CNA: Spotul Administraţiei Prezidenţiale privind referendumul poate fi difuzat în emisiunile electorale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consiliul Naţional al Audiovizualului a transmis marţi, 21 mai, că spotul Administraţiei Prezidenţiale privind referendumul poate fi difuzat în emisiunile electorale şi că cel realizat de Autoritatea Electorală Permanentă este recomandat radiodifuzorilor ca fiind de interes public.

Spotul Administraţiei Prezidenţiale privind referendumul poate fi difuzat în emisiunile electorale, iar cel realizat de Autoritatea Electorală Permanentă este recomandat radiodifuzorilor ca fiind de interes public, potrivit anunţului făcut de Consiliul Naţional al Audiovizualului, citat de News.ro.

Astfel, într-o scrisoare semnată de Nicolaie Bălaşa-Sorescu, vicepreşedinte CNA, se arată: „Având în vedere discuţiile apărute în spaţiul public referitoare la campania din audiovizual pentru referendumul naţional din 26 mai 2019, precum şi dezbaterile din cadrul şedinţei publice a CNA de marţi, la care au participat reprezentanţi ai Administraţiei Prezidenţiale şi ai Partidului Naţional Liberal (...) Consiliul Naţional al Audiovizualului îşi reafirmă poziţia adoptată în şedinţa publică din 16.05.2019 şi comunicată radiodifuzorilor cu privire la campania pentru referendum, potrivit căreia aceasta se poate desfăşura pe posturile de radio şi de televiziune cu respectarea prevederilor legislaţiei în domeniu, respectiv în condiţiile stabilite de Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, cu modificările şi completările ulterioare, cu respectarea dispoziţiilor Legii audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale Deciziei CNA nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, cu modificările şi completările ulterioare“.

CNA a mai precizat că „nu este limitată posibilitatea de a include în tematica emisiunilor electorale subiectul referendumului“.

„În privinţa spotului de informare a alegătorilor privind referendumul realizat de Autoritatea Electorală Permanentă, acesta este recomandat de CNA radiodifuzorilor ca fiind de interes public. Referitor la spotul Administraţiei Prezidenţiale privind referendumul, acesta poate fi difuzat în emisiunile electorale, conform legii“, se mai arată în scrisoare.

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite