Emisiunea „Visuri la cheie“ va avea un nou sezon în toamnă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dragoş Bucur rămâne prezentatorul
emisiunii „Visuri la cheie“ FOTO Pro TV
Dragoş Bucur rămâne prezentatorul emisiunii „Visuri la cheie“ FOTO Pro TV

Emisiunea „Visuri la cheie“, de la Pro TV, urmează să aibă un nou sezon odată cu debutul filmărilor. Adela Pârvu, membră a echipei, a anuţat că pe lângă prezentatorul Dragoş Bucur, în cadrul show-ului va apărea şi peisagistul Dragoş Isăcescu.

Filmările pentru sezonul doi al emisiunii „Visuri la cheie“ urmează să debuteze în curând, anunţul fiind făcut de Adela Pârvu, membră a echipei emisiunii, pe blogul personal. Tot ea a anunţat că actorul Dragoş Bucur va rămâne gazda emisiunii.

Adela Pârvu spune că, în sezonul acesta, pe lângă amenajarea casei, echipa „Visuri la cheie“ se va ocupa şi de spaţiile apropiate, precum grădina. Dragoş Isăcescu, arhitect peisagist român, s-a oferit voluntar pentru a ajuta cu amenajarea grădinii. De asemenea, el a găsit firme care să doneze rulouri de gazon, plante, arbori şi arbuşti, dar şi mici construcţii din lemn pentru grădină.

„Până la urmă această emisiune are scopul de-a demonstra că spiritul de comunitate există la români, iar amenajarea casei este modul prin care îi putem ajuta vizibil pe cei aflaţi într-o situaţie delicată“, scrie Adela Pârvu pe blogul ei.

Primul sezon a fost difuzat în toamna anului trecut şi a avut şapte ediţii. „Visuri la cheie“ a avut prima ediţie pe 29 octombrie, anul trecut. Media de audienţă a debutului, într-o zi de miercuri: peste două milioane de telespectatori pe minut, dintre care peste un milion de la oraşe şi 700.000 de telespectatori din segmentul comercial 18-49 de ani, specifică paginademedia.ro.

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite