Ce pregătesc cele trei perechi pentru marea finală „Uite cine dansează!“

Ce pregătesc cele trei perechi pentru marea finală „Uite cine dansează!“

Alex Velea, Marius Manole şi Liviu Teodorescu sunt cele trei vedete finaliste FOTO Pro TV

Timp de nouă ediţii, Alex Velea şi Ecaterina Dosan, Liviu Teodorescu şi Marica Derdene şi Marius Manole şi Olesea Nespeac au pregătit coregrafii spectaculoase şi au cucerit publicul cu mişcările lor de dans şi cu voinţa de care au dat dovadă. Luni, 8 mai, de la 20:30, cele trei perechi vor prezenta ultimele dansuri în marea finală a competiţiei „Uite cine dansează!“

Ştiri pe aceeaşi temă

Echipele finaliste pregătesc câte două stiluri, musical şi fusion, dar pun la cale şi foarte multe surprize, pe care le vom descoperi în show-ul de luni. 
 
În marea finală, dansurile vor fi extrem de solicitante şi vor avea o durată mai mare decât de obicei. La capitolul musical, vom vedea cele trei perechi transformate, iar băieţii vor deveni Cocoşatul de la Notre Dame, Aladdin sau Lurch din Familia Adams şi vor aduce pe scenă momente pline de expresivitate şi umor. Pentru cea de-a doua probă din marea finală, echipele vor aduce pe ring stilul fusion şi vor combina dansuri precum rumba, vals, slowfox sau cha cha.
 
După fiecare coregrafie prezentată luni, juraţii vor comenta reprezentaţiile concurenţilor, însă nu le vor nota. Publicul va fi singurul judecător în finală şi va decide prin vot cine merită să câştige. La finalul serii, învingătorii vor înmâna CEC-ul de 100.000 de euro fundaţiei Hope and Homes for Children. Pentru prima oară în istoria televiziunii din România, suma strânsă din voturi va fi direcţionată integral către aceeaşi fundaţie.
 
 
 
 
 
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: