Conducerea TVR a revocat decizia privind reducerea timpului de lucru şi a salariilor angajaţilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consiliul de Administraţie (CA) al Societăţii Române de Televiziune (SRTv) a revocat astăzi, 5 august, decizia prin care timpul de lucru al angajaţilor instituţiei trebuia să fie redus de la cinci la patru zile pe săptămână şi, în consecinţă, salariile urmau să fie reduse cu aproximativ 20%, arată Mediafax.

Membrii CA ai SRTv au anulat astfel propria decizie pe care o luaseră în şedinţa din 28 iulie, potrivit mai multor surse din Televiziunea Română, citate de Mediafax.

Decizia a fost luată în contextul protestelor angajaţilor TVR, care, astăzi, începând cu ora 11.00, s-au strâns din nou în curtea televiziunii publice. La protest au participat peste 300 de salariaţi ai TVR, au mai precizat aceleaşi surse. Ei sunt îngrijoraţi de situaţia instituţiei şi de deciziile din 28 iulie ale CA al SRTv, care prevedeau atât reducerea timpului de lucru şi, implicit, a salariilor angajaţilor, cât şi începerea discuţiilor în vederea concedierilor colective. Proteste spontane ale unor angajaţi ai TVR s-au desfăşurat în mai multe rânduri în ultimele săptămâni, în curtea televiziunii publice.

Conform deciziei iniţiale luate de CA al SRTv, măsura privind reducerea timpului de lucru, precum şi a salariilor angajaţilor TVR ar fi trebuit implementată de la 1 august. Potrivit mai multor surse, citate de Mediafax, acest lucru nu a fost însă posibil, întrucât nu au fost parcurse toate procedurile necesare în acest sens.

În cazul restructurării de personal, nu a fost stabilit numărul persoanelor care ar urma să fie concediate.

Aceste măsuri au fost luate iniţial de CA al TVR în contextul în care Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a blocat, pe 20 iulie, conturile SRTv, având în vedere datoriile pe care Televiziunea Română le are la bugetul de stat. Pe 30 iulie, ANAF a ridicat poprirea pe conturile Televiziunii Române, în urma achitării datoriei scadente de 10,3 milioane de lei către bugetul de stat. Însă, în acest moment, datoria fiscală totală a TVR se ridică la aproximativ 457 de milioane de lei.

Stelian Tănse consideră că Victor Ponta este cel mai ostil premier faţă de TVR

Stelian Tănase, preşedintele-director general al SRTv, a declarat, într-o „Ediţie specială“, difuzată pe 30 iulie la TVR 1, că Victor Ponta este cel mai ostil premier faţă de TVR. Acesta a mai precizat că măsurile pentru salvarea televiziunii publice, precum indexarea taxei TV, scăderea TVA şi amnistia fiscală, „stau în pixul“ şefului Guvernului.

Şeful TVR a mai vorbit despre planul de restructurare care va continua în instituţia pe care o conduce şi care ar putea implica şi concedieri, însă nu în acest an. „Noi nu am discutat acum de concedieri la CA şi nici nu vom discuta în perioada următoare, cel puţin până la sfârşitul acestui an“, a spus Tănase. El a precizat, însă, că se plimbă foarte mulţi prin curtea TVR „fără să aibă obiectul muncii“. „Câţi sunt rude în Televiziunea Română? (...) Eu cred că, din 2.500, o mie jumătate sunt rude între ei. Asta nu e o instituţie, e un trib“, a spus Tănase. El a mai afirmat că nu a dat până în prezent afară pe nimeni din TVR, pentru că nu a putut să facă acest lucru.

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite