OTV nu emite de la Vatican. Biroul de presă al Sfântului Scaun îndeamnă „să nu se dea crezare afirmaţiilor lui Dan Diaconescu“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Televiziunea OTV, deţinută de Dan Diaconescu, nu emite de la Vatican, aşa cum a declarat patronul postului, potrivit unui comunicat emis de biroul de presă al Sfântului Scaun.

„Afirmaţiile lui Dan Diaconescu în mass-media din România conform cărora televiziunea OTV ar fi obţinut licenţa de difuzare de la Vatican, amenajarea studioului într-o «biserică a Vaticanului» şi rezidenţa în Vatican a lui Diaconescu însuşi sunt absolut false şi nefondate“, afirmă preotul Federico Lombardi, directorul Biroului de presă al Sfântului Scaun, într-o declaraţie trimisă purtătorului de cuvânt al Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti. Declaraţia reprezentantului Sfântului Scaun vine după afirmaţiile făcute de Dan Diaconescu în presa din România, potrivit catholica.ro.

Federico Lombardi mai spune în comunicat că, „singurele transmisiuni TV difuzate din Vatican sunt cele ale Centrului de Televiziune Vatican, iar rezidenţa în Statul Cetăţii Vaticanului este acordată numai unui număr foarte mic de persoane – ecleziastici sau laici – datorită serviciilor aduse Sfântului Scaun sau Statului Cetăţii Vaticanului.

Directorul biroului de presă al Sfântului Scaun îndeamnă totodată „să nu se dea în niciun fel crezare afirmaţiilor lui Dan Diaconescu“.

OTV, postul de televiziune al lui Dan Diaconescu, a revenit pe micile ecrane, luni, 14 octombrie, după ce, la 23 ianuarie 2013, Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a retras licenţa pentru acest post din cauza amenzilor neachitate din ultimii ani.

OTV emite în prezent pe frecvenţa italiană a postului Romit, dar poate fi urmărit doar de telespectatorii de pe teritoriul Italiei şi de românii care au antene de satelit.

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite