Cine este Alex Comerzan, câştigătorul „Chefi la cuţite“: „În bucătărie sunt Stalin“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Alexandru Comerzan (31 de ani), din echipa lui chef Cătălin Scărlătescu, este câştigătorul „Chefi la cuţite“ şi al marelui premiu în valoare de 30.000 de euro. Pentru al doilea sezon consecutiv, chef Florin Dumitrescu a rămas fără niciun concurent în finala show-ului de la Antena 1.

După  proba eliminatorie, în cursa pentru marele premiu au rămas doar trei concurenţi: unul din echipa lui chef Cătălin Scărlătescu – Alexandru Comerzan –  şi doi din echipa lui Sorin Bontea –  Bobby şi Alex. Chef Florin Dumitrescu a rămas, pentru a doua oară la rând, fără reprezentant în finala „Chefi la cuţite“. 

Câştigătorul celui de-al şaptelea sezon „Chefi la cuţite“ a fost decis dintr-un juriu format din 11 cei mai buni bucătari din România. 

Meniul pregătit de concurentul căruia chef Scărlătescu i-a dat încă din preselecţii cuţitul de aur a fost cel mai apreciat şi astfel el a fost desemnat marele câştigător. 

„Am reuşit! Din punct de vedere profesional, cred că e cel mai frumos lucru care mi s-a întâmplat. Sper ca familia mea să fie mândră de ce am realizat. Lui chef Scărlătescu îi mulţumesc pentru încredere, pentru cuţitul de aur, pentru experienţa avută împreună. Sper să fie mândru de mine. Eu sunt foarte mândru de el. El este este o persoană foarte caldă. E bun, e sufletist. Am vrut să îi dovedesc că nu mi-a dat cuţitul de aur fără motiv. Mi-am dorit să câştig şi sunt foarte mândru că am lucrat alături de el. Am câştigat împreună. E meritul meu şi al întregii echipe, căci singur nu aş fi putut. Acest premiu vine ca rezultat la toată munca depusă de-a lungul vieţii, toate nopţile nedormite, toate sacrificiile. Nu aş schimba nimic dacă m-aş întoarce în timp. Trofeul «Chefi la cuţite» este un vis împlinit!“, a declarat câştigătorul „Chefi la cuţite“. 

La rândul lui, Scărlătescu a fost extrem de emoţionat în momentul în care a aflat că ucenicul său a câştigat marele premiu, marcând astfel a doua victorie a chef-ului în cele şapte sezoane. „Cât de mult mi-am dorit să câştige băieţaşul ăsta... Eşti grandios, senzaţional, eşti un bucătar desăvârşit! Din momentul ăsta şi tu faci parte din constelaţia asta, suntem nişte bucătari stelari“, i-a transmis Scărlătescu învingătorului. 

   

Alexandru Comerzan este originar din Chişinău, unde lucrează la un restaurant ca şef bucătar. Timp de 14 ani însă el a fost stabilit în Italia, unde a plecat la 15 ani alături de familie şi a absolvit şcoala profesională de bucătari.  

„Am plecat în Italia în 2003 cu părinţii în Italia. Trebuia să-mi găsesc o meserie, iar într-o zi mă uitam la televizor şi am văzut un bucătar care a pregătit o farfurie care mie mi-a plăcut foarte mult şi i-am zis mamei că asta vreau şi eu să devin, bucătar. Tata nu prea a fost de acord, pentru că a crescut într-o epocă în care toţi se uitau la doctori şi la avocaţi ca la Dumnezeu. Bucătarul cine era? Nu era nimeni! În ziua de azi bucătarii au un alt statut. Cred  că şi tata e mândru de mine“, a declarat câştigătorul „Chefi la cuţite“.

Tânărul a mărturisit că primii ani în bucătărie nu au fost tocmai uşor, dar cu multă muncă şi ambiţie a ajuns departe: „Primii ani în restaurant am curăţat spanac, cartofi, morcovi, după care, cu stăruinţă, încet, încet m-am ridicat până la ajutor de şef bucătar“.

El a mărturisit că bucătăria ar trebui să ofere şi emoţie şi a recunoscut că nu are foarte mulţi prieteni în industrie din cauza stilului dur. 

„În bucătărie trebuie să fie un regim de-al lui Stalin. Da, recunosc, sunt Stalin în bucătărie“. 

   

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite