Doru Octavian Dumitru, apariţie de senzaţie la „iUmor“: „Râsul e cel care ne ţine pe toţi în echilibru“ VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comediantul Doru Octavian Dumitru (63 de ani), care la începutul anilor ’90 făcea săli întregi de oameni să râdă la unison, a fost invitatul special al primei ediţii din noul sezon „iUmor“, de la Antena 1.

Show-ul de comedie de la Antena 1, „iUmor“, a debutat vineri seară, de la ora 20.00, cu cel de-al şaptelea sezon. 

Un nume reper în materie de comedie şi unul dintre promotorii stand up-ului în România, Doru Octavian Dumitru a fost invitatul special al primei ediţii şi a cucerit pe toată lumea cu numărul său. 

„Este efectiv o legendă! Am crescut cu el, îmi aduc aminte că vedeam casetele video de nu ştiu câte ori, le ştiam pe de rost!“, a mărturisit Mihai Bendeac în momentul în care şi-a făcut apariţia comediantul. 

„Pentru mine, Doru Octavian Dumitru este unul dintre cei mai importanţi comedianţi din România. Era pe scenă exact în momentul în care eu începusem sã apreciez glumele, sã înţeleg despre ce e vorba la capitolul umor. Omul ăsta îşi ştie foarte bine meseria, are 30 de ani de scenă în spate, şi-a controlat foarte bine timpii, publicul, a fost exact invitatul potrivit pentru aceastã seară!“, a spus Cheloo.

„Întotdeauna omul ăsta mi s-a părut un fenomen!“, a declarat şi Delia. 

Întreaga sală a aplaudat secunde în şir prestaţia comediantului, care a urcat pe scena show-ului de la Antena 1. „Eu cred în comedie şi cred că râsul este cel care trebuie promovat mereu, pentru că râsul e cel care ne ţine pe toţi în echilibru!“, a spus Doru Octavian Dumitru.

    

Comediantul a părăsit România în anul 1991 pentru a se stabili în Canada, însă a continuat să susţină constant spectacole de comedie în ţară, până în 2010, când a decis să se retragă de pe scenă. 

Despre motivele din spatele deciziei sale, Doru Octavian Dumitru mărturisea, într-un interviu pentru „Adevărul“: „Simt că nu-mi mai găsesc entitatea ca şi comic. ­M-am săturat să mă tot uit neputincios cum se duce tot mai jos cultura sub lozinca: «asta vrea lumea» , «asta face rating». Până şi spectacolele mele nu le mai fac cum vreau. La început, una vorbim, iar la sfârşit alta facem. Mă trezesc în ultimul moment cu «îmbunătăţiri». Am impresia că nimănui nu-i pasă de problemele şi de nevoile mele artistice. Iese banu'? Asta contează. Serios? Doar atât?!“. 

El a continuat să susţină show-uri de stand-up comedy în Canada. „Doresc ca nimeni şi nimic să nu poată să şteargă vreodată râsul poporului român. Şi să mai ştiţi ceva: întotdeauna când va fi nevoie, eu o să fiu aici, gata să împart cu toţi bucuria şi esenţele de umor din inima mea“, mărturisea comediantul. 

Noul sezon „iUmor“ va aduce şi alţi invitaţi speciali

De asemenea, membrii juriului vor fi luaţi la „roast“ şi în acest sezn de invitaţi speciali, printre care Maia Morgenstern, Cosmin Seleşi, Dan Bittman, Alina Eremia, sora Deliei şi fratele lui Mihai Bendeac. 

La fel ca până acum, concurenţii care primesc minimum două „Thumbs Up“ vor putea fi apoi votaţi de către telespectatori cu ajutorul aplicaţiei gratuite iUmor, votul începând în timpul ediţiei respective şi terminându-se a doua zi la ora 16.00. Astfel, câştigătorul fiecărei ediţii se va califica direct în finala „iUmor“.

Sezonul 7 „iUmor“ vine însă şi cu o noutate: o manetă specială. Aceasta are rolul de a împiedica un concurent să revină pe scena emisiunii în sezoanele ce vor urma şi poate fi folosită de către fiecare membru al juriului o singură dată pe sezon.

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite