Creatorii serialului „Game of Thrones“ au semnat un acord cu Netflix

0
Publicat:
Ultima actualizare:

David Benioff şi Dan Weiss, creatorii serialului HBO „Urzeala tronurilor/ Game of Thrones“, au semnat un acord cu platforma de streaming Netflix pentru a scrie, produce şi regiza noi filme, potrivit AFP.

„Suntem încântaţi să-i primim pe maeştrii povestitori David Benioff şi Dan Weiss la Netflix“, a declarat Ted Sarandos, responsabil de conţinutul platformei, potrivit News.ro. „Ei sunt o forţă creatoare şi au încântat publicul din lumea întreagă cu poveştile lor epice. Suntem nerăbdători să vedem ce va aduce imaginaţia lor pentru abonaţii noştri“. 

„Am avut o aventură formidabilă cu HBO timp de peste un deceniu şi le suntem recunoscători tuturor de acolo pentru că ne-au permis să ne simţim ca acasă. Dar Netflix a construit ceva uimitor şi fără precedent, iar noi suntem onoraţi că ne-au invitat să facem parte din echipă“, au afirmat cei doi creatori ai serialului GoT. 

Netflix nu a divulgat informaţii privind suma, dar acordul este semnat pe mai mulţi ani şi prevede atât seriale, cât şi filme. Potrivit Deadline, cecul semnat de Netflix ar fi cu nouă cifre. 

În paralel cu Netflix, David Benioff şi Dan Weiss sunt implicaţi într-un proiect al companiei Disney, o serie de episoade din saga „Star Wars“.  

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite