Foamete şi vânătăi la „Ferma”, emisiune filmată în plină pandemie

Foamete şi vânătăi la „Ferma”, emisiune filmată în plină pandemie

Concurenţii de la Ferma, FOTO Click

PRO TV a continuat emisiunea „Ferma” şi-n plină pandemie, iar cei care au participat la concurs pentru a câştiga 50,000 de euro au avut de suferit multe încercări - de la răni mai mult sau mai puţin grave la lipsa de mâncare care i-a făcut să piardă multe kilograme.

Ştiri pe aceeaşi temă

Gaşca din „Ferma” a făcut foamea timp de 37 de zile şi fiecare concurent s-a întors acasă mai slab, dar mai puternic. Cele mai multe kilograme le-a pierdut Chef Gabriel Toader (37 de ani), care a avut şi ghinionul de a sta şi la bandiţi, în pădure. Acesta a dat jos nu mai puţin de 21 de kilograme. Chiar şi atunci când se afla în tabăra bandiţilor, Toader stătea nemâncat şi le oferea mâncarea lui colegelor sale, Giulia Nahmany, Alina Puşcău, apoi Viviana Sposub.
 
„Am făcut faţă, pe cât am putut, momentelor şi situaţiilor de criză. La un moment dat aveam cu vreo 21 kilograme mai puţin decât cele cu care intrasem în competiţie. A fost o cură de slăbire naturală”, a spus Gabriel Toader pentru Click. Şi luptătorul Bogdan Stoi­ca (30 de ani) a slăbit substanţial. “Am venit acasă cu 11 kg în minus. Nici în pregătirile pentru meciuri nu am fost vreodată nevoit să slăbesc atât de mult. Din fericire, ca sportiv, pot reveni uşor la greutatea anterioară”, a spus acesta.
 
Citeşte pe Click.ro ce au spus concurenţii despre greutăţile prin care au trecut şi cât a slăbit fiecare.
 
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările