Din culisele filmărilor din Madagascar ale show-ului „Ultimul trib“, de la Antena 1: „Am văzut copii cu adevărat fericiţi aici, deşi nu au o viaţă tocmai uşoară“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cei 21 de concurenţi ai reality show-ului „Ultimul Trib“ se află de câteva zile în Madagascar şi deja şi-au dat seama că viaţa pe insula africană este departe de a fi una uşoară, chiar dacă frumuseţea exotică şi locuitorii i-au captivat.

În noua emisiunea de la Antena 1, care va debuta în septembrie, vor apărea Dorian Popa, Dima Trofim, Daniela Crudu, Sorana Darclée Mohamad, Ionuţ Iftimoaie, Paula Chirilă şi Sorin Brotnei (tribul vedetelor), Alex Filip, Cornelia Condeescu, Lola Crudu, Daniel Chiriţă, Ioana Şulea, Mircea Zamfir şi Roxana Chiperi (tribul sportivilor) şi Mirel Magop, Silviu Mircescu, Cosmin Pădureanu, Oana Dedeu, Ema Şerban şi cuplul format din Gabriela Popa şi Silviu Geandra (tribul oamenilor de rând)

Exotica insulă africană Magadascar i-a îmbrăţişat cu toate frumuseţile sale încă din primele clipe pe concurenţii români. Încântaţi de locurile văzute şi de vegetaţia complet neobişnuită din insula africană, aceştia au fost însă şi uimiţi de condiţiile grele în care locuiesc oamenii de aici. 

Se filmează în „cea mai crudă“ parte a insulei Madagascar

„Suntem la 7.000 de kilometri de casă. Concurenţilor le este foarte greu, pentru că se lovesc de cea mai crudă parte a Madagascarului, dar şi mie îmi este, pentru că stau departe de familie“, a declarat prezentatorul show-ului, actorul Octavian Strunilă. „M-a surprins faptul că oamenii sunt ca altădată, ceea ce la noi a cam dispărut. Nu ştiu dacă cineva îşi mai pune problema zilei de mâine, aşa cum o fac cei de aici. În fiecare zi se urcă într-o barcă, ies în larg şi îşi procură hrana pentru întreaga familie“, a mai spus Strunilă.  

Cu o populaţie de aproape 25 de milioane de locuitori, dublu faţă de acum 20 de ani, insula este plină de feţe zâmbitoare de copii, în ciuda greutăţilor de zi cu zi, iar de cele mai multe ori accesul localnicilor la serviciile medicale este dificil şi mult peste posibilităţile lor financiare. Echipa din România este însoţită de propriul echipaj medical pregătit să intervină în timp real în cazul în care unul dintre concurenţi ar avea nevoie urgentă. 

Imagine indisponibilă

Cele trei triburi care luptă în reality show-ul „Ultimul trib“ FOTO Antena 1

Fauna şi vegetaţia din Madagascar este în proporţie de 90% unică în lume, astfel că nimic nu arată familiar pentru concurenţi, iar unele specii de animale pot fi regăsite exclusiv în acest loc exotic. Tocmai de aceea, insula este pentru întreaga echipă din România un loc aparte. „E foarte frumos în Madagascar, dar sunt tot felul de vietăţi ciudate, nu ştii ce zboară în jurul tău, nu ştii ce gândaci, şopârle găseşti noaptea în cameră. Şi nu glumesc, mici şopârle foarte prietenoase găsesc în fiecare seară în cameră, ori pe pereţi, ori când dau cearşaful la o parte“, povesteşte amuzat prezentatorul show-ului. 

Cei care s-au înscris în această aventură exotică au trecut prin schimbări bruşte, căci climatul, şocul cultural, condiţiile dificile şi jocurile extrem de solicitante sunt doar o parte dintre modificările cărora concurenţii au fost nevoiţi să le facă faţă încă din prima zi: „Unii dintre ei dorm pe o plajă pustie, alţii dorm într-un sat alături de localnici, iar satul respectiv nu are nici măcar curent electric“, mărturiseşte prezentatorul show-ului. Cu toate acestea, se pare că dorinţa de a învinge este mai mare ca orice impediment, iar concurenţii îşi găsesc resurse necesare să continue această experienţă exotică: „Străinii care sunt alături de noi, echipa ce ne ajută cu montarea jocurilor, formată din oameni care vin din toată lumea - Belgia, Columbia, Brazilia, Argentina -, a fost foarte mirată. Chiar ei au spus că nu au mai văzut până acum concurenţi atât de descurcăreţi, în toate ţările în care au filmat acest format.“

În ceea ce priveşte insula Nosy Be, unde au loc filmările pentru emisiunea „Ultimul Trib“, aceasta este cunoscută pentru plajele exotice şi apele sale turcoaz, dar şi pentru fabricile de rom şi câmpurile de ylang ylang din care se extrage esenţa atât de apreciată în industria parfumeriei. Pentru locuitorii care trăiesc însă în mare parte în sate lipsite de curent, toalete şi având o singură cişmea, oceanul este o adevărată sursă de hrană. Adulţii, dar şi copiii ies dimineaţa la pescuit, iar după prânz, când apele se retrag, oamenii înaintează pentru a vâna crabi şi pentru a aduna scoici. „Suntem într-un orăşel foarte mic, un orăşel în care oamenii îşi câştigă existenţa din pescuit şi cred că viaţa asta crudă de aici este cea mai interesantă mostră de supravieţuire“, afirmă gazda show-ului.

    

Imagine indisponibilă

Câţiva copii zâmbitori FOTO Antena 1

„Trebuie să îmi aduc copiii aici să vadă cât sunt de norocoşi“, a declarat şi Ionuţ Iftimoaie. La rândul lui, fotbalistul Daniel Chiriţă s-a arătat de-a dreptul impresionat de viaţa de pe insula Madagascar: „Mă simt superb, am fost primiţi foarte bine în satul malgaş, am văzut copii cu adevărat fericiţi aici, deşi nu au o viaţă tocmai uşoară... trăiesc fără curent, fără televizoare, fără telefoane sau alte «distracţii» obişnuite. Am fost primiţi în satul malgaş cu o grămadă de bunătăţi şi am văzut şi dansul lor tradiţional, dansul cameleonului, în care doi bărbaţi se luptau pentru teritoriu. Eu am mai fost în Africa, dar aşa ceva nu am mai văzut.“

Imagine indisponibilă

Fotbalistul Daniel Chiriţă FOTO Antena 1

Silviu Mircescu este foarte încântat de ceea ce a descoperit la sosirea pe insula africană: „Sunt fascinat de tot ce mi se întâmplă şi de oamenii de aici. Sunt superbi, foarte primitori şi darnici, am încercat de cum am ajuns o mulţime de mâncăruri locale – limbă de zebu, stridiile lor, multe tipuri de peşte, crabi şi homari şi sunt convins că încă nu am descoperit toate delicatesele. Am fost întâmpinaţi cu o petrecere într-un sat malgaş şi experienţa a fost nemaipomenită, simţeam că parcă eram de acolo! M-am simţit foarte bine, am dansat cu ei şi am cântat! Sunt foarte bucuros că am acceptat această provocare şi că am ajuns aici, deja cred că aş vrea să mă mai întorc. În rest, este extrem de cald, deşi aici este iarnă.“

Imagine indisponibilă

Silviu Mircescu face parte din tribul oamenilor obişnuiţi FOTO Antena 1

Paula Chirilă mărturiseşte că de la sosirea în Madagascar fiecare zi a fost o luptă continuă, mai ales cu ea însăşi. Actriţa e mândră că a reuşit să îşi depăşească limite de care nu credea că poate trece: „Madagascar este un ţinut al contrastelor, am întâlnit aici şi zone cu o sărăcie incredibilă, oameni care abia îşi duc traiul, dar şi resorturi de lux, peisaje aride, dar şi ţinuturi fabuloase şi vegetaţie luxuriantă, animale de tot felul, mâncăruri exotice, condimente interesante şi feluri de a găti pe care nu le-am mai întâlnit până acum. Am şi cules câteva reţete pe care am să le duc acasă şi ... mi-e foarte dor de acasă, de fiica mea. Mi-e dor de prietenii mei, de mama, de patul meu confortabil, de lenea care mă lua dimineaţa când simţeam mirosul de cafea în casă. Dar şi aici este foarte frumos, e o experienţă absolut incredibilă, competiţiile sunt deosebit de spectaculoase şi totul e la limită. Mi-am depăşit aici foarte multe limite, am trecut peste multe frici pe care le aveam acasă pentru că aici am fost pusă în situaţii limită şi a trebuit să lupt. Nu am mai fost înconjurată de oameni care să facă lucruri pentru mine, aşa că a trebuit să mă descurc şi să mă descopăr. Mi-am făcut şi câţiva prieteni, pe care sigur o să îi întâlnesc şi după emisiune, oameni dragi sufletului meu datorită felului în care s-au comportat cu mine şi cu cei din jur. Am întâlnit o echipă senzaţională şi am vizitat un ţinut pe care probabil altfel nu l-aş fi vizitat, am văzut colţuri ale insulei pe care dacă aş fi cumpărat o excursie probabil nu le-aş fi văzut şi am adunat amintiri cât pentru zece vieţi.“

Imagine indisponibilă

Paula Chirilă FOTO Antena 1

„Iubesc la Madagascar experienţa nouă şi provocarea necunoscutului, dărâmatul barierelor, care de cele mai multe ori sunt în mintea noastră. E un loc atât de primitor, de exotic, de plin de culoare şi de lucruri incredibile care apar din senin – de la oameni, la mâncare, la situaţii, la prietenii create. Un lucru care mi se întâmplă în fiecare zi este că aş vrea să pun mâna pe telefon şi să povestesc cu cei de acasă cât de frumos este aici, să le împărtăşesc experienţa mea, să le spun că îi iubesc şi că mi-e dor de ei. Dar acum, departe de România şi în toate aceste situaţii, îmi dau seama cât de importanţi sunt oamenii mei de acasă, cât de iubită sunt şi cât de mult iubesc. Îmi lipseste cel mai mult iubitul meu, care este cel mai bun prieten al meu şi care este omul care îmi dă forţă şi curaj, blândeţe şi echilibru“, a mărturisit şi Sorana.

Imagine indisponibilă

Sorana FOTO Antena 1 

„Ultimul Trib“ este un show adaptat după celebrul format „Nomads“. Trei triburi - unul de vedete, unul de sportivi şi unul compus din oameni de rând - vor fi supuse unei aventuri care le va pune la încercare atât abilităţile sociale, cât şi cele fizice. În ciuda personalităţilor complet diferite ale membrilor, fiecare trib va trebui să îşi dovedească puterea de a rezista sub impactul şocului cultural, dar şi sub presiunea eforturilor fizice. 

Imagine indisponibilă

Tribul sportivilor FOTO Antena 1 

În fiecare săptămână, aceştia se vor lupta pentru „Teritoriu“, iar în timp ce tribul câştigător va fi cazat într-un resort de lux şi va fi răsfăţat zilnic, cel de pe locul doi va locui într-un sat alături de localnici, unde membrilor tribului le vor fi trasate sarcini zilnice în schimbul cărora vor primi o porţie simplă de mâncare şi nu neapărat un pat, ci mai degrabă un loc în care să doarmă. Acesta nu este însă nici pe departe cea mai grea situaţie în care se poate găsi un trib: cei care vor fi pe locul trei vor trăi întreaga săptămână într-un loc izolat, cu resurse minime. În plus, la finalul celor şapte zile de încercări grele, membrii triburilor vor fi nevoiţi să se lupte şi pentru a rămâne pe insulă. 

Imagine indisponibilă

Tribul oamenilor obişnuiţi FOTO Antena 1 

Săptămână de săptămână triburile îşi vor măsura puterile în competiţii spectaculoase şi tensionate atât pentru „Teritoriu“, cât şi pentru „Eliminare“, pentru ca în final doar opt membri să mai rămână în confruntarea pentru miza cea mare: premiul în valoare de 100.000 de euro. 

Imagine indisponibilă

Tribul vedetelor FOTO Antena 1

TV



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite