Emisiunea de investigaţii „Sabbagh în acţiune“, din noiembrie la Kanal D

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Emisiunea de investigaţii prezentată de Christian Sabbagh va avea premiera pe 6 noiembrie la Kanal D FOTO Kanal D
Emisiunea de investigaţii prezentată de Christian Sabbagh va avea premiera pe 6 noiembrie la Kanal D FOTO Kanal D

Emisiunea de investigaţii „Sabbagh în acţiune“ va debuta vineri, 6 noiembrie, la Kanal D, producţia urmând să de fie difuzată săptămânal de la ora 22.30, au anunţat reprezentanţii postului de televiziune, citaţi de PaginadeMedia.ro.

Emisiunea „Sabbagh în acţiune“ va prezenta telespectatorilor Kanal D „cazuri spectaculoase, operaţiuni riscante şi se va afla de fiecare dată în locurile unde infracţionalitatea atinge cote alarmante“, potrivit PaginadeMedia.ro.

„Vom arăta telespectatorilor imagini în premieră din zonele cele mai fierbinţi ale lumii interlope şi vom deconspira ilegalităţi care se întâmplă în România. Mă voi implica, alături de echipa mea, în acţiuni riscante şi vom încerca să îi ajutăm pe cei aflaţi în dificultate“, a declarat Christian Sabbagh.

Săptămâna trecută, Christian Sabbagh a anunţat  că părăseşte pupitrul Ştirilor Kanal D de la ora 19.00 pentru a se ocupa de emisiunea de investigaţii „Sabbagh în acţiune“, precizând însă că va prezenta jurnalul de ştiri de weekend la aceeaşi televiziune. Amintim că principalul jurnal al zilei de la Kanal D va fi prezentat de Simona Pătruleasa.

„Din 2010, intru în fiecare seară, cu excepţia weekendului, în casele dumneavoastră şi vă mulţumesc pentru atenţia pe care mi-aţi acordat-o. Acum pregătesc însă o nouă emisiune cum n-aţi mai văzut la televiziunile din România. Voi prezenta cazuri extrem de importante, imagini spectaculoase în premieră, mă voi implica în acţiuni riscante şi voi încerca să-i ajut pe toţi cei care sunt terorizaţi, înşelaţi şi minţiţi de toate aceste rele care ameninţă să pună stăpânire pe noi“, a spus Christian Sabbagh, citat de paginademedia.ro, în seara de 16 octombrie, în cadrul ultimului său buletin al ştirilor Kanal D de la ora 19.00.

TV



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite