Emisiunea lui Dan Negru, „Next Star“, revine în grila Antena 1: când şi unde au loc preselecţiile

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dan Negru prezintă de opt sezoane show-ul dedicat copiilor FOTO Antena 1
Dan Negru prezintă de opt sezoane show-ul dedicat copiilor FOTO Antena 1

Emisiunea pentru copii „Next Star“, prezentată de Dan Negru, revine în grila postului Antena 1, care anunţă şi programul preselecţiilor pentru noul sezon.

Show-ul „Next Star“ revine pe micile ecrane cu al nouălea sezon, iar preselecţiile pentru a găsi cei mai talentaţi copii vor debuta la finalul lunii martie. Cel mai recent sezon al emisiunii a fost difuzat în 2017, în perioada februarie-aprilie, iar câştigătoarea premiului în valoare de 20.000 de euro a fost Katia Cărbune, o cântăreaţă în vârstă de 11 ani.

 

Programul preselecţiilor pentru Next Star 2018:

  • Vineri, 30 martie: Buzău – Palatul Copiilor, de la ora 11.00, şi Piteşti – Casa de cultură a Studenţilor, de la ora 11.00;
  • Sâmbătă, 31 martie: Galaţi – Palatul Copiilor, ora 11.00, şi Craiova – Palatul Copiilor, ora 11.00);
  • Duminică, 1 aprilie: Bacău – Palatul Copiilor, ora 11.00), şi Tg. Jiu – Palatul Copiilor, ora 11.00
  • Luni, 2 aprilie: Piatra Neamţ – Palatul Copiilor, ora 11.00, şi Oradea – Palatul Copiilor, ora 11.00;
  • Marţi, 3 aprilie: Suceava – Palatul Copiilor, ora 11.00, şi Cluj – Palatul Copiilor, ora 11.00;
  • Miercuri, 4 aprilie: Iaşi – Palatul Copiilor, ora 11.00, şi Bistriţa – Palatul Copiilor, ora 11.00;
  • Joi, 5 aprilie: Chişinău – Centrul Republican pentru Copii şi Tineret „Artico“, ora 11.00.

Preselecţiile vor continua după Paşte. Localităţile şi orele la care acestea vor fi programate vor fi anunţate în perioada următoare.  

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite