Cine sunt finaliştii X Factor: un american a impresionat cu interpretarea piesei „Tu eşti primăvara mea“ VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cei patru finalişti „X Factor“ au fost aleşi aseară prin voturile telespectatorilor FOTO Antena 1
Cei patru finalişti „X Factor“ au fost aleşi aseară prin voturile telespectatorilor FOTO Antena 1

Cei patru finalişti din cel de-al şaptelea sezon „X Factor“ au fost aleşi prin voturile telespectatorilor şi vor lupta în ultima ediţie a show-ului, care va fi difuzată de Antena 1 vineri.

Ad Libitum, Jeremy Ragsdale, Francesca Nicolescu şi Salvatore Pierluca sunt finaliştii „X Factor“ şi continuă lupta pentru marele premiu în valoare de 100.000 de euro. Finala „X Factor“ va fi difuzată în direct vineri, 22 decembrie, de la ora 20.00, la Antena 1.

În semifinala „X Factor“, Teodora Sava, Flashback, Anton Banghan, Jeremy Ragsdale, Pierluca Salvatore, Francesca Nicolescu şi Ad Libitum au urcat pe scenă pentru a încerca să convingă telespectatorii că merită voturile care să îi trimită în marea finală.

Vizibil emoţionat după ce colega sa din echipa lui Horia Brenciu a fost eliminată, americanul Jeremy Ragsdale i-a dedicat Katerinei Biehu melodia „Tu eşti primăvara mea“, prin care a dovedit încă o dată că meditaţiile sale la limba română dau rezultate. „Nu contează de unde vii, sunt de acord că eşti un adevărat profesionist, că ai cea mai bună voce, că eşti cel mai experimentat. Eşti ca un lup înconjurat de iepuraşi“, a glumit Carla’s Dreams înainte de a-l felicita pe Jeremy.

La finalul celor 20 de minute de vot comun, a venit rândul băieţilor de la Flashback să cânte ultima lor melodie la „X Factor“. Performanţa lor râmâne însă una remarcabilă, aceasta fiind primul grup format în urma audiţiilor şi care a reuşit să ajungă până în semifinală.

Considerată una dintre favorite, atât de către juriu, cât şi de colegii ei, Teodora Sava a părăsit concursul „X Factor“ în urma voturilor telespectatorilor. Competiţia a fost atât de strânsă încât cei doi băieţi din echipa lui Ştefan Bănică au ajuns ca la final să fie la egalitate de voturi. În faţa acestei situaţii nemaintâlnite, mentorului i-a revenit sarcina extrem de dificilă de a alege dacă vrea să meargă în finală alături de Anton sau împreună cu Pierluca.

„Eu nu cred asta, vă rog să mai faceţi nişte calcule... Eu am ales o dată, a doua alegere nu o mai fac. Pierluca vine din Italia cu o poveste extraordinară, puteţi alege amprenta sa personală sau puteţi alege vocea extraordinară a lui Anton. Nu ar fi corect ca eu să iau eu această decizie“, a declarat Ştefan Bănică, vizibil marcat.

În cele din urmă, potrivit regulamentului, departajarea s-a făcut în funcţie de numărul voturilor unice, adică numărul de SMS-uri trimise de pe numere de telefon diferite. Salvatore Pierluca a avut doar nouă voturi unice în plus faţă de Anton, însă acest lucru l-a ajutat să devină cel de-al patrulea finalist „X Factor“. 

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite