Creşterea şi descreşterea erei televiziunilor de ştiri

Încercări oneste de a prezenta realitatea şi evaluări independente ale regulilor folosite de mass-media sunt vitale, în special în acest spaţiu aproape nereglementat al mediei în care trăim. Regimul existent al mediei îşi are originile în modelul progresist al presei, naturalizat printr-o varietate de politici guvernamentale dublate de asumpţii juralistice, norme, procese şi instituţii.

Există o cerere de reconceptualizare a rolului mass-mediei într-o societate democratică, rol care pune sub semnul întrebării arbitrarul şi distincţiile contraproductive dintre ştiri şi divertisment, fapte şi opinii, politică şi cultură, şi producător şi consumator care au dominat a doua jumătate a secolului 20. Ca o paranteză aici, în România pe vremea aia nu se putea vorbi de mass-media, aşa că ce există la noi acum este exact ce a fost în a doua jumătate de secol XX la americani sau britanici.

În era progresistă au existat importante bătălii despre cine ar trebui să deţină televiziunile - publicul ca în UK (BBC) -, dacă ar trebui să fie orientate spre scopuri educaţionale sau culturale sau dacă ar trebui să fie deţinute de privaţi, operând pentru profit şi având obligaţii limitate în ceea ce priveşte interesul public.

Distincţia între ştiri şi divertisment este prin natura ei neclară şi contestabilă şi nu face niciodată diferenţa între forme media politice relevante şi forme media politice irelevante. În anii 1930, în vest s-a clarificat ce este ştire şi ce este opinie, aşa cum le recunoaştem noi astăzi. În cadrul mass-mediei, faptul ar trebui să fie diferit de opinie, iar reportajul de ştiri ar trebui să fie obiectiv, echilibrat şi corect din punct de vedere al faptelor.

Central pentru regimul media care a apărut la mijlocul secolului 20 era importanţa tot mai dominantă a televiziunii în general şi a 3 mari televiziuni de ştiri în particular. Avantajele erei televiziunilor de ştiri sunt crearea unei clase de jurnalişti profesionişti şi influenţi şi constituirea unui moment istoric în care societăţi moderne complexe au avut pentru câteva decenii un forum unic pentru cele mai importante conversaţii formatoare.

Cel mai important aspect care a contribuit la eliminarea inevitabilă a regimului televiziunilor de ştiri este creşterea noilor tehnologii de telecomunicaţii şi impactul lor asupra producerii şi consumului de informaţie. În mod clar nu este singurul aspect. Sfârşitul războiului rece şi triumful neoliberalismului şi a pieţei libere este alt aspect. Un impact al acestui eveniment a fost dominanţa crescând a „populismului de piaţă“ a lui Thomas Frank (2000) care pune semnul de egalitate între pieţe şi libertate şi democraţie. Însă, aşa cum ştim, pieţele sunt rareori mecanisme de egalitate. Lăsate libere, pieţele duc inevitabil la inegalităţi uriaşe, aşa cum recunoştea însăşi Adam Smith. În domeniul mediei în general şi al televiziunilor de ştiri în particular, triumful „populismului de piaţă“ a minimalizat noţiunea cum că producerea de informaţie ar trebui să fie ghidată de orice altceva decât de cerere şi ofertă, pentru că logica pieţelor reduce mass-media şi textele la simple produse dezgolite de orice implicaţii mai largi asupra publicului. Din această perspectivă, responsabilitatea corporaţiilor media este pur şi simplu de a produce programele pe care audienţa i le cere. Aşadar, o abordare de piaţă nereglementată strict bazată pe profit este devastatoare pentru jurnalism. Sfârşitul războiului rece cuplat cu importanţa crescândă a cererii consumatorului ca factor determinant al subiectelor de ştiri a rezultat într-o creştere a poveştilor de divertisment. Un alt motiv al descreşterii erei televiziunilor de ştiri este societatea multiculturală. Fără o noţiune consensuală unificată a ceea ce înseamnă adevăr, faptele, obiectivitatea sau punctul de vedere, ideea că o singură clasă de elite profesioniste (jurnaliştii) distinctă şi superioară celorlalţi producători de informaţie (regizori de film, bloggeri, muzicieni) care lucrează într-un sistem de companii media limitate şi foarte centralizate ar putea să satisfacă obligaţiile publice democratice ale mass-mediei a devenit din ce în ce mai nesustenabilă. Globalizarea şi eroziunea obligaţiilor publice ale mediei este alt motiv pentru care era televiziunilor de ştiri s-a încheiat.

În combinaţie, sfârşitul războiului rece, „populismul de piaţă“ triumfant şi combinat cu creşterea politicii identităţii şi a globalizării au contestat hegemonia regimului media existent în acelaşi timp limitând resursele discursive la îndemână pentru identificarea mecanismelor alternative pentru restabilirea obligaţiilor publice democratice ale mass-mediei. Combinaţia de multiculturalism pe bază de rasă, etnicitate, gen, vârstă, preferinţă sexuală, credinţă religioasă şi ideologie, schimbare rapidă a tehnologiei comunicaţiei, dereglementare şi noua economie a mass-mediei a dus la mai multe audienţe fragmentate şi la o mai mare diversitate în genuri şi conţinut media.

Noul climat de televizor combină elemente constitutive a mai multor ere precedente combinate cu noi oportunităţi şi riscuri fără precedent. Internetul şi alte noi tehnologii ale informaţiei au schimbat şi vor continua să schimbe modul în care informaţia este diseminată şi folosită. Nu este clar deocamdată care va fi forma noului regim media care în mod sigur va veni să controleze acest nou mediu de discurs şi măsura în care va spori sau din contră, constrânge democraţia şi discursul democratic. Ce putem spune despre relaţia dintre media, politică şi viaţa de zi cu zi în această nouă lume în care trăim? În mod sigur nu mai este un loc unde graniţele mai tot timpul flexibile din era televiziunilor de ştiri mai pot exista în această formă. De asemenea, sub asalt în acest nou regim media este vechea distincţie între producători şi consumatori media. Mai mult, posibilităţile de supraveghere sunt naturale în această revoluţie media. Reţelele de computere fac posibil ca guvernele să colecteze informaţie despre cetăţeni la o scară imposibilă până acum.

Crucială pentru viitorul democraţiei este abilitatea noului regim mass-media de a satisface publicul prin revigorarea jurnalismului profesionist sau prin crearea de oportunităţi pentru o paletă largă de actori pentru a aproviziona agora cu informaţiile necesare pentru a ţine politicienii şi elitele responsabile pentru faptele lor şi responsabile faţă de public.