Cum a influenţat pandemia audienţele televiziunilor: ce post a înregistrat cea mai mare creştere

Cum a influenţat pandemia audienţele televiziunilor: ce post a înregistrat cea mai mare creştere

FOTO arhivă

În luna martie, pandemia de coronavirus a fost subiectul principal, iar românii care au stat în casă au preferat programele de ştiri.

Ştiri pe aceeaşi temă

Toate televizunile s-au bucurat de o audienţă mai mare în luna martie, iar postul de ştiri cu cea mai mare creştere de audienţă a fost Digi24. Staţia a avut, în Prime-Time, o creştere de audienţă semnificativă (au fost şi vârfuri istorice, de aproape un milion de telespectatori, la anunţurile importante), scrie Pagina de Media.

Astfel, după media pe toată luna martie, Digi24 a ajuns al patrulea post de televiziune pe publicul tânăr, după Pro TV, Antena 1 şi Kanal D.

La nivel naţional, România TV a fost cea mai urmărită pe ştiri, dar Digi24 a intrat în top 10, cu o audienţă dublă faţă de februarie şi o urcare de zece locuri în top.

Creşteri de audienţă au înregistrat şi generalistele Pro TV şi Antena 1, în ciuda fapătului că luna martie a fost una atipică, în care programele celor două televiizuni au fost puternic influenţate de starea de urgenţă (cu schimbări de grilă şi show-uri suspendate). 

Audienţe luna martie 

La nivel naţional, peste 1,8 milioane de români s-au uitat la Pro TV, iar peste 1,3 milioane la Antena 1 (un plus de 200.000 faţă de februarie pentru ambele staţii). În schimb, Kanal D stagnează, la 1,1 milioane.

Cu competiţiile sportive suspendate, Digisport a alunecat în top: de la 223.000 media şi locul 8 în februarie, la 96.000 şi poziţia 17 în martie.

Audienţele posturilor de ştiri

România TV - este cea mai urmărită televiziune de ştiri şi locul patru în top, cu o medie de 512.000 de români, uşor în scădere faţă de februarie;

Antena 3 - 450.000, a avut un plus de 70.000 de telespectatori;

Digi 24 - 195.000 de telespectatori audienţa medie a staţiei seara, în martie, o cifră de peste două ori mai mare faţă de februarie. A urcat în martie pe locul 8, faţă de 15 în februarie;

B1 TV - 125.000, faţă de 93.000 în februarie;

Realitatea Plus - 104.000, un plus de 20.000.

La nivel urban, Pro TV şi Antena 1 (posturi cu multe ediţii de ştiri speciale) au crescut în audienţe, iar Kanal D a stagnat. De altfel, postul nu a transmis toate anunţurile şi nu a avut ediţii speciale.

Pe zona de ştiri, Antena 3 creşte şi trece în faţa România TV (care stagnează), iar Digi 24 îşi dublează audienţa şi urcă pe locul 6 (faţă de 11 în februarie).

La nivel comercial (18-49 de ani), au crescut Pro TV, Antena 1, dar nu şi Kanal D.

Pe acest segment, Digi 24 a fost, în martie, a patra televiziune din România, cu o medie de 68.00 de tineri în faţa televizoarelor. Cu o lună în urmă, înaintea crizei declanşate de coronavirus, era pe locul al nouălea.

Antena 3 a avut un plus pe segment şi a urcat câteva locuri.

După Digi24, a urmat Antena 3 (cu 50.000, faţă de 27.000 în februarie) şi România TV (cu 41.000, faţă de 32.000 cu o lună în urmă).

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: