CNA face front comun cu Antenele: forul solicită ANAF o întâlnire. „Vrem să găsim soluţii pentru ca emisia să nu fie afectată“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) va transmite ANAF o scrisoare prin care va comunica preocuparea CNA în legătură cu situaţia evacuării celor cinci televiziuni ale trustului Intact din sediile lor şi posibile evoluţii negative, cum ar fi riscul unei întreruperi de emisie în cazul acestora, scrie Mediafax.

Membrii CNA au luat această decizie, în şedinţa de joi, după ce au discutat cu Sorin Alexandrescu, chief executive officer (CEO) al Antena Group, Mihai Gâdea, directorul general al Antena 3, Mircea Badea şi Adrian Ursu, realizatori la această televiziune.

Aceştia au discutat în contextul în care, potrivit unei notificări de luni a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), cele cinci televiziuni ale trustului Intact - Antena 3, Antena 1, Antena Stars, Euforia TV şi Zu TV -, vor rămâne, vineri, fără sediile lor.

Potrivit legislaţiei audiovizuale, întreruperea emisiei (din motive tehnice) poate fi de cel mult 90 de zile, ulterior licenţele fiind retrase.

Reprezentanţii trustului Intact au spus însă că durează în jur de nouă luni mutarea celor cinci televiziuni în noi spaţii (în care pot emite doar după ce primesc avizul CNA, n.r.), în cazul în care nu reuşesc să încheie contracte de închiriere cu statul pentru actualele spaţii. 

CNA vrea ca emisia unui trust să nu fie afectată 

Astfel, CNA a decis să solicite o întâlnire cu reprezentanţii ANAF. „Le solicităm o întâlnire să vedem ce soluţii se pot degaja (...) prin care să nu fie afectată emisia unui trust care deţine o cotă importantă de piaţă“, a spus vicepreşedintele CNA, Răsvan Popescu, la propunerea membrului Consiliului Lorand Turos.

Potrivit discuţiilor din timpul şedinţei de joi, la care participă Lorand Turos, Viorel Buda, Monica Gubernat, Laura Georgescu, Gabriel Tufeanu, Radu Herjeu, Dorina Rusu şi Răsvan Popescu, aceştia au fost de acord cu această propunere, însă un eventual vot final în acest sens va fi dat abia după ce Departamentul Juridic şi cel de Comunicare din Consiliu vor propune un text care să fie trimis către ANAF. Acest lucru se va întampla în cursul şedinţei de joi, după cum au spus membrii CNA prezenţi la şedinţă.

În schimb, un alt membru al CNA, Valentin Jucan, care nu participă la şedinţa de joi, a declarat, luni seară, că Antena 3 dezinformează şi face "şantaj public" prin modul în care prezintă decizia ANAF. 

Jucan, despre Antena 3: dezinformare şi şantaj public 

„Ceea ce face acum Antena 3 se numeşte dezinformare şi şantaj public. De ce? Fiindcă Antena 3 ştia din august 2014, data hotărârii judecătoreşti rămasă definitivă, faptul că trebuie să îşi găsească alt sediu. Au sperat că vor fi ţinuţi în braţe“, a spus Valentin Jucan, într-un mesaj publicat luni seară, pe contul său de pe reţeaua de socializare Facebook.

Marţi, Valentin Jucan a scris din nou pe Facebook, referindu-se la întâlnirea programată joi, dintre reprezentanţii CNA şi cei ai Antenelor. "Astăzi (marţi, n.r.), membrii CNA au decis să se întâlnească cu reprezentanţii Antena 3 pentru a discuta situaţia nouă în care se află postul. Este un joc penibil prin care instituţia este făcută preş în faţa Antena3, de dragul scandalului de moment şi a servilismului. Nu este nimic de discutat", a spus Jucan.

Jucan a mai afirmat că, dacă Antena 3 notifică CNA în legătură cu o eventuală imposibilitate tehnică de a emite, televiziunea "nu se va afla în situaţia pierderii licenţei audiovizuale, deoarece acest caz este reglementat de lege, dându-se posibilitatea întreruperii emisiei pentru 90 de zile". "Cu alte cuvinte, emisia Antena 3 poate fi întreruptă numai dacă ei o doresc, iar licenţa poate fi pierdută numai dacă depăşesc acest termen, ceea ce nu este cazul de faţă", a mai scris Jucan. 

Pe aceeaşi temă: 

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite