Ce „faimos“ a fost eliminat de la Exatlon în ultima ediţie: „Pe mine m-a trimis acasă o castană“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Au mai rămas 5 concurenţi în „Echipa Faimoşilor“ FOTO Kanal D
Au mai rămas 5 concurenţi în „Echipa Faimoşilor“ FOTO Kanal D

Arena de aseară a show-ului „Exatlon“, de la Kanal D, în care a fost anunţat concurentul din Echipa Faimoşilor care şi-a luat adio de la competiţie şi de la premiul de 100.000 de Euro, a fost una cu emoţii uriaşe, atât pentru cei trei sportivi propuşi spre eliminare, Geanina Stană, Cătălin Cazacu şi Valentin Chiş, cât şi pentru coechipierii lor.

În urma voturilor telespectatorilor, Geanina Stană a acumulat punctajul cel mai mic şi astfel a fost eliminată din concurs. 

Înainte de a păşi în Arena, o linişte apăsătoare şi emoţii uriaşe l-au încercat pe sportivul Cătălin Cazacu, cel care încerca să îşi stăpânească trăirile şi teama de a fi eliminat, făcând haz de necaz pe seama „metodei castanei“ prin care a ajuns să fie propus spre eliminare. 

„Mă tem! Dacă aş avea şanse şi de unu la sută să plec, tot m-aş teme. Dacă ar fi să spun oamenilor de acasă ce a însemnat «Exatlon» pentru mine, cred că aş rezuma totul prin a afirma că dacă aş fi doctor aş recomanda această experienţă oricărui pacient. Dacă eu voi pleca acasă, am povestea cu castana: «Băi, pe mine m-a trimis acasă o castan㻓, spunea aseară Cătălin Cazacu, vizibil emoţionat, înainte de a se anunţa cine părăseşte competiţia.

  

image

Aşteptarea deznodământului de aseară, din Arenă, l-a turburat enorm pe Cătălin Cazacu, care afirma că îl macină intens fiecare clipă până la aflarea verdictului.

„Mai rea decât situaţia în care sunt acum este aşteptarea care intensifică agonia. Oricât de mult am încercat să mă pregătesc pentru acest moment, nu funcţionează“, adăuga sportivul, vizibil afectat că drumul lui la „Exatlon“ s-ar putea sfârşi.

„Uitându-mă în jurul meu, mi-am dat seama că este posibil să am o problemă deoarece Geanina şi cu Bruce duc foarte bine această perioadă a propunerilor pentru eliminare; ei zâmbeau, dormeau… M-am gândit că poate este ceva în neregulă cu mine, după care mi-am dat seama că ei se află aici de cinci săptămâni, iar eu sunt de o «veşnicie» şi ultimele mele aminitiri de acasă sunt din anul 2017“, a adăugat acesta. 

exatlon foto kanal d

FOTO Kanal D

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite