Finala „Vocea României“: Mihai Chiţu este marele câştigător al sezonului trei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Finala talent-showului „Vocea României“ şi-a desemnat câştigătorul, odată cu voturile telespectatorilor, în persoana lui Mihai Chiţu, „elevul“ lui Horia Brenciu. El a câştigat marele trofeu şi cecul în valoare de 100.000 de euro, precum şi un contract cu Universal Music.

În ultimul show, fiecare finalist a putut prezenta trei momente: unul solo, unul alături de mentorul său şi unul alături de o vedetă. Astfel, Sânziana Niculae, finalista lui Moga, a cânta în duet alături de solistul trupei Procosul, Bodo, Adrian Nour, showmanul în care Smiley şi-a pus speranţele, a avut-o alături, pe scenă, pe Sore, Mihai Chiţu a avut un moment special alături de mentorului lui, Horia Brenciu, dar şi de Corina Chiriac, iar Loredana l-a cooptat pe Paul Ciuci, solistul trupei Compact, pentru a interpreta o melodie alături de Marius Marin.

Chiar dacă la casele de pariuri din România, Adrian Nour (antrenor fiind Smiley) era cotat cu cea mai mare şansă de a câştiga titlul „Vocea României“, cu o cotă de 1.70, acesta a ieşit numai pe locul trei, fiind devansat, pe poziţiile fruntaşe de Sânziana Niculae (antrenor Marius Moga) şi de Marius Chiţu, ghidat de Horia Brenciu.

Clasamentul final a arătat în felul următor:

Locul I: Marius Chiţu (antrenor Horia Brenciu)

Locul II: Sânziana Niculae (antrenor Marius Moga)

Locul III: Andrei Nour (antrenor Smiley)

Locul IV: Marius Marin (antrenor Loredana)

Cele mai importante momente şi declaraţii

Ultimul act al show-ului „Vocea României“ a început în ton de sărbătoare, toţi concurenţii acestui sezon fiind prezenţi în platoul emisiunii pentru a susţine un colind special, „Oh Happy Day“.

image

FOTO Facebook

Câştigătorul din această seară va semna un contract cu casa de discuri Universal Music, el fiind desemnat prin voturilor telespectatorilor.

Mihai Chiţu, concurentul lui Horia Brenciu, a fost cel care a deschis marele bal. „Experienţa «Vocea României» o să-mi rămână intipărită rău de tot“, a declarat concurentul înainte de a intrat pe scenă. Mihai, „cea mia bună voce masculină din competiţie“, după cum l-a denumit Brenciu, a interpretat piesa „O Sole Mio“, alături de mentorul lui. 

image

Mihai Chiţu FOTO Pro TV

„Trebuie să mai zic ceva? Mi se pare o deschidere foarte bună, nu am nimic de comentat. Te felicit că ai ajuns până aici“, a spus Smiley. „Fiind finală, fiecare concurent trebuie să-şi primească  laudele sau criticile din partea publicului“, a comentat şi Moga. „A vibrat «O Sole Mio» în gurile voastre aurite“, a mărturisit şi Loredana. „Nu e uşor să cânţi alături de Mihai Chiţu atunci când el are o voce mai bună ca a ta“, a specificat şi Horia Brenciu.

„Ai dat dovadă că ai forţă, eşti un spartan“

În concurs a urmat cel denumit „Gerard Butler de România“, Marius Marin, care a interpretat piesa lui Rod Stewart „Rhythm Of My Heart“. „E una dintre bucăţile mele preferate, îmi place nostalgia piesei. Marius are ceva din Rod Stewart, şi din Stewart şi din Butler. Secretul e să ai Chuck Norris“, a glumit Horia. „Vocea ta îmi place ca timbru la ce prestezi tu“, a completat Marius. „Felicitări că ai ajuns până aici. Mie mi se pare o onoare să ajungi aici. Mi se pare foarte potrivită alegerea piesei pentru că Loredana zicea că te vede la Hollywood“, a zis Smiley. „Ai dat dovadă că ai forţă, eşti un spartan, acest cântec ţi-a pus în valoare forţa şi timbrul în acest concurs“, a încheiat Loredana.

image

Marius Marin FOTO Facebook

Adrian Nour, discipolul lui Smiley, şi Sore Mihalache au interpretat în duet piesa „A Whole New World“. „Într-adevăr frumoasa şi.. lampa lui Aladin. V-aţi potrivit perfect, ar trebui să faceţi ceva împreună“, i-a spus Horia lui Adrian Nour. „Ţi se potriveşte, a fost un moment de poveste“, s-a arătat încântat Moga. „V-aţi completat, v-aţi «iubit pe scenă», aţi transmis sensibilitatea piesei“, i-a spus Loredana.

image

Adrian Nour şi Sore FOTO Facebook

Sânziana Niculae, rebela cu o cauză muzicală bine definită şi cea care l-a impresionat pe Marius Moga, a intrat pe scenă în acordurile piesei „Hips Don’t Lie“, din repertoriul Shakirei, cântând alături de antrenorul ei, în cadrul unui moment special.

image

Sânziana Niculae FOTO Facebook

„Sunt chiar uimit. Acest moment mi-a creat o surpriză foarte mare. Vocea lui Marius a ajuns la maturitate“, a glumit iarăşi Brenciu. „Foarte colorat, vibrant, în sfârşitul ai putut să cânţi Shakira, aşa cum şi-ai dorit“, i-a spus Loredana. „M-am bucurat de spectacol, bravo vouă, felicitări“, a intervenit Smiley. „Sânziana cochetează de câţiva ani cu piesele Shakirei, iar azi Shakira i-a urat baftă pe contul de Facebook“, a declarat Marius Moga.

În urma celor patru interpretări s-a dat startul votului. Telespectatorii au acum şansa să-şi aleagă favoriţii.

În timpul dedicat votării, concurenţii au revenit pe scenă cu celelalte numere muzicale.

„Există două feluri de a cânta, iar unul dintre ele este de minţi“, a spus Marius Moga, antrenorul greu de convins, despre reprezentaţiile de până acum ale lui Marius Marin, din tabăra Loredanei. El a revenit pe scenă în compania lui Paul Ciuci, solistul trupei Compact, pentru a interpreta un „Cântec pentru prieteni“. „Eu cred că Marius a cântat foarte «compact». I-a fost destul de greu să stea lângă o legendă, dar a făcut faţă situaţiei“, a zis Horia. „Să cânţi cu solistul de la Compact e un mare câştig, e o alegere bună pentru această seară“, a spus Smiley. „Colegii mei sunt duplicitari, una zis şi alta fac. Horia, tu i-ai dat numai romanţe concurentului tău. În muzică singurul lucru care nu se poate este timbrul. Vreau să fii sigur pe tine, nu te lua după răutăţile colegilor mei“, i-a spus Lori.

image

Marius Marin FOTO Facebook

Adrian Nour, deşi contestat de ceilalţi antrenori pentru timbrul său care se schimbă de fiecare dată, a revenit cu Smiley, pe scenă, acolo unde au cântat piesa trupei Genesis, „I Can’t Dance“. „Mi-a plăcut momentul şi feţele lui Adrian Nour, bravo Smiley, bravo Adi, sunt mândru de voi“, le-a spus Horia. „Te-ai pierdut printre «nouri». Plăcut momentul, original, îţi stă bine în ipostaze neaşteptate“, spus Lori. „M-am bucurat foarte tare că am cântat împreună, este începutul unei relaţii de lungă durată“, a conchis Smiley.

image

Adrian Nour şi Smiley FOTO Facebook

„E nevoie de o vocea ca a ta în peisajul muzical românesc“

Mihai Chiţu a ales pentru a doua apariţie pe scenă piesa „Caruso“, şi a fost acompaniat de un pianist. Interpretarea l-a emoţionat până la lacrimi pe Horia Brenciu. „Mi-a plăcut sensibilitatea ta“, i-a declarat Marius Moga. „Îmi place foarte mult cum cânţi, e nevoie de o vocea ca a ta în peisajul muzical românesc. Oamenii vor să audă şi piese mai vechi. Ţie îţi ies bine piesele de genul ăsta. Te apreciez şi te aplaud“, a spus Smiley. „O voce splendidă, ştii să transmiţi emoţie“, a completat şi Loredana. „Omul ăsta mă emoţionează, nu mi-e ruşine să o spun. Nu văd altă voce câştigând astăzi“, a concluzionat Horia.

image

Mihai Chiţu FOTO Facebook

Pe scena de la „Vocea României“ a fost prezentă şi Georgia Dascălu, fosta concurentă a lui Horia Brenciu, care a cântat piesa, „Ambition“, compusă de fostul său mentor.

Sânziana Niculae, singura fată printre cei trei crai prezenţi în finală. a interpretat piesa „Who Wants To Live Forever“, de la Queen, alături de Bodo, solistul trupei Proconsul. „Aş fi vrut să aud un dialog muzical, Bodo – Sânziana. Mesajul melodiei este foarte interesant, în final rămâne doar unu, tot ce s-a întâmplat aici merită trecut în paginile istoriei televiziunii“, i-a spus Horia. „Vreau să-l felicit pe colegul Marius Moga pentru acest moment, foarte frumos, laser frate“, a glumit Smiley despre jocul de lumini din timpul duetului.

image

Sânziana Niculae FOTO Facebook

„Unforgettable“, de la Natalie Cole & Nat King Cole, a fost cea de-a treia alegere a lui Marius Marin care a cântat alături de Loredana. „Am văzut-o pe Loredana foarte emoţionată, iar secvenţa mă duce cu gândul spre Casablanca“, a declarat Horia Brenciu. „A sclipit momentul ăsta mai mult decât celelalte ale tale. Vocea cristalină a Loredanei a strălucit, vă completaţi foarte bine“, a spus Moga. „Cred că acest cântec îi pune în valoare clasa, nu copiază, cântă ca el, clasicul nu moare niciodată“, a încheiat Loredana.

image

Marius Marin şi Loredana FOTO Facebook

„Loucura“, piesa cântăreţei portugheze de fado Mariza, a fost alegerea lui Adrian Nour care a revenit pentru a treia oară pe scena de la „Vocea României“. „Chiar m-ai emoţionat, să cânţi fado e un act de curaj, limba portugheză are o dulceaţă şi o muzicalitate incredibilă. Ai trecut dincolo de bariera limbii, ai transmis emoţie şi ritm“, a zis Loredana. „Adrian a cântat la început în portugheză. Mă bucur că Smiley a reluat această limbă. E foarte greu să-şi definească următorul spectacol, trebuie să îmbine şi dansul, şi vocea. Aş cumpăra un bilet la spectacolul tău“, i-a spus Brenciu. „Sunt atât de multe lucruri de oferit ca artist, ca om, momentul ăsta m-a leşinat. Să treci de beriera limbii. Am simţit fiecare vorbă. Mi se pare o abilitate să transmiţi emoţii într-o altă limbă“, a spus Smiley despre concurentul lui.

image

Adrian Nour FOTO Facebook

Mihai Chiţu a avut unul dintre cele mai interesante duete ale serii în compania uneia dintre doamne al industriei muzicale din România, Corina Chiriac. „Îi mulţumesc lui Horia Brenciu pentru acest spectacol de varietăţi. E bine că ne-aducem aminte de piese din trecut“, i-a spus Moga lui Mihai. „Atâtea genuri de muzică, atâtea viziuni, ăsta e câştigul, vezi un spectacol total“, a zis şi Smiley. „E greu să cânţi lângă Corina Chiriac, ştie să seducă publicul. Momentul a fost nostalgic“, i-a mărturisit Loredana.

image

Mihai Chiţu şi Corina Chiriac FOTO Facebook

Una dintre surprizele pregătite de Marius Moga pentru această finală a fost boy band-ul format din foştii concurenţi Andrei Loica, Felix Burduşa şi Angelo Simonică, sub formula DeM’Boyz. 

Sânziana a avut parte în ultima sa apariţie pe scena concursului de un decor special gândit de Marius Moga, iar piesa „Killing Me Softly“, de la The Fugees, a vrut să evidenţieze prima oară când tânara s-a îndrăgostit. „Aş vrea să-l felicit pe Marius pentru ce a făcut, dar şi pe Sânziana“, a zis Brenciu. „Voi faceţi ca acest show să aibă succes, un moment demenţial, mai ales că a fost a capella“, a spus şi Lori. „Chiar îmi place vocea ta, ai acel ceva care te diferenţiază de toţi băieţii. Acum să cânţi cu un cor şi doi beatboxeri e cu adevărat excepţional. Eu pentru asta m-am agitat“, a spus şi Moga.

image

Sânziana Niculae FOTO Facebook

Vizi Imre, finalistul lui Moga din sezonul trecut, s-a întors pe scena care l-a făcut celebru cu o melodie nouă, compusă de fostul său antrenor. El a cântat cu Shift.

Perioada de vot a luat sfârşit. Urmează decizia telespectatorilor.

Care a fost clasamentul final

În ordinea preferinţelor publicului pe locul patru s-a situat Marius Marin sau „Gerard Butler de România“, din tabăra Loredanei.

Pe locul trei s-a clasat Adrian Nour, antrenat de Smiley.

Pe locul doi s-a situat Sânziana Niculae, „eleva“ lui Marius Moga.

Astfel, pe primul loc şi marele câştigător al sezonului trei „Vocea României“, a fost desemanat Marius Chiţu, antrenat de Horia Brenciu.

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite