Finala „Vocea României“ 2014: rockerul Tiberiu Albu este marele câştigător

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tiberiu Albu, elevul lui Tudor Chirilă, a fost desemnat „Vocea României“ în al patrulea sezon al show-ului de la Pro TV, devenind astfel prima voce rock care câştigă râvnitul trofeu şi premiul în valoare de 100.000 de euro. Poziţia secundă i-a revenit Andei Dimitriu, din echipa lui Marius Moga, podiumul fiind completat de concurenta Loredanei, Maria Hojda, una dintre revelaţiile acestei ediţii, iar Aliona Munteanu s-a clasat pe ultimul loc.

Tiberiu Albu (22 de ani), antrenat de Tudor Chirilă, a câştigat „Vocea României“ datorită voturilor telespectatorilor, pe care i-a cucerit cu o serie de interpretări rock de excepţie. Victoria tânărului marchează o premieră, fiind singura voce rock care câştigă show-ul de la Pro TV, dar şi un motiv de bucurie pentru solistul trupei Vama care se află pentru prima dată în postura de membru al juriului unui talent-show şi a reuşit să-şi atingă scopul: promovarea muzicii rock şi pop-rock în România. Amintim că iniţial câştigătorul l-a ales drept antrenor pe Smiley, însă, după ce acesta din urmă a renunţat la el în favoarea lui Vladimir Pocorschi, Tibi a fost salvat de Chirilă. 

În ultimul act de la „Vocea României“, Tibi a oferit trei momente care i-au pus în valoare atât vocea puternică, dar şi latura sensibilă, unul dintre cele mai bune fiind duetul cu soprana Irina Baianţ, alături de care a cântat „The Phantom of the Opera“, interpretare completată de jocul actoricesc dramatic. 

Tiberiu Albu este student la Facultatea de Sport, iar talentul muzical i-a fost descoperit de tatăl lui, care l-a încurajat să urmeze această cale. Tânărul cântă la chitară şi muzica rock ocupă un loc special în viaţa sa. Deşi nu a urmat cursuri de canto niciodată, talentul său fiind nativ şi cultivat prin muncă şi determinare, Tibi a făcut show pe scena de la „Vocea României“ cu melodii precum „Dream On“, a trupei Aerosmith, şi „Shook Me All Night“, semnată de AC/DC.

image

La aflarea veştii că este marele câştigător, Tibi a izbucnit în lacrimi şi a avut nevoie de câteva minute pentru a-şi potoli emoţiile: „Vă mulţumesc! Vă mulţumesc! Vă mulţumesc nespus de mult că mi-aţi fost aproape în tot acest timp, sunt extraordinar de fericit şi sper să ne vedem în continuare.“

Locul secund i-a revenit Andei Dimitriu, din echipa lui Marius Moga, care a oferit un moment perfect, alături de maestrul Gheorghe Zamfir, prin interpretarea piesei „Lie, ciocârlie“. „Cuvintele sunt de prisos, mă bucur enorm pentru Tibi şi vă mulţumesc pentru rolul pe care l-aţi avut în transformarea noastră, a tuturor concurenţilor“, a mărturisit Anda, copleşită de emoţii.

Podiumul a fost completat de Maria Hojda (24 de ani), antrenată de Loredana, care a fost o adevărată revelaţie a acestui sezon, alături de sora ei, Ligia, care a făcut parte din echipa lui Tudor Chirilă, însă nu a reuşit să treacă de semifinală. Maria a reuşit în ultimul episod să surprindă publicul, dar şi juriul cu o piesă rock, „Because of you“, de la Skunk Anansie. „Vă mulţumesc din inimă, am mari emoţii, îi mulţumesc Loredanei şi întregii echipe, dar şi tuturor celora care au rupt părţi din ei pentru ca eu să evoluez“, a spus Maria.

Pe ultimul loc s-a clasat Aliona Munteanu (25 de ani), care a reprezentat Republica Moldova la ediţia din 2013 a concursului internaţional Eurovision, competiţie în care s-a clasat pe locul 11 cu piesa „O mie“. Finalista din echipa lui Smiley a creat o atmosferă de poveste prin interpretarea piesei „Let it go“, de pe coloana sonoră a filmului de animaţie câştigător de Oscar, „Frozen/ Regatul de gheaţă“. „Vreau să-i felicit pe colegii mei pentru că au avut curajul de a participa, mă mândresc de tot ce s-a întâmplat, că am făcut parte dintr-o echipă superbă şi m-am împrietenit cu un antrenor atât de bun, sunt sigură că acest concurs va da roade şi sunt foarte fericită“, a declarat Aliona. 

În cea de-a patra finală „Vocea României“, fiecare finalist a putut prezenta trei momente: unul solo, unul alături de mentorul său şi unul alături de o vedetă. Astfel, Tiberiu Albu, „campionul“ lui Tudor Chirilă, a cântat în duet cu soprana Irina Baianţ; Anda Dimitriu, finalista lui Marius Moga, l-a avut alături pe maestrul Gheorghe Zamfir; Maria Hojda, vocea în care Loredana şi-a pus speranţele, a evoluat alături de grupul Brio Sonores, iar Smiley l-a cooptat pe Mircea Baniciu pentru a-i fi alături Alionei Munteanu. 

Show-ul a fost completat de momentele oferite de nume sonore din industria muzicală, printre care cântăreţul latino David Bisbal, Inna şi Mihai Chiţu, câştigătorul sezonului trecut al „Vocii“.

Clasamentul final 

Locul I - Tiberiu Albu (echipa lui Tudor Chirilă)

Locul II - Anda Dimitriu (echipa lui Marius Moga)

Locul III - Maria Hojda (echipa Loredanei)

Locul IV - Aliona Munteanu (echipa lui Smiley)

Cele mai importante momente ale finalei „Vocea României“

Finala celui de-al patrulea sezon al emisiunii „Vocea României“ a debutat cu un moment amuzant de prezentare a celor patru membri ai juriului – Loredana, Tudor Chirilă, Smiley şi Marius Mogă – al cărui protagonist a fost Pavel Bartoş, amfitrionul show-ului, care a parodiat unele dintre cele mai cunoscute melodii ale celor patru artişti. 

Seara a fost continuată de David Bisbal, unul dintre cele mai celebre nume din industria muzicală latino, care a cântat piesa „Diez Mil Maneras“ şi a mărturisit că femeile din România sunt „muy frumosas“.

Oficial, competiţia vocilor a fost deschisă de Aliona Munteanu, din echipa lui Smiley, care a creat un moment de poveste, interpretând piesa „Let it go“, de pe coloana sonoră a filmului de animaţie câştigător de Oscar, „Frozen/ Regatul de gheaţă“.

„E prima dată când sunt cu o fată în finală şi cred că este cea mai versatilă voce din concurs. Are o voce care se pretează la orice fel de piesă. Nu face greşeli, a fost constantă“, a declarat Smiley înainte ca eleva lui să urce pe scenă. 

Tudor Chirilă a refuzat să comenteze momentul, motivând că nu a văzut filmul şi nici nu cunoaşte melodia, în timp ce Loredana a felicitat-o pe Aliona pentru un „spectacol feeric“. „M-am bucurat ca un copil de acest moment, mi se pare că piesa ţi se potriveşte extraordinar de bine“, i-a mărturisit Smiley.

image

Primul duet al serii a fost oferit de soprana Irina Baianţ şi Tiberiu Albu, concurentul lui Tudor Chirilă, care au cântat una dintre cele mai frumoase şi cunoscute melodii de musica, „The Phantom of the Opera“, moment completat perfect de jocul actoricesc dramatic al celor doi.

Membrii juriului au fost de-a dreptul impresionaţi, toţi având doar comentarii laudative. „E foarte încărcată piesa asta, ai jucat foarte bine rolul şi mă bucur că Tudor şi-a găsit un elev căruia să-i predea arta teatrului şi a musicalului. Mi-a plăcut momentul, foarte intens, mă bucur că de data asta nu ai mai cântat rock, ci rock-operă“, i-a spus Marius Moga, în timp ce Smiley a remarcat că a fost „un moment foarte reuşit.“

De asemenea, Loredana a catalogat duetul ca fiind „foarte dramatic, foarte pătrunzător“, precizând totodată că vocile lor s-au întrepătruns foarte frumos.

La rândul lui, Tudor Chirilă a mărturisit că s-au gândit foarte mult până au ales o piesă şi a dezvăluit că şi-a dorit să respecte dorinţa antrenorilor de a-l auzi cântând şi altceva.

image

Maria Hojda, alături de fraţii ei şi de Loredana, a cântat piesa „Cât îi Maramureşul“, însă antrenorii au fost uşor deranjaţi de faptul că regulile au fost încălcate, concurenta fiind ajutată de „o familie mare şi talentată.“

„Dacă aş fi fost cârcotaş, aş fi spus că nu e corect să vină toată familia Mariei, care este atât de talentată, pentru că Tibi nu are o familie atât de mare“, a spus Tudor Chirilă mai în glumă, mai în serios, felicitând-o pe Maria pentru autenticitate şi pe Loredana pentru ideea momentului. „Mi-a adus aminte că nu e bine să renunţăm la tradiţii într-o vreme în care globalizarea se produce foarte repede, doar acestea ne mai leagă de pâmântul nostru“, a continuat Chirilă.

Moga s-a bucurat de moment, însă a punctat că şi-ar fi dorit s-o audă mai mult pe Maria, în timp ce Smiley, împăciuitor, şi-a rugat colegii să nu mai fie cârcotaşi: „Hai să ne bucurăm de spectacol, este finala de la Vocea României. Eu m-am bucurat că ţi-am văzut fraţii şi vreau să-mi fac o rezervare, dacă Francesca (sora cea mică a Mariei - n.red.) se decide să vină la Vocea României, o vreau în echipa mea.“

image

Anda Dimitriu, din echipa lui Marius Moga, a ales melodia „All by my self“, din repertoriul celebrei Celine Dion, interpretare pe care Loredana a descris-o ca fiind „foarte frumoasă şi emoţionantă.“

„Ţi-a ieşit foarte bine, am văzut că te-ai bucurat şi despre asta este vorba în muzică, despre bucurie autentică pe care o primeşti şi pe care o dăruieşti“, i-a spus şi Smiley.

Marius Moga a vorbit în termeni foarte frumoşi despre eleva lui: „Anda este lebăda neagră de la Vocea României, în sensul că a intrat la mine în echipă, a scăpat de dueluri, cred că şi-a dovedit ei că nu mai trebuie să fie lebăda neagră. Va fi lebăda albă până la finalul serii.

image

Aliona Munteanu a cântat în duet cu Mircea Baniciu „Andri Popa“ şi „Viaţa la ţară“, iar Smiley i-a mulţumit artistului, pe care l-a numit „o legendă a folkului românesc“, precizând că scopul momentului a fost să le transmită bucurie telespectatorilor.

image

Tiberiu Albu şi Tudor Chirilă au cântat împreună o baladă semnată de trupa Vama Veche, „Ana“. „Mă bucur că lumea te iubeşte atât de mult“, a remarcat Smiley după aplauzele îndelungi ale publicului.

„Am auzit o voce mai sensibilă, cu vocea cealaltă nu vreau să te aud de zece ori pe zi la radio, ăsta cred că e traseul pe care trebuie să mergi“, l-a sfătuit Marius Moga pe Tibi, în timp ce Chirilă a explicat că au încercat să scoată la iveală emoţia dintr-o melodie simplă. „Foarte multă sensibilitate, a fost un moment romantic“, a fost de parere şi Loredana.

image

Maria Hojda, finalista antrenată de Loredana, a reuşit să impresioneze din nou, de această dată cu o melodie rock, „Because of you“, de la Skunk Anansie.

„Îmi pare bine că Loredana a înţeles în al 12-lea ceas că o melodie rock ajută“, a declarat râzând Tudor Chirilă, iar Smiley a mărturisit că-i place „latura sălbatică“ a Mariei şi a apreciat „transformarea senzaţională.“ „Maria este Vocea României pentru mine, a demonstrat că se poate transforma. Maria este prin esenţă o fată de piatră, vocea ta e unică în acest concurs“, i-a spus şi Loredana. 

image

Anda Dimitriu şi maestrul Gheorghe Zamfir au oferit unul dintre cele mai bune momente ale show-ului, cu interpretarea piesei „Lie, ciocârlie“, ridicând sala în picioare şi făcându-l pe Marius Moga să izbucnească în lacrimi. „Ea are voce, talent, are splendoarea vocii româneşti, ea este de fapt Vocea României “, a declarat Gheorghe Zamfir la finalul momentului. 

image

Aliona Munteanu şi Smiley au oferit un moment încărcat de emoţie şi sensibilitate, interpretând piesa „Stay with me“, semnată de Sam Smith. „Aliona cred că e al treilea duet extraordinar de la Vocea României, cred că maestrul Gheorghe Zamfir nu a apucat să te asculte pe tine înainte de a spune că Anda este  Vocea României, i-a spus Tudor Chirilă, adăugând că Smiley este „cel mai pozitiv şi are cea mai multă căldură, iar momentele lui din această seară au acea simplitate.“â

image

Rockerul Tiberiu Albu, antrenat de Tudor Chirilă, a fost aplaudat şi ovaţionat minute în şir pentru interpretarea piesei „Stairway to Heaven“, de la Led Zeppelin.

„Ştiţi care e frumuseţea la Vocea României? Vine un om total anonim, nu-l ştie nimeni, la început nu-l aplaudă nimeni, ajunge în finală, ridică o sală în picioare, ridică o ţară întreagă în picioare şi devine un icon al unei generaţii. Asta este frumuseţea de la Vocea României“, a explicat Smiley.

„Băiatul ăsta are 22 de ani, este Prâslea de la Vocea României. Nu a avut nicio legătură cu muzica, spre deosebire de ceilalţi concurenţi, el e băiatul cu chitara venit de la Orăştie. Discreţia lui este absolut uluitoare, iar povestea lui de viaţă nu o veţi şti niciodată, pentru că el a ales altceva. Vreau să-ţi mulţumesc pentru caracter, discreţie. Indiferent dacă vei câştiga sau nu, mie mi-ai dat o lecţie de viaţă, şi mi-aş fi dorit ca la 22 de ani să fiu ca tine“, a spus şi Tudor Chirilă. 

image

Maria Hojda şi Brio Sonores, câştigătorii din 2013 ai talent-show-ului „Românii au talent“, au fost protagoniştii unui spectacol de excepţie, cântând în duet piesele „Ave Maria“ şi „Ameno“.

image

Anda Dimitriu şi antrenorul ei, Marius Moga, au cântat „Amazing grace“, moment ce a adus un plus de culoare şi bucurie show-ului. 

Loredana: „Cea mai tare finală de până acum, am trăit emoţii intense, am ascultat voci extraordinare şi fie ca cea mai bună voce să câştige.“

Marius Moga: „Spectacolul mă scoate din ce sunt eu obişnuit să fac, ne-am înverşunat cu toţii, pentru că Vocea României a schimbat percepţia oamenilor despre ce înseamnă să apari la TV şi să cânţi. Jos pălăria pentru toţi finaliştii, ei merită să câştige în viaţă aprecierea oamenilor.“

Tudor Chirilă: „Eu vreau să le mulţumesc celor de la Pro TV pentru invitaţia de a face parte dina acest show, colegilor pentru felul în care m-au primit. Eu sper ca oamenii de acasă şi de la radio să înţeleagă că rockul şi pop-rockul nu mai pot fi neglijate şi sper să fie important că telespectatorii au apreciat vocile rock din acest concurs, sper să fie o schimbare.“

Smiley: „Cred că cel mai important la Vocea României este că aduce bucurie oamenilor. Ne bucurăm de voci adevărate, cred că Vocea României a schimbat percepţia despre ce înseamnă să fii un artist pe scenă, noi toţi care experientăm Vocea României, din oric e poziţie am face-o, ne îmbogăţim.“

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite