„Cronica Cârcotaşilor“: Petiţia pentru „o televiziune fără mizerii“, discutată în Camera Deputaţilor. Ce reacţii au avut parlamentarii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Petiţia pentru „o televiziune fără mizerii“, iniţiată de „Cronica Cârcotaşilor“, a fost pusă în discuţie de către parlamentari, în urma promisiunii lui Mihai Sturzu, membru în Comisia pentru cultură, arte şi mass-media a Camerei Deputaţilor, de a se implica personal în demararea procesului de schimbare a Legii Audiovizualului.

După ce, cu doar o săptămână în urmă, „Manifestul pentru o televiziune fără mizerii“ al „Cronicii Cârtoaşilor“, care a reuşit să strângă peste 27.000 de semnături, a ajuns pe masa Consilului Naţional al Audioviziualului (CNA), documentul de peste 600 de pagini a fost pus în discuţie de parlamentari, chiar în prezenţa Cârcotaşilor. Întâlnirea dintre Cârcotaşi şi parlamentari a fost urmarea promisiunii preşedintelui Tineretului Social Democrat, Mihai Sturzu (fost membru al trupei Hi-Q) de a se implica personal în procesul ce vizează schimbarea Legii Audiovizualului.

„Cred că e bine să discutăm acest memorandum, mai ales în lumina noilor modificări ale legii, şi poate mai câştigăm teren în această problemă“, a declarat Mihai Sturzu.

Care a fost reacţia parlamentarilor cu privire la „Manifestul pentru o televiziune fără mizerii“, telespectatorii „Cronicii Cârcotaşilor“ vor afla miercuri seară, 20 mai, de la ora 20.30, la Prima TV.

În aceeaşi ediţie a „Cronicii Cârcotaşilor“ va avea loc şi o altă întrevedere „de maximă importanţă“, în cel mai nou episod al serialului Năşicu’. Il capo din tutti capi se întâlneşte cu doi dintre cei mai puternici oameni din ţară, subiectul fiind dispariţia pădurilor din cauza uscăturilor care ar fi trebuit, de fapt, să împiedice acest lucru.

Artistul care aduce muzica în platoul „Cronicii Cârcotaşilor“ în această săptămână este Matteo, care va promova cel mai nou hit al său, după scenete şi parodii cu cântec. Toate acestea, telespectatorii le vor putea urmări miercuri, de la ora 20.30, la Prima TV.

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite