Emma Zeicescu va avea o nouă emisiune, la Gândul.info: „Îmi doresc să devină prima sursă de informare online“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Emma Zeicescu a lucrat timp de trei ani la TVR FOTO Gandul.ro
Emma Zeicescu a lucrat timp de trei ani la TVR FOTO Gandul.ro

Jurnalista Emma Zeicescu va avea începând din această lună o emisiune online, pe site-ul Gândul.info, în care vor fi dezbătute cele mai importante subiecte ale zilei.

După ce în decembrie 2019 şi-a dat demisia de la TVR, Emma Zeicescu revine în atenţia publicului din 10 februarie, când va prezenta „Gândul Live“, emisiune difuzată în online de luni până vineri, de la ora 11.30. 

„Este o bucurie pentru mine că am ocazia să fac parte din acest proiect, de la începuturile lui. Sunt foarte mândră de tot ce am construit, într-un timp foarte scurt, împreună cu Adrian Artene – director editorial, şi Bebe Nicola – producător general. Suntem cea mai proaspătă echipă din online. Colegii din echipă au fost aleşi cu mare atenţie, dintr-o piaţă aflată parcă într-un vortex al schimbărilor. Viitorul este online! Vom lansa un produs dinamic, profesionist, orientat către actualitate. Îmi doresc ca «Gândul LIVE» să devină principala sursă de informare a omului care navighează online. Pentru asta punem accentul pe subiectele care nasc emoţie în societate, pe evenimentele care pot fi anticipate, dar şi pe expertiza invitaţilor. România nu ne lasă să ne plictisim, aşa că măcar să înţelegem împreună de unde încep şi unde se termină realităţile zilnice. Ce aducem nou? O abordare echilibrată a informaţiilor şi un dialog onest! Suntem foarte fericiţi şi că beneficiem de un studio nou-nouţ, cu tehnică de ultimă generaţie“, a declarat jurnalista. 

Emma Zeicescu are o experienţă de aproape 20 de ani în media TV. Este specializată în News, Debate politic şi Breaking News. De-a lungul timpului, jurnalista a lucrat la TVR1, Digi24 şi Realitatea TV.

În octombrie 2019, Radu Budeanu, fondatorul „Ciao!“ şi „Cancan“, a cumpărat mărcile Gândul, Descoperă, CSID, Apropo TV şi Go4IT de la Adrian Sârbu, proprietarul Mediafax Group.

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite