Dana Rogoz va avea emisiune la Smart FM: primele declaraţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dana Rogoz se alătură echipei Smart FM, unde va realiza, începând din luna august, emisiunea matinală a postului, împreună cu Andrei Huţuleac.

Actriţa Dana Rogoz va realiza alături de Andrei Huţuleac emisiunea de dimineaţă a postului radio Smart FM, „Matinalul fără nume“. Programul va fi difuzat de luni până joi, de la „şapte şi ceva până în jurul orei zece“. Dana va fi prezentă pe post şi în luna iulie, în fiecare vineri, alături de iniţiatorul acestei emisiuni, Andrei Huţuleac.

„Mă bucur tare că eu şi Dana ne-am găsit, radiofonic vorbind, şi cred că de-acum încolo dimineţile de vineri se vor auzi mult mai bine la Smart FM“, a declarat Huţuleac.

Pentru Dana Rogoz, deşi a fost invitată de nenumărate ori la diverse posturi de radio, la Smart FM va fi în premieră co-realizator. 

„Îmi place Smart FM şi îl ascult de mulţi ani, iar acesta evident că a fost unul dintre motivele pentru care m-am alăturat echipei. Îmi place pentru că e un teatru al actorilor, pentru că atunci când îl ascult parcă sunt alături de ei într-o cabina a unui teatru, înainte de a începe un spectacol, adică în spaţiul în care se fac cele mai mari destăinuiri. Căci aşa mi se pare mie că e radioul. Un spaţiu care te provoacă să fii sincer. Invitaţia a venit din partea lui Andrei, care crede, la fel ca mine, că vom face echipa bună. Suntem amândoi actori, dar în acelaşi timp suntem firi diferite şi în felul acesta ne vom sprijini şi completa reciproc. Ce mai, abia aştept să ne auzim de acum înainte la «Matinalul fără nume»“, a spus şi Dana Rogoz.

Dana Rogoz, alături de Andrei Huţuleac, realizatorii matinalului Smart FM 

dana rogoz si andrei hutuleac smart fm
TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite