu Jojo, fugise de acasă de la varsta de 5 ani împreună cu fraţii săi.  Acesta dormise prin scări de bloc şi făcuse muncă fizică prin piţe pentru a-şi câştiga pâinea. De câteva ori a fost aproape de a muri de frig.

Jojo şi Ionuţ Tănase FOTO Pro TV

Roxana Ionescu şi George Boghian (sezonul 13)

Un sezon cu ghinion sau nu, cel de-al 13-lea act al show-ului „Dansez pentru tine“ a fost câştigat de Roxana „Mama Natură“ Ionescu şi de partenerul ei, George Boghian. Cei doi au fost urmaţi de perechile Nicoleta Luciu – Attila Hainer şi de Oana Ioniţă – Kovacs Ali Stoica. Iniţial, George Boghian a început să danseze alături de Monica Davidescu, dar aceasta s-a accidentat grav, iar cazul lui George a fost preluat de Roxana Ionescu. Orfan, George a locuit numai prin centre de plasament şi a ajuns chiar pe străzi. Bucuria băiatului a fost nespus de mare odată ce a fost desemnat câştigător, mai ales că îşi putea îndeplinivisul de-o viaţă, să aibă propria casă. Dar, până ca acesta să se mute în propria casă, Roxana, care l-a îndrăgit foarte mult, l-a găzduit în apartamentul ei. Acestă mutare a fost descrisă de presa tabloidă drept o idilă între foştii parteneri de dans.

Roxana Ionescu şi George Boghian FOTO Pro TV

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: