Dragoş Pătraru, mesaj entuziast după eşecul referendumului: „Suntem atât de mulţi oameni încă sănătoşi la cap“. Realizatorul a transmis şi o rugăminte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Realizatorul TV Dragoş Pătraru a comentat cu entuziasm eşecul referendumului, declarându-se mândru de faptul că românii au demonstrat că sunt civilizaţi şi educaţi, şi a făcut apel la înţelegerea celor care au votat totuşi, fiind de părere că aceştia nu trebuie blamaţi sau judecaţi, ci ajutaţi.

Dragoş Pătraru, care în emisiunea „Starea Naţiei“ a criticat în termeni duri organizarea referendumului pentru familia tradiţională, a punctat trei aspecte după ce referendumul a eşuat din cauza absenteismului. 

În primul rând, jurnalistul a subliniat că s-au făcut de râs toţi cei care au susţinut referendumul, pe care îl cataloghează drept „o mizerie care ar fi deschis drumul unor abuzuri pe care mulţi nici nu şi le pot imagina“, şi s-a declarat mândru de reuşita unei naţiuni. „Să spunem întregii lumi că noi, românii, suntem atât de maturi, atât de civilizaţi, atât de educaţi, atât de europeni, atât de empatici! Uau! Bravo nouă!“, a scris Pătraru pe Facebook. 

Realizatorul „Starea Naţiei“ se declară încântat de confirmarea faptului că sunt „atât de mulţi oameni încă sănătoşi la cap şi susţinători fermi ai drepturilor omului“. Pătraru subliniază că acest lucru îi dă speranţă şi energie: „Şi sens, alături de toţi oamenii ce vor o democraţie solidă şi un stat care nu lasă oameni în urmă şi pune grija pentru cetăţeni şi respectarea drepturilor tuturor pe primul loc“.

În final, Dragoş Pătraru îi roagă pe cei care au fost împotriva referendumului să arate înţelegere pentru cei care au avut o altă opţiune, explicând că aceşti oameni nu trebuie blamaţi, ci înţeleşi şi ajutaţi. 

„Sunt oameni care nu au informaţiile necesare pentru a lua decizii corecte. Nu poţi să acuzi pe cineva care nu a aflat că homosexualitatea nu este o boală şi nici o alegere, de pildă. Nu poţi să acuzi pe cineva care crede că Dumnezeu îi pedepseşte pe oamenii care nu votează ce spune un preot. Deci, în loc să-i înjuraţi, vă sfătuiesc să vă faceţi timp să le oferiţi informaţiile de care au nevoie. Destul le-au sucit minţile televiziunile, în aceste săptămâni“, a transmis jurnalistul. 

De asemenea, el atrage atenţia asupra faptului că PSD şi-a atins oarecum scopul: „să polarizeze şi mai mult societatea, să ne învrăjbească, să ne facă să ne urâm între noi“.

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite