VIDEO Dragoş Pătraru, despre „Starea Naţiei“, politică, proteste şi „Fără penali“: „Ce să caut la protest? Nu poţi fi şi jurnalist, şi militant“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dragoş Pătraru FOTO Dorin Constanda/Adevărul
Dragoş Pătraru FOTO Dorin Constanda/Adevărul

Dragoş Pătraru (40 de ani) încearcă să-şi păstreze echilibrul şi la televizor, şi în societate. Nu consideră etic ca un jurnalist să se alăture protestelor de stradă altfel decât pentru a-şi face meseria, este de acord cu iniţiativa „Fără penali în funcţii publice“, însă are câteva amendamente, şi crede că este datoria tuturor să facă lucrurile bune să se întâmple, nu doar să cerem şi să ne plângem.

Dragoş Pătraru a explicat într-un interviu pentru „Adevărul“ de ce a acceptat să revină la TVR în 2017, deşi avea o ofertă mai bună de la Prima TV, şi a vorbit despre scandalurile în care a fost implicat pentru că nu a acceptat „să pună batista pe ţambal“. 

Jurnalistul crede că, din păcate, prea mulţi oameni sunt orientaţi spre rău, aşa că îşi propune şi speră să le schimbe mentalitatea de la pupitrul emisiunii „Starea Naţiei“, care revine din 20 august, de la 22.30, la Prima TV. Realizatorul a vorbit despre schimbările din noul sezon, dar şi despre planurile măreţe pe care le are alături de echipa sa: o casă de producţie, o asociaţie şi, cel mai important, Şcoala „Starea Naţiei“.

Dragoş Pătraru a discutat şi despre clasa politică, proteste şi iniţiativa „Fără penali în funcţii publice“ şi, poate deloc surprinzător pentru cei care îi urmăresc emisiunea, părerile nu se înscriu în niciun trend. „Adevărul“ va publica săptămâna viitoare şi un interviu-portret, în care Dragoş Pătraru vorbeşte cu deschidere, umor şi autoironie despre copilărie, adolescenţă şi momentele care l-au format ca om şi ca jurnalist. 

„Adevărul“: Te-au afectat scandalurile în care ai fost implicat?

Dragoş Pătraru: Îmi zic inclusiv prietenii: hai mă, că prea aţi luat toate posturile la rând. Autocenzura e cel mai păcătos lucru şi încercăm să fugim de ea. Am avut-o la TVR, înainte să izbucnească acest scandal am vorbit: „Bă, ştiţi ce se întâmplă dacă începe nebunia asta, o să auzim peste tot că iar facem scandal.“ Dar aveam de ales între a pune batista pe ţambal şi a ne salva contractul sau să acţionăm aşa cum am făcut-o şi până acum, având în vedere interesul publicului. Decât să se spună despre noi că am făcut jocurile unor şi altora, mai bine să zică că suntem nebuni şi nu acceptăm să ni se dea ordine. La fel puteam face şi la Digi, puteam să ne uităm în altă parte şi să ne facem că nu vedem că ăia nu au dat o ştire despre patronii lor. Atât aveam de făcut şi nu cred că ne acuza cineva. Dar am ales să nu facem asta, ne-am sfătuit, am zis „stai mă că luăm de la ăştia o grămadă de bani“, „da, mă, luăm, dar pe de altă parte nu e tolerabil aşa ceva, pentru că poţi să te trezeşti că ţi se întâmplă ţie exact lucrurile alea şi nu e bine“. După scandalul cu TVR, am avut nevoie de o vacanţă de o lună pentru că nu am vrut să stau conectat şi să alimentez conflictul. În disputa asta cu TVR eu am zis decât 10% din ce se întâmplă acolo. 

Ai de gând să mai spui şi restul de 90%?

Da, pentru că în opinia mea sunt lucruri grave şi cred că trebuie să fie cunoscute, ele fac obiectul unor anchete acum. Nu ne-am mişcat foarte mult noi din echipa „Starea Naţiei“, dar am cerut ajutorul altor jurnalişti pe anumite chestiuni. Vor fi lucruri, am adunat materiale foarte multe şi acum că am plecat de acolo nu mai există nici această chestie pe care am auzit-o pe la unii: „bă, tu nu poţi să vorbeşti de rău instituţia la care lucrezi“. Doamne, Maica Domnului! Unii oameni n-au nişte repere foarte clare. Aia e televiziunea publică, nu poţi veni să zici că un om care lucrează acolo n-are voie să spună nasoale. Unde s-a văzut aşa ceva? Eşti obligat, scrie şi în statutul jurnalistului că eu slujesc interesul public. E o chestiune pe care nu o înţeleg, din păcate, nici unii jurnalişti. Asta e o mare problemă din punctul meu de vedere. Jurnaliştii nu înţeleg că aceste ziare, televiziuni nu sunt ale patronilor, nu vorbim de TVR, ci de entităţile private. Patronii operează nişte licenţe care sunt ale poporului. Ar trebui să fie clar că poporul a delegat CNA să facă concurs pentru licenţe, Iar ca să ai acea licenţă trebuie să informezi, să educi şi să distrezi publicul în măsurile pe care ţi le-ai ales şi să funcţionezi în interes public. Când tu ai abandonat aceste lucruri, noi, poporul, putem să cerem CNA să-ţi retragă licenţa. La fel, la Digi mi-au pus în faţă o hârtie conform căreia eu reprezint interesele RCS/RDS. Fals! Eu nu reprezint decât interesul publicului. Atât. A, voi mă plătiţi pe mine pentru că fac un produs pe care voi îl difuzaţi şi cu care la o adică faceţi şi profit dacă are audienţă. Ei nu se ocupă cu profitul acolo, că audienţă mai puţin. Asta se întâmplă. Eu ca om plătit de voi nu vă reprezint vouă interesele, asta face avocatul vostru, asta face oricine altcineva, dar nu un jurnalist, nu are cum. Noi ne plătiţi pe noi să facem o muncă pentru public, e foarte simplu. 

„Orice om are dreptul să dea în judecată alt cetăţean“

Şefa TVR, Doina Gradea, te-a dat în judecată. 

Am auzit. Orice om are dreptul să dea în judecată un alt cetăţean şi să-i ceară orice pentru orice. În opinia mea şi cred că nu e doar a mea, legea e clară, nu există ceea ce spune avocatul doamnei acolo, dar avocatul doamnei a încurcat şi rezilierea cu denunţarea în cazul contractului nostru. Are nişte scăpări destul de grave în acest domeniu, dar oricine se poate adresa unei instanţe de judecată pentru nişte clarificări, pentru daune. Nu am absolut nicio problemă. 

Dar cu TVR ai ajuns la o înţelegere?

Am ajuns la o înţelegere parţială privind lucrurile pe care le mai avem acolo. Aşteptăm un răspuns de la TVR, eu cred că nu vor fi probleme, nu cred că nu putem să ne luăm de acolo sigla emisiunii, pe aia nu o poate folosi nimeni oricum. În acest contract s-a mers foarte mult pe încredere, nu a fost totul fixat la virgulă. Cert e că noi am investit nişte bani personali şi pentru ei trebuie să primim ceva la schimb. S-a ajuns la tot felul de discuţii, dar eu sunt sigur că le vom depăşi pentru că îmi place să cred că şi noi, şi ei încă suntem oameni normali şi că nu facem lucruri din orgoliu sau din răutate. Cred că vom ajunge la un numitor comun astfel încât şi oamenii care ne-au ajutat pe noi atunci să primească ce au de primit şi noi să primim ce avem de primit şi să încheiem totul OK. TVR va rămâne cu cinci camere făcute de noi de la zero, instalaţii, rigips, lămpi, calorifere, termopane, parchet, absolut tot. Eu cred că lucrurile se vor încheia bine. Există oameni care atunci când ajung într-un loc şi-i pune partidul se cred veşnici şi au impresia că totul e al lor, cam aşa se poartă acum puterea cu această televiziune, aşa cum s-au purtat şi alţii de-a lungul timpului. Ce vreau să le spun e că se termină repede. Adică eu sunt sigur că în maximum un an o să mă întâlnesc pe stradă cu unii dintre aceşti oameni, ei or să fie din nou şomeri, cum au fost înainte să fie aduşi la televiziunea publică, şi noi o să facem în continuare ceea ce ştim să facem şi ei or să aştepte în continuare un telefon de la un partid să-i angajeze undeva. 

Nu a venit un OZN şi i-a lăsat pe politicieni aici, ei sunt poporul. Întrebarea e: am făcut ceva în ăştia aproape 30 de ani ca oamenii noi să fie altfel decât sunt aceşti băieţi şi aceste fete? Din păcate, răspunsul nu e unul fericit. Am făcut prea puţine   Dragoş Pătraru, jurnalist

Dacă tot am ajuns la politică, spune-mi ce părere ai despre clasa politică din România. 

Nu a venit un OZN şi i-a lăsat pe ăştia aici, ei sunt poporul. Sigur, cu conspiraţia Serviciilor, cu tot felul de găşti care au pus mâna pe sistem şi îl conduc, dar aceşti oameni sunt dintre noi, adică ei nu sunt veniţi de pe altă planetă. Sunt unii de la fosta securitate, cu fosta nomenclatură, dar se duc, fizic, au trecut deja aproape 30 de ani, ei se duc, întrebarea e am făcut ceva în ăştia 30 de ani ca oamenii noi să fie altfel decât sunt aceşti băieţi şi aceste fete? Din păcate, răspunsul nu e unul fericit. Am făcut prea puţine, d-aia cred că e un moment foarte bun să începem să facem mai mult, să dăm de la noi mai mult, dacă vrem să lăsăm ceva pentru copiii şi nepoţii noştri, sună aşa a slogan, sună chiar tâmpit când o zici, dar e singura cale, nu avem o altă cale. 

În acest moment, cei mai mulţi dintre noi suntem orientaţi către rău, cum să le facem rău altora, cum să muşcăm din celălalt, ăla să moară, noi să trăim chiar dacă ne târâm. Nu putem face o ţară aşa, nu are cum să ne iasă o ţară din aşa ceva.   Dragoş Pătraru, jurnalist       

Dar ce înseamnă concret să începem să facem mai mult?

De exemplu, lucrurile pe care le faci în afară de cele zilnice. Uite, noi dăm burse din banii pe care îi facem la „Starea Naţiei“. Lună de lună, nişte familii primesc câte 500 de lei, iar pentru unele dintre ele ăla e singurul venit şi reuşesc să supravieţuiască. Nu facem tam-tam pe treaba asta, dar am vrea să facem mai mult. Sigur că statul e cel care trebuie să asigure toate condiţiile pentru educaţie, sănătate şi altele, dar la momentul ăsta, statul arată aşa cum vedem cu toţii că arată. Ideea e ce face fiecare dintre noi pentru ăla de lângă el? Că azi îi dă să mănânce, că ajută un copil să meargă la şcoală, că îi zice unuia că nu e bine să treacă pe roşu, lucrurile astea par minore, dar sunt foarte importante. Cu cât sunt mai mulţi oameni care acţionează în zona asta, cu atât e mai bine. Nu o să facă nimeni nimic pentru noi dacă doar stăm şi cerem, şi ne plângem, asta e clar. Nu putem avea doar pretenţii. Mai există acea reacţie imbecilă, în opinia mea: „Bă, d-aia plătesc eu taxe şi impozite? Lasă-i să facă!“ Bă, nu o să facă nimeni nimic, asta e evident. Şi atunci trebuie să şi plăteşti taxe şi impozite, trebuie să şi faci ceva. Dacă tu crezi că nu poţi face nimic altceva pentru comunitate, mergi şi donează sânge, e foarte important. Important e să ne propunem să fim buni, să facem lucruri bune, după aia totul vine de la sine. Cred că dacă am reuşi să ne orientăm mai mult către bine...În acest moment, cei mai mulţi dintre noi suntem orientaţi către rău, cum să le facem rău altora, cum să o ducă alţii rău şi noi bine, cum să fie nasol pentru ceilalţi, cum să nu fim fericiţi, cum să fie conflict, cum să muşcăm din celălalt, ăla să moară, noi să trăim chiar dacă ne târâm. Nu putem face o ţară aşa, nu are cum să ne iasă o ţară din aşa ceva. 

„Nu e deloc etic ca un jurnalist să iasă la protest“

Tu ai participat la proteste? 

Eu? Ce să caut în stradă? Eu sunt jurnalist. Mă uit foarte mirat că nu ştim exact care e locul fiecăruia. Eu pot fi de acord cu o idee, pot fi de acord sau nu cu un protest, dar eu sunt jurnalist. Eu trebuie să văd care sunt derapajele de la norme şi să le sancţionez ca atare, dar nu e locul meu să fiu în stradă. Pot relata ce se întâmplă acolo, pot spune că cei din stradă au cereri îndreptăţite, pot spune că autorităţile care interzic manifestaţii de stradă nu procedează conform democraţiei. Dar eu unul nu văd ce aş căuta să protestez. 

Tu spui că nu e etic pentru un jurnalist să iasă în stradă să protesteze.

Nu e deloc etic. 

Dar în afară de jurnalist, eşti şi cetăţean. 

Corect. 

Deci dacă, în calitate de cetăţean, eşti nemulţumit, nu e etic să ieşi în stradă pentru a-ţi exprima nemulţumirea.

Nu. Există această discuţie, dezbatere despre jurnalismul participativ, cetăţenesc, e o chestie care mie nu mi se pare în regulă, nu sunt de acord. Acest statut pe care îl are un jurnalist, peste tot în lume, vine cu o mulţime de avantaje, dar vine şi cu ceva dezavantaje, unul dintre ele este că nu poţi să te pronunţi public pentru una dintre părţi. E ca şi cum jurnalist fiind ai ieşi, chiar dacă aici e vorba de legi, de lucruri care ţin de democraţie, să zici: eu ca cetăţean îl vreau preşedinte pe Ion Iliescu. Este acelaşi lucru, tu nu poţi să-i influenţezi pe oameni în acest fel. Tu poţi să le prezinţi lucrurile şi ei să ia o decizie. Altfel, ceea ce faci nu mai e jurnalism. Nu are nicio legătură, nu pot să susţin o chestie, chiar dacă ea pe fond e bună, dacă ajută o anumită zonă a puterii. În acest joc al puterii jurnalistul nu are ce să caute, există pentru asta societatea civilă, ONG-uri, militanţi, oameni care se ocupă cu asta şi e foarte bine, cu cât mai mulţi, cu atât mai bine. Dar în momentul în care ai trecut de la calitatea de jurnalist la cea de militant...nu ai cum să le ai pe ambele, nu ai cum să fii şi jurnalist, şi militant. În momentul în care eu spun că ăştia sunt mai buni decât ăştia, eu nu mai sunt jurnalist. Cum să le spun eu oamenilor cum să voteze? Nu e în regulă. La fel, cum să funcţionez eu în interesul unor instituţii de forţă? Este foarte periculos! Şi se întâmplă la noi. Am avut şi eu această credinţă mult timp - că instituţia fiind instituţie are dreptate. E cea mai mare porcărie! Eu o tâmpenie! Am funcţionat greşit o foarte bună perioadă de timp. Instituţia de forţă trebuie ţinută sub o presiune constantă de către presă. Nu poţi face jocurile instituţiilor de forţă. Este la fel ca atunci când faci jocurile unor partide, a unor corporaţii. Jurnalistul este cel care are o goarnă, are publicul în spate şi urlă în egală măsură taxând abuzurile instituţiilor şi pe ale corporaţiilor, care de multe ori se înţeleg în detrimentul cetăţeanului. Eu nu am ce să caut în stradă, dar din partea cetăţeanului ţip la aceste două entităţi care fac lucrurile atât de dificile în capitalismul ăsta al nostru. 

„«Fără penali în funcţii publice» arată anormalitatea în care trăim“

Dar despre iniţiativa „Fără penali în funcţii publice“ ce părere ai?

Chiar am fost de curând pe stadion şi am văzut o chestie care mie nu mi-a plăcut. O cohortă de oameni foarte agresivi: Aţi semnat? De ce nu semnaţi? Cum să-l întrebi pe unul de ce nu semnează pentru „Fără penali“? Întrebarea „de ce“ mi s-a părut incredibilă. „Aa, dvs. nu vreţi să nu mai fie penali în funcţii publice?“ Stai, mă, tu deja mă judeci? Am văzut un cetăţean care strângea semnături care exact aşa făcea. Evident că ideea în sine nu că e OK, e normală, nici nu ar trebui să scriem semnături pentru aşa ceva, asta arată anormalitatea în care trăim. Dar cred că şi legea trebuie să prevadă foarte clar cine e penal. Până când? Unul care are dosar penal, dar nu a fost condamnat e penal? Iohannis a fost penal? Cei care au fost trimişi în judecată şi au fost achitaţi au fost sau nu penali? Eu ştiu primari care au fost daţi jos din funcţie, au fost trimişi în judecată şi au fost achitaţi. E penal sau nu? Lăsând la o parte că i-ai distrus viaţa, nu poţi să trimiţi în judecată pe oricine ca dementul, să ai sute, mii de dosare şi după aia să te trezeşti cu sute şi mii de achitări. E o demenţă care nu poate fi acceptată la nivelul niciunei societăţi. „Lasă, mă, că trimitem acolo cu sutele că ceva-ceva tot iese.“ Nu poţi să faci aşa ceva şi să distrugi oameni, destine. Asta e întrebarea mea. Fără penali, dar de care penali? Hai să definim foarte clar termenul. Penal e ăla care are o condamnare definitivă şi care e în zona respectivă. Da, normal că sunt de acord cu această iniţiativă, toată lumea semnează pentru asta, dar cred că aici nuanţele sunt foarte importante şi cred că aici intervine treaba unui jurnalist, să meargă, să pună întrebări şi să prezinte astfel încât toată lumea să înţeleagă. OK, există această campanie, doar să fii tâmpit să susţii că penalii pot fi într-o funcţie publică. Pe de altă parte, tu ai fost condamnat la doi ani pentru abuz în serviciu că ai încurcat nişte hârtii la primărie, după ăştia doi ani, după ce ai ispăşit pedeapsa, ţi-ai redobândit drepturile, mai eşti penal? Tu după o greşeală mai ai dreptul la viaţă sau trebuie să te omorâm? Pentru că într-o societate trebuie să dăm dovadă de toleranţă, toată lumea face greşeli, asta-i viaţa, aşa evoluăm. Unii fac astfel de greşeli din diverse motvie, educaţie proastă, influenţe, presiuni, anturaj prost, nişte oameni ajung în poziţia de a face nişte greşeli, îşi ispăşesc pedeapsa, se recuperează prejudiciul, apoi omul are voie să mai ocupe o funcţie publică? Nu ştiu, întreb. Că dacă gândeşti aşa, pare o nedreptate faţă de persoana respectivă într-o societate aşa cum o vrem noi, cred că după 10-20 de ani e o nedreptate. Deci, penal ce înseamnă? Cine zicem noi că e penal? Cine decide treaba asta?

Deci eşti de acord cu această iniţiativă, dar vrei să fie clar explicat termenul „penal“?

Sunt de acord cu iniţiativa, dar nu sunt de acord ca tu să întrebi pe cineva dacă vrea să semneze şi dacă refuză să insişti cu „de ce?“. Tu din acel moment nu mai ai dreptul să întrebi nimic, în momentul în care ai întrebat „de ce?“ aia e o agresiune de netolerat în opinia mea, nu ai voie să mă întrebi pe mine, cetăţean, de ce nu vreau să semnez pentru ceva, nu sunt obligat să explic. Normal că nu fac toţi aşa, e cazul la care am asistat eu. E normal ca oamenii să fie dedicaţi într-o anumită zonă, bă, dar respectă-l în egală măsură pe celălalt care are altă opinie. Sau defineşte-mi penal. Rolul jurnalistului în societat e tocmai să lămurească aceste lucruri, să nu existe dubii, astfel încât oamenii să fie informaţi corect, ca atunci când ajung la urne, la alegeri prezidenţiale, la parlamentare, la referendum, să aibă toate informaţiile, da vreau asta pentru că... Da, atunci când ajungi la urne chiar trebuie să ştii răspunsul la întrebarea de ce? Şi cred că ăsta e rolul presei, să le furnizeze oamenilor suficiente informaţii astfel încât ei să ajungă la răspuns, dar acest răspuns să nu fie oferit de jurnalist în mod direct. 

Imagine indisponibilă

„Când simt ceva, sunt atât de prost încât nu mai contează nimic“

Cum a ajuns „Starea Naţiei“ la Prima TV?

Noi am fi putut să venim şi anul trecut la Prima, aveam contractul în geantă, dar când a venit Irina Radu, fosta şefă de la TVR, şi mi-a propus să ne întoarcem, am simţit că ar fi mai bine. Iar eu când simt ceva, sunt atât de prost încât nu mai contează nimic, deşi în acea situaţie, toate argumentele logice erau împotriva revenirii – banii erau mai buni la Prima TV, ştiam ce ne aşteaptă la TVR, ştiam că orice se poate schimba din punct de vedere politic şi că există riscul să vină unii şi să ne facă ce ne-au făcut. Dar acolo m-am simţit eu bine şi am zis că nu e nimic mai important decât asta. Eram conştient că putem să pierdem, dar ne-am asumat acest risc. Şi asta s-a întâmplat. De foarte multe ori am pierdut, dar pe mine chiar nu mă interesează partea asta. Noi nu muncim pe bani puţini, să ne înţelegem foarte bine. Niciun om de la mine din echipă nu munceşte pe bani puţini, dar pe mine asta mă interesează după ce stabilim exact ce şi cum am vrea să facem. Mi se pare că banii nu definesc treaba pe care trebuie să o facem. Şi mi-am dat seama de o chestie – banii cumva încep să apară şi după ce îi scoţi din calculele tale. E la fel ca la audienţă. Când am încercat să producem ceva care să acopere o audienţă cât mai mare, pentru că asta ne propunem fiindcă suntem plătiţi la audienţă, de foarte multe ori am dat greş şi am avut momente în care nu ne-a plăcut ce a ieşit. 

Şi cum aţi rezolvat această problemă?

Când am început să schimbăm lucrurile şi să producem pentru un singur om, când am încercat să produc pentru mine, lucrurile au mers mult mai bine, produsul a avut o audienţă mult mai mare şi totul s-a întâmplat extraordinar, s-a legat foarte bine. Pentru că atunci când te gândeşti să-i mulţumeşti pe toţi, eşuezi de foarte multe ori şi oricum e absolut imposibil să faci asta. Şi atunci am ajuns la concluzia că trebuie să tratăm un subiect aşa cum vrem noi, din punctul nostru de vedere, păstrând echilibrul în tot ceea ce facem, având în vedere toate părţile implicate şi, bineînţeles, bazându-ne pe educaţia noastră, pe cultura noastră, pe documentarea noastră. Cred că atâta timp cât vom reuşi să păstrăm acest echilibru, va fi foarte bine, dar multe lucruri le-am făcut doar pentru că le-am simţit. Cum am făcut acum. Ne-am luat ditamai spaţiul, pentru că eu am simţit că putem face mult mai multe lucruri cu oamenii pe care îi avem şi cu alţii foarte buni care vor să ni se alăture. Noi vom pune marfa pe tarabă, cine vrea să o cumpere – foarte bine, cine nu – asta e. Dacă nu merge, ne cărăm acasă. N-ar fi prima dată când pierdem aproape tot şi nu e o chestie care să mă deranjeze foarte tare, pentru că nu pun preţ pe treaba asta. Dar eu zic că o să ne iasă. 

Ce noutăţi pregătiţi în acest sezon?

Acum cinci ani, eu am făcut planul pentru emisiune pe zece ani şi m-am gândit că, odată ce creşte producţia, ne putem permite să introducem lucruri noi, care să nu ne afecteze nici pe noi, nici publicul. Şi aşa am făcut. Îţi dau exemplu, dacă am fi introdus acum cinci ani treaba cu trupa care cântă live în fiecare joi, cred că am fi dat greş cu totul. Nu spun ce chin e să faci filmarea, îţi ia aproape o zi întreaga, dar nu vrem să ne batem joc, vrem să fie muzică adevărată. Am introdus-o acum doi ani şi vreau să spun că după primele ediţii am fost la un pas să o scoatem. Nu am scos-o, apropo că producem pentru o audienţă de unu, pentru că mie îmi place. 

Dar de ce ai fost la un pas să o scoateţi? Nu scora?

La primele zece ediţii, în care am adus super trupe, care au mulţi fani, schimba canalul 90% din public. Aveam 250.000 de telespectatori, după 30 de secunde de melodie ne rămâneau doar 30.000, deci era o cădere totală. Oamenii ziceau „a, gata, s-a terminat emisiunea“ şi mutau. După aia am început să fac educaţie, frate. Cum mă educ eu muzical şi mă educă bunul meu prieten Dan Byron, care o să aibă o rubrică începând din acest sezon. Chiar de muzică, să vorbească despre muzică, cum se face, cum o asculţi. Sunt chestiuni foarte importante şi trebuie să fie explicate de oameni care se pricep. 

  Mă enervează la culme faptul că noi ne judecăm imediat. Vedem pe cineva, îl judecăm dintr-o privire şi îi punem eticheta. Trebuie să scăpăm de treaba asta. Trebuie să fim deschişi la minte, trebuie să fim toleranţi   Dragoş Pătraru, jurnalist

Şi tu cum ţi-ai educat publicul în privinţa muzicii?

Ne-am hotărât să-i dojenim pe oameni. Bă, uite, aducem o trupă, oamenii ăştia instalează scule trei ore, încă o oră cântă, trebuie să fie şi artistul mulţumit de cum a ieşit – şi ştim că ăştia nu sunt mulţumiţi de fiecare dată –, să fim şi noi mulţumiţi, şi regizorul, deci o grămadă de lume de mulţumit. Sunt atâţia oameni implicaţi în şmecheria asta pentru trei minute şi tu muţi, mă? Nu te interesează ce am făcut noi acolo 50 de inşi? Şi le-am zis: Bă, uitaţi-vă la asta că o scot. Uitaţi-vă! 

A funcţionat?

Acum aproape 80% rămân şi se uită, iar asta pentru mine e o victorie extraordinară. Oamenii au înţeles, oamenii au zis „bă, ia să vedem despre ce e vorba“. Oamenilor a început să le placă şi acum vin ei şi ne spun ce ar mai vrea să asculte, ceea ce e foarte important pentru noi. Apoi, la fel, rubrica noastră „Ceasul bun“, pe care o face Cristina Hurdubaia marţea, o facem pentru că aşa vrem noi, ea poate să aibă audienţă 0. Eu dacă mai fac 10 ani această emisiune, 10 ani o să duc această rubrică, pentru că a schimbat destine. Nu noi singuri am reuşit – Cristina prin ceea ce face, noi pentru că difuzăm şi telespectatorii care ajută. Sunt familii întregi salvate în felul ăsta. Îi mai aud pe unii care ne ceartă, că „domne, sunt unii care fac copii şi n-au cu ce să-i crească“. Oameni care judecă. Mă enervează la culme faptul că noi ne judecăm imediat. Vedem pe cineva, îl judecăm dintr-o privire şi îi punem eticheta. Trebuie să scăpăm de treaba asta. Trebuie să fim deschişi la minte, trebuie să fim toleranţi. Cristina lucrează şi plânge, plânge şi lucrează, săraca. Şi face aceste cazuri, reuşim să-i ajutăm pe aceşti oameni şi rubrica a crescut extraordinar de mult. Mai sunt şi alte lucruri pe care vrem să le introducem. 

Cum ar fi?

Eu mi-aş dori să avem un invitat la fiecare emisiune, câteva minute. Putem să facem şi script, cum se face pe afară. Dar ne lovim de o foarte mare problemă. Foarte mulţi dintre oamenii care sunt cunoscuţi şi ar face audienţă n-au ce să caute la televizor (râde) sau sunt puţini ăia pe care îi poţi aduce şi poţi avea un dialog bun pentru public. În plus, foarte mulţi oameni sunt atât de duşi la televizor şi atât de epuizaţi încât nu mai ai ce să scoţi şi tu de acolo. Cei pe care nu-i ştie lumea, dacă îi aduci la televizor, publicul mută, la fel ca la muzică. Şi atunci avem această dilemă. Din păcate, am tot avut încercări şi nu ne place. 

Ai aduce şi politicieni?

Aş aduce, dar trebuie să fii capabil să suporţi o ironie. Noi facem multă autoironie, eu de multe ori apelez la chestia asta, ne luăm noi pe noi peste picior. Trebuie să facem o înţelegere cu publicul, noi începem încet-încet să aducem lucruri noi, iar telespectatorii trebuie să fie deschişi, să le accepte. Noi oricum ne consultăm foarte mult cu telespectatorii şi mulţi îmi spun: „domne, adu oameni d-ăştia care au făcut lucruri interesante şi pe care nu-i ştie lumea“. Da, asta zici tu că eşti telespectator fidel şi că te-ai uita la „Starea Naţiei“ indiferent de ce facem şi cum facem noi. 

„De multe ori nu suntem mulţumiţi de ce a ieşit la emisiune“

Aţi introdus în ultimul sezon acele scenete. Cum a venit ideea?

Eu n-am crezut prima dată că putem face asta. Am numărat acum, sunt 162 de scenete pe care le-am făcut într-un sezon. Am fost 162 de personaje, unele foarte prost făcute, altele aşa şi aşa, probabil cinci de care eu sunt foarte mulţumit. Dar dă-ţi seama să faci asta într-o zi – cu scris, cu interpretare, cu tot. Eu nu ştiu dacă cineva îşi închipuie sau poate să accepte că peste 60% din scenetele alea nu au mai mult de două duble. Nu ne permite timpul pentru mai mult. Am băgat sceneta pentru că oamenii se adunau în 10-15 minute la televizor şi intram deja în publicitate, iar audienţa avea de suferit. Aşa că ne-am gândit să băgăm ceva la început ca telespectatorul să se gândească că trebuie neapărat să aprindă televizorul şi să prindă momentul. Oamenii au început să mute din ce în ce mai devreme. Şi aşa începeam şi noi de sus cu audienţa, pentru că de multe ori ne trezeam că terminăm tot ce aveam mai bun până adunam publicul. Noi plecând în foarte multe situaţii, şi de la TVR, şi de la Digi, de la o audienţă de 0,0, ceea ce sper să nu ni se întâmple la Prima TV, dar sigur nu se va întâmpla pentru că am studiat problema şi aşa ceva n-am văzut. Ne-am gândit să băgăm o scenetă care să aibă şi informaţie, şi educaţie, şi să fie şi entertainment. Şi cum facem? Face Pătraru măscăreală la televizor. Încercăm să îmbinăm aceste lucruri cât mai bine. 

Vă iese mereu?

De multe ori nu suntem mulţumiţi, se întâmplă ca eu să le zic seara: bă, ne-a ieşit o vomă azi! Eu dacă aş avea libertatea să nu dau toate emisiunile, clar pe unele le-aş opri. Oamenii au început să înţeleagă că există zile foarte bune, există zile aşa şi aşa şi există zile execrabile. Ni se întâmplă tuturor, asta e. Ar fi foarte bine să fie toate „aşa şi aşa“, cum zice regele nostru Hagi „să fie aşa şi aşa bune“. Eu zic că dacă ai în vedere asta tot timpul şi dacă îţi propui să păstrezi standardele, lucrurile nu au cum să nu iasă. 

Dar ce înseamnă pentru tine o emisiune reuşită?

O emisiune „Starea Naţiei“ reuşită este una după care măcar un telespectator şi-a pus o întrebare. Atât, dacă reuşeşti să determini un om să-şi pună o întrebare, ai câştigat. Asta îl face să se gândească, să caute şi să fie mult mai informat decât înainte. E adevărat, trebuie să dai dovadă de deschidere şi, din păcate, foarte mulţi nu au treaba asta, pentru că, tot din păcate, am fost educaţi în comunism să ştim că doar noi avem dreptate. Dacă te uiţi la foarte mulţi oameni, la manifestările lor online, ei ştiu tot, deşi ultima carte pe care au pus mâna e „Scufiţa Roşie“, dar ei ştiu tot şi nu-şi dau seama că de fapt trebuie să fie mult mai deschişi, mai toleranţi şi să accepte mai multe puncte de vedere şi să şi le clădească pe ale lor pe baza mai multor surse de informare. Noi asta vrem să le oferim oamenilor, un echilibru prezentând toate derapajele de la normă, vrem să-i facem să-şi pună tot felul de întrebări. Evităm verdictele, bineînţeles că acolo unde lucrurile sunt clare, nu o să spunem că poate Viorica Dăncilă nu a greşit când a spus anume lucru dacă e evident că a greşit şi că nu ştie nimic despre nimic, şi că este varză, şi că n-avea ce să caute acolo. Vrem să-i facem pe oameni să-şi pună întrebări cu privire la subiectele importante. Şi cred că dacă vom face cu toţii acest exerciţiu în fiecare zi, dar nu doar să ne punem întrebarea, ci să ne şi gândim, să şi căutăm, să ne deschidem mintea, cred că nu putem merge decât într-o direcţie bună, dar mai durează cel puţin 20 de ani până vom ajunge undeva. Acum nu suntem nicăieri. Eu mă uit la copiii mei şi zic bă, e OK, ei sunt acolo unde trebuie şi sunt foarte mulţi copii care sunt acolo unde trebuie în acest moment, sunt şi extraordinar de mulţi care nu sunt, dar de asta zic, mergem într-o direcţie. 

V-aţi impus un prag de audienţă?

Avem un prag minim de audienţă sub care în mod normal plecăm acasă, adică pierderile sunt atât de mari pentru noi dacă facem sub două puncte, încât nu o să stăm, o să renunţ probabil. Nu am emoţii că nu vom atinge pragul, pentru că săracii oamenii ăştia, pe care i-am tot mutat de la un post la altul, ce să mai zică? Ei vin după noi, le prezint scuze în fiecare vară şi ei vin. (Râde) La TVR am investit foarte mult din banii noştri. Am luat despăgubirile de la Digi şi am băgat bani la TVR.

Dar de ce aţi făcut asta, mai ales că trecutul comun nu era favorabil?

Pentru că eram siguri că o să dureze, că o să fie bine. A durat 10 luni...dar asta e. Noi am vrut să fie bine pentru toată lumea. Noi la fiecare început avem inima deschisă, avem bună credinţă. Şi noi greşim mult, problema e când greşeşti, ai avut bună credinţă? Am avut foarte multe emisiuni în care am zis: ieri am spus o tâmpenie, uitaţi, lucrurile stau de fapt aşa. Şi cred că oamenii apreciază foarte mult asta la noi, această sinceritate. Suntem sinceri în primul rând cu noi şi cu oamenii care ne urmăresc. 

Ai aşteptări de la noul început?

Am învăţat să nu mai am ca să nu mai am dezamăgiri, dar nu văd cum ar putea lucrurile să nu meargă în condiţiile în care ne mutăm de la o televiziune cu o audienţă din ce în ce mai mică la o televiziune care nu e atât de jos, o televiziune generalistă. E o şansă foarte mare pentru noi. Dacă aducem acest public şi-l adăugăm publicului de la Prima TV, lucrurile sunt promiţătoare. Eu sunt foarte încrezător. Cred că şi noi am învăţat foarte mult din nebuniile astea. 

Aproape 100.000 de euro pentru noul început „Starea Naţiei“

Vrei să faceţi şi o casă de producţie.

Ar fi anormal să băgăm aproape 100.000 de euro în noul spaţiu pe care îl amenajăm, fără să vrem să producem mai mult. Am definitivat deja încă 4-5 producţii pe care vrem să le facem destul de repede, una s-ar putea să intre chiar din toamnă, iar restul din primăvară, unele pe TV, altele pe online. Avem destule planuri şi în zona de online, unde vrem să aşezăm lucrurile foarte bine şi să le pregătim pentru ce urmează, pentru că probabil peste 10 ani nu va mai fi nimeni la TV. Deocamdată audienţa cea mai mare şi veniturile sunt la TV, dar eu cred că nu aici este viitorul. În opinia mea, punctul de echilibru stă într-o combinaţie între media tradiţionale, online şi contribuţia publicului, unde presa să existe fără influenţe malefice în interesul publicului. Cred că toate lucrurile astea trebuie să se întâlnească undeva, din păcate, la noi e mai mult de muncă decât în alte părţi, dar eu cred că mergem într-o direcţie bună. Din nou, nu trebuie să fim dezamăgiţi că nu se întâmplă mâine, nu are cum, trebuie să clădeşti totul în timp. Asta e, vom avea de aşteptat. 

Ai în plan şi Şcoala „Starea Naţiei“. 

Este poate cel mai serios proiect al nostru, aşa-l doresc eu. Am găsit o formulă care mie îmi place foarte tare, încă lucrăm la ea, dar am adunat deja câţiva oameni care au lucruri interesante de spus pentru cei care vor să urmeze această şcoală. Vom avea diverse domenii şi abordări care sunt practice. Adică, vom încerca să aducem oameni foarte pregătiţi, calificaţi, recunoscuţi în diverse meserii. Vom pleca şi ne vom răspândi de la ceea ce facem noi, scriere creativă, reportaj, vrem şi muzică, artă. Ne gândim la multe domenii, dar ne vom extinde cu timpul. Am făcut şi Asociaţia Starea Naţiei, dar vrem să fie o chestie fără profit, tot ce scoatem să investim tot în dezvoltare. Va fi într-o primă fază pe site-ul nostru şi în aplicaţia noastră şi apoi vom vedea ce se va întâmpla în funcţie şi de succesul pe care îl vom avea. Dar eu cred că vom putea aduce lângă noi oameni foarte buni, foarte interesanţi. Eu discut foarte mult cu elevi, studenţi, avem turul „Starea Naţiei“, pe care îl reluăm din septembrie, mergem prin ţară şi ne întâlnim cu ei. Copiii ăştia au nevoie de modele, de oameni care să-i îndrume, au nevoie să cunoască o meserie practic, pentru că prea puţin se învaţă asta la şcoală. E o foarte mare problemă cu ceea ce fac şcolile noastre şi cred că asemenea încercări i-ar mai scoate un pic pe aceşti tineri din întuneric arătându-le exact despre ce e vorba. Eu sunt sigur că împreună cu oamenii care se uită la noi vom creşte împreună şi vom şti să facem nişte lucruri bune pentru copiii noştri. 

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite