Episodul dedicat lui Constantin Brâncuşi în seria "Who is Romania", difuzat pe paginile de Facebook ale Tate Gallery, Centre Pompidou şi MAE - VIDEO

Episodul dedicat lui Constantin Brâncuşi în seria

Episodul dedicat lui Constantin Brâncuşi în seria "Who is Romania", prezentată de istoricul britanic Tessa Dunlop, va putea fi urmărit vineri, de la ora 14.00, pe pagina oficială de Facebook a reprezentanţei ICR la Londra, fiind difuzat simultan şi pe reţelele de socializare ale Tate (Marea Britanie), Centrul Pompidou (Franţa) şi Ministerul Afacerilor Externe (România).

Ştiri pe aceeaşi temă

„Părintele sculpturii moderne”, apreciat drept cel mai important artist al României, Constantin Brâncuşi va fi prezentat vineri, în cel de-al şaselea episod al seriei video „Who is Romania/ Cine este România”.

Viaţa extraordinară ce i-a influenţat munca desăvârşită, experienţele sale definitorii, de la copilăria în Hobiţa, mic sat din judeţul Gorj, studiile la Craiova şi Bucureşti, plecarea pe jos înspre Paris, renumiţii săi prieteni de la École des Beaux-Arts şi faimoasele iubiri sunt câteva dintre motivele pentru care ICR Londra vă invită să urmăriţi cel de-al şaselea episod „Who is Romania/ Cine este România”, dedicat lui Constantin Brâncuşi.

Imagini cu originalele opere realizate din diferite materiale aflate la Muzeul Guggenheim din New York, Centrul Pompidou din Franţa şi Tate Gallery din Londra, alături de fragmente din viaţa personală a sculptorului care a redefinit „suferinţa pentru artă” şi a părăsit atelierul lui Rodin declarând că „nimic nu poate creşte la umbra stejarilor măreţi“, sunt prezentate în producţia video realizată de Storytailors. 

„Femeile din viaţa sa, ca şi arta lui, sunt variate şi splendide”, spune Tessa Dunlop, prinţesa Marie Bonaparte, Peggy Guggenheim, Maria Tănase fiind doar câteva din muzele marelui sculptor pasionat de formele feminine.

Scris şi prezentat de cunoscuta personalitate media britanică şi doctor în istorie, acest episod al seriei „Who is Romania” (re)aminteşte modestia marelui artist care nu şi-a uitat niciodată rădăcinile şi care, deşi a trăit mare parte a vieţii în Franţa, a considerat România casa lui, lăsându-i „moştenire” o trilogie nepreţuită la Târgu Jiu - „Coloana Infinitului“, „Poarta sărutului“ şi „Masa tăcerii“.

În cadrul proiectului iniţiat de reprezentanţa ICR la Londra, „Who is Romania”, au fost evocaţi până acum Ştefan cel Mare, Regina Maria a României, George Enescu, Nicolae Grigorescu şi Mihail Sebastian.

Primele cinci episoade au înregistrat peste 600.000 de vizualizări şi au fost preluate, între altele, de Clarence House - The Prince of Wales and The Duchess of Cornwall, Daily Mail, BBC Kent, Royalty TV, History Hit, London Philharmonic Orchestra, Familia Regală a României, Festivalul „George Enescu”, Ministerul Culturii, Muzeul Naţional de Artă al României, editurile Penguin Random House şi Humanitas.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările