Cum a fost reflectat cutremurul la TV: derapaj la RTV pe baza unor speculaţii. „Când se va produce viitorul mare cutremur?“ FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Subiectul cutremurului a fost dezbătut în jurnalele de dimineaţă ale posturilor de ştiri, fiecare reflectând în stilul propriu aceastăt ştire. România TV a deviat de la subiect cu burtiere speculative.

Posturile de ştiri au reflectat diferit ştirile legate de cutremurul produs pe 28 decembrie, la ora 1.20. Digi24 a alocat cutremurului primele cinci minute din jurnalul de la ora 9.00. Tot până la ora 9.05 a vorbit despre subiect postul Antena 3, care a difuzat şi „primele imagini“ din timpul cutremurului care a zguduit ţara, arată paginademedia.ro.

Realitatea TV a alocat şapte minute pentru ştirea cutremurului în jurnalul de la ora 9.00. Pe de altă parte, România TV şi B1 TV au alocat cele mai multe minute cutremurului. „Cutremur mare în România“, a ţinut pe burtieră B1 TV, care s-a dus cu subiectul până aproape de 9.20, cu declaraţii ale lui Gheorghe Mărmureanu, directorul Institutul Naţional pentru Fizică a Pământului (INFP), şi ale medicului Tudor Ciuhodaru.

România TV, în stilul caracteristic, a titrat pe burtiere titluri precum „Când se va produce viitorul mare cutremur?“, „Alertă maximă, oameni panicaţi“, „Ce semne anunţă un cutremur puternic“, „Fenomenele periculoase care anunţă alte seisme“, speculând declraţiile făcute de Mircea Radulian, directorul INFP.

Abordarea subiectului nu a fost însă atât de dramatică precum burtierele de pe ecran, subiectul cutremurului fiind dezbătut timp de 13 minute. Posturile de ştiri au fost mai moderate decât la seismul din septembrie, produs tot noaptea, evidenţiază aceeaşi sursă citată. 

image

FOTO Paginademedia.ro 

image

FOTO Paginademedia.ro 

image

FOTO Paginademedia.ro 

image

FOTO Paginademedia.ro 

image

FOTO Paginademedia.ro 

Ce spun specialiştii 

Un seism de 5,3 pe Richter s-a înregistrat miercuri, la ora 1.20, la o adâncime de 98,9 kilometri, în zona seismică Vrancea.

Potrivit ultimelor date publicte de Institutul Naţional pentru Fizică a Pământului, cutremurul s-a produs la adâncimea de 98,9 de kilometri. Mircea Radulian, directorul INFP, susţine că acest seism nu anunţă unul mare.

„Zona Vrancea produce astfel de cutremure, moderate, destul de frecvent. Sunt câţiva ani în care nu avem cutremure peste 5, iar apoi pot fi mai multe peste 5 într-un an. Într-un fel, este bine, că orice cutremur de acest gen eliberează o cantitate de energie. Acesta e de 1.000 de ori mai mic decât unul de peste 7. Per total, dacă privim zona Vrancea, ea rămâne încărcată. Nu s-a eliberat prea multă energie. Cutremur mai mare poate apărea oricând. Nu putem sta liniştiţi. Dar nu trebuie să ne gândim că un astfel de cutremur anunţă unul mare. La un moment dat, va veni şi un cutremur mai mare, dar nu trebuie să panicăm pe nimeni“, a declarat Radulian, citat de Ştirile Protv.

 Un cutremur cu magnitudine 5,3 a avut loc şi în 24 septembrie, la ora 2.11, la o adâncime de 112,3 kilometri. Cele mai mai puternice cutremure produse în România după Revoluţie sunt cele înregistrate pe 30 şi respectiv 31 mai 1990, cu magnitudini de 6,9 şi respectiv 6,4.

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite