Cine sunt cele două noi concurente de la Exatlon 2 şi cum s-au descurcat la prima probă FOTO

Cine sunt cele două noi concurente de la Exatlon 2 şi cum s-au descurcat la prima probă FOTO

FOTO Kanal D

Alte două concurente au intrat aseară în competiţia „Exatlon“, de la Kanal D, pentru a întregi cele două echipe: cea a Faimoşilor şi cea a Războinicilor.

Ştiri pe aceeaşi temă

Odată cu lupta pentru vilă, au intrat în concurs două noi concurente - Roxana Vancea, în echipa Faimoşilor, şi Diana Sentes, în cea a Războinicilor, ambele antrenoare de fitness, pasionate de sport.
 
Pe Roxana Vancea telespectatorii au mai avut ocazia să o urmărească pe micul ecran, în cadrul show-ului matinal „Răzvan şi Dani, aceasta făcându-se remarcată prin modul tranşant în care îşi spune părerea. 
 
Ambele fete s-au descurcat foarte bine pentru prima confruntare cu traseele dificile şi deja au atras atenţia coechipierilor, dar şi a adversarilor prin atitudine.
 
Roxana Vancea s-a alăturat echiepi Faimoşilor FOTO Kanal D

Dacă Roxana face tot ce îi stă în putere să motiveze Faimoşii în continuare, Diana pare că şi-a câştigat, încă de la prima apariţie, admiraţia băieţilor din ambele echipe, spun reprezentanţii Kanal D. 
 
Războinicii au câştigat aseară confortul vilei, după o lupta dramatică, iar apoi a urmat jocul individual al fetelor, Ana Georgescu reuşind să între în posesia medaliei pentru Cea mai rapidă fată (01:20:81).
 
Diana Sentes (dreapta) s-a alăturat echipei Războinicilor FOTO Kanal D

De altfel, trei noi concurenţi au intrat în sezonul doi al reality show-ului „Exatlon“, în urmă cu câteva zile, după ce doi sportivi au fost eliminaţi, iar o vedetă a decis să se retragă din competiţie. 
 
 
Noii concurenţi Exatlon i-au înlocuit pe gimnasta Silvia Stroescu, baschetbalistul Adrian Blidaru şi cântăreţul What’s Up, toţi pierduţi de „Faimoşi“. 


 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: