„Ferma Vedetelor“: cu cine a ales Lucian Viziru să intre la duel: „Normal că tovarăşii vor să mă dea afară“

„Ferma
Vedetelor“: cu cine a ales Lucian Viziru să intre la duel: „Normal
că tovarăşii vor să mă dea afară“

Dan Helciug spune că este un concurent important, motiv pentru care colegii săi vor ca acesta să plece FOTO Pro TV

Dan Helciug a fost ales de Lucian Viziru drept combatant în duelul de la „Ferma Vedetelor“. Concurenţii au beneficiat de o provocare unică din partea Iuliei Vântur chiar după ce Nea Raţă a făcut o vizită surpriză în primele ore ale dimineţii.

Discuţiile aprinse din ultima vreme şi-au pus amprenta asupra concurenţilor. Inclusiv Lucian Viziru, ultimul concurent intrat în casă, a simţit pe propria piele atmosfera încărcată de tensiune de la „Ferma Vedetelor“. Astfel, pentru a doua săptămână consecutiv servitor şi pentru prima oară nominalizat la duel, Lucian a ales să îl provoace la luptă pe Dan Helciug.

Ferma Vedetelor“: Nea Raţă, în vizită dis de dimineaţă

Nea Raţă i-a vizitat pe fermieri la prima oră a dimineţii, luându-i prin suprindere şi dând naştere la tot felul de speculaţii: s-a certat cu doamna Raţă, a cazut din pat? Cert a fost că nu se aşteptau să le treacă pragul aşa devreme, când încă nu apucaseră să se trezească bine.

După inspecţie, el i-a avertizat că în scurt timp nu le va mai putea aduce provizii şi vor trebui să îşi contruiască o relaţie frumoasă cu negustorul care va veni deoarece el va fi sursa lor de aprovizionare pe viitor. Fermierii l-au poftit la masa, l-au servit cu cafea, i-au cântat, i-au dansat şi l-au răsfăţat. Cristina şi Vica l-au pupat pe obraz: „Mi-a tras o ventuză. Mă duc acasă, asta e probă de divorţ“, a spus el. Ionuţ s-a înţeles cu nea Raţă să aducă oile şi porcii în ziua următoare pentru că atunci va fi gata adăpostul.

Ferma Vedetelor“: „Legături“ între concurenţi

Iulia Vântur a venit cu o nouă provocare pentru fermieri. Fiecare concurent, cu excepţia servitorilor şi a fermierului săptămânii, a trebuit să extragă câte un jeton, urmând a fi legaţi pentru 24 de ore de persoana care a extras acelaşi număr. Cristina a fost desemnată să aibă grijă ca regulile jocului să fie respectate de toată lumea. Ideea jocului a fost de a se cunoaşte mai bine şi a crea legături mai puternice între ei. Doiniţa a fost legată de Ionuţ, Corina de Lucian, Augustin de Dima, iar Vica a fost legată de Dan. Provocarea Iuliei a stârnit hohote de râs, situaţii amuzante, încurcături, iar cel mai dificil lucru pentru ei a fost mersul la toaletă. „Eu n-am văzut, n-am simţit şi n-am auzit nimic“, a spus Corina.

Ionuţ Iftimoaie şi Doiniţa Oancea FOTO Pro TV

Ferma Vedetelor“: Dan Helciug, la duel

În momentul alegerii celui de-al doilea duelist, toate voturile s-au îndreptat către Dan, el fiind singurul care l-a nominalizat pe Dima pentru duel. Mai mult, decizia finală a lui Lucian a fost aceaşi Dan, devenind astfel adversarul său la duelul de sâmbătă. „Normal că tovarăşii vor să mă dea afară din concurs pentru că sunt un concurent important. Sau poate sunt paranoic, e şi asta o explicaţie“, a declarat Helciug.

Vica Blochina şi Dan Helciug FOTO Pro TV

În ediţia de sâmbătă, de la 22:15, telespectatorii vor descoperi cum se pregătesc cei doi adversari pentru duel şi cum se vor descurca vedetele cu animalele pe care le vor primi de la nea Raţă, dar şi cine va ieşi câştigător la marea confruntare.

Corina Drăgulescu şi Lucian Viziru FOTO Pro TV

Ferma Vedetelor“ a adunat 1,8 milioane de români în faţa micilor ecrane

„Ferma Vedetelor“ a fost urmărită în intervalul de difuzare, 20:28 - 21:22, de peste 1,8 milioane de români, iar în minutul de aur de la 21:21 peste 2,3 milioane de persoane priveau peripeţiile fermierilor. La nivelul publicului comercial, cu vârsta cuprinsă între 18 şi 49 de ani, Pro TV a condus topul audienţelor cu 10,5 puncte de rating şi 24,1% share, în timp ce televiziunea situată pe locul doi a obţinut 6,1 puncte de rating şi 14,1% share.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările