„Financial Times“ se va muta într-un nou sediu din Londra şi va angaja mai mulţi jurnalişti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
„Financial Times“ este unul dintre puţinele ziare care au avut succes chiar şi după ce a introdus abonamente pentru a putea accesa site-ul publicaţiei
„Financial Times“ este unul dintre puţinele ziare care au avut succes chiar şi după ce a introdus abonamente pentru a putea accesa site-ul publicaţiei

Ziarul de business „Financial Times“, care a fost achiziţionat recent de cea mai mare companie de media din Japonia, Nikkei, pentru suma de 1,19 miliarde de euro, se va muta într-un nou sediu din Londra şi va angaja mai mulţi jurnalişti, scire „The Guardian“, citat de Mediafax.

După achiziţia sa de către compania japoneză Nikkei, echipa publicaţiei „Financial Times“ trebuie să îşi caute un nou sediu, întrucât tranzacţia de preluare nu a inclus şi cumpărarea clădirii din Londra în care ziarul funcţionează din 1989, notează Mediafax.

Potrivit directorului executiv al FT Group, John Ridding, „Financial Times“ va căuta anul viitor un nou sediu. De asemenea, publicaţia vrea să angajeze mai mulţi jurnalişti, în contextul schimbării patronatului ziarului. În prezent, echipa editorială a „Financial Times“ este formată din 500 de jurnalişti, care lucrează din peste 50 de locuri din lume.

„Dincolo de această tranzacţie, ne gândim la un mediu mai adecvat, mai dinamic, mai corespunzător zonei de digital media“, a spus John Ridding, precizând că mutatul unei asemenea companii implică o planificare riguroasă, care necesită timp. „Nu este nicio grabă, iar în caz de urgenţă mai putem sta în actualul sediu pentru câţiva ani, însă un nou sediu se află în planurile noastre“, a mai spus el.

„Financial Times“, în proces de creştere şi dezvoltare

Ridding a mai spus că „Financial Times“ îşi va creşte numărul de angajaţi, însă nu a oferit cifre în acest sens. Acest lucru va avea loc în contextul în care grupul Nikkei doreşte să crească vânzările publicaţiei în special în Asia şi America de Nord. „Vor fi zone în care se vor face investiţii. Suntem în proces de creştere şi dezvoltare“, a adăugat acesta.

Pe de altă parte, conducerea grupului Nikkei a transmis angajaţilor „Financial Times“ un e-mail prin care i-a asigurat pe aceştia că nu doreşte să reducă numărul de locuri de muncă şi că actuala echipă de management va rămâne în funcţie. De asemenea, preşedintele Nikkei, Tsuneo Kita, şi directorul executiv al companiei, Naotoshi Okada, le-a transmis angajaţilor „Financial Times“ că plănuiesc să facă investiţii, astfel încât publicaţia să devină „extrem de profitabilă“. „Financial Times va continua să se bucure de independenţă editorială şi de libertate totală, aşa cum ar trebui să se întâmple în cazul tuturor organizaţiilor de media“, au mai spus cei doi.

Grupul britanic Pearson a decis să vândă, pentru suma de 1,3 miliarde de dolari, publicaţia „Financial Times“ (FT) companiei media japoneze Nikkei, după ce a deţinut acest ziar prestigios timp de aproape 60 de ani, scrie Reuters. Tranzacţia dintre Pearson şi Nikkei vizează versiunea tipărită a „Financial Times“, site-ul FT.com şi titluri precum „The Banker“ şi „Investors Chronicle“, dar nu include sediul central al Financial Times Group din Londra şi nici participaţia deţinută de Financial Times Group (50%) în The Economist Group, editorul revistei The Economist.

Achiziţia Financial Times de către grupul Nikkei vine în contextul unor schimbări dramatice în industria internaţională de media. Ziarele se luptă cu declinul tirajelor şi al încasărilor din publicitate, în timp ce companiile digitale şi marile grupuri din zona online, precum Google, şi-au crescut interesul în zona business-ului de media şi a furnizării de ştiri. 

TV



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite