Ce audienţe a înregistrat TVR 1 cu finala Eurovision 2017: momentul României a adus cei mai mulţi telespectatori

Ce audienţe a înregistrat TVR 1 cu finala Eurovision 2017: momentul României a adus cei mai mulţi telespectatori

Ilinca şi Alex Florea au adus cei mai mulţi telespectatori pentru TVR FOTO GettyImages/Guliver

TVR 1 a fost lider de audienţă la oraşe cu finala Eurovision 2017, iar momentul „Yodel It“ de pe scena de la Kiev a adus pentru postul TV poziţia de lider de audienţă pe toate segmentele de public, transmite postul public într-un comunicat.

Audienţele finalei Eurovision 2017 

Aproape 800.000 de români au urmărit sâmbătă seară la TVR 1 momentul în care Ilinca şi Alex Florea cântau pentru România pe scena Eurovision 2017. Transmisă în direct de la Kiev, finala Eurovision a pus TVR 1 pe poziţia de lider de audienţă pe segmentul de public urban, iar piesa „Yodel It“ a adus principalului post al Televiziunii Române prima poziţie în clasamentul audienţelor pe toate targeturile: naţional, urban, comercial, transmite TVR într-un comunicat.

În medie, 793.000 de români au stat cu ochii pe televizor sâmbătă seara, atunci când Ilinca Băcilă şi Alex Florea se aflau pe scenă, TVR 1 înregistrând, pe intervalul orar 23.37 - 23.40, un rating* mediu de 4,4% şi o cotă medie de piaţă** de 14,4% la nivel naţional. În ceea ce priveşte publicul din mediul urban, piesa „Yodel It“ în Finala Eurovision 2017 a fost urmărită de 614.000 de telespectatori (rating mediu 6,3%, share mediu 19,8%), dintre care 258.000 reprezintă targetul comercial (5,7% rating mediu, respectiv 19,2% cotă medie de piaţă).

Cel mai urmărit moment al finalei 

Cel mai urmărit moment al finalei s-a înregistrat chiar  în timpul piesei României (ora 23.40), când nu mai puţin de 807.000 de români urmăreau la TVR 1 show-ul celor doi artişti (rating 4,5%, share 15% la nivel naţional). Dintre aceştia, 631.000 erau din mediul urban (rating 6,5%, share 20,6%). Acelaşi minut a fost cel mai vizionat şi de publicul comercial, ora 23.40 aducând recordul de telespectatori pe acest target: 275.000 de persoane (rating 6%, share 20,8%).

Finala Eurovision 2017, desfăşurată în noaptea de sâmbătă spre duminică, în intervalul 22.00 - 1.45, a fost urmărită, în medie, de 561.000 de telespectatori (rating 3,1%, share 11%), poziţionând TVR 1 pe locul al doilea în clasamentul audienţelor la nivel naţional. Publicul de la oraşe, în schimb, a preferat programul TVR 1, show-ul de la Kiev clasând postul TV pe primul loc în mediul urban, cu o medie de 414.000 de telespectatori (rating mediu 4,2%, share mediu 14,5%). 188.000 dintre aceştia au reprezentat targetul comercial, unde TVR 1 s-a clasat pe poziţia a doua (rating mediu de 4,1% şi cotă medie de piaţă de 15,5%).

Marea finală a Eurovision 2017 şi-a ales câştigătorul. Cea de-a 62-a ediţie a concursului s-a încheiat cu victoria Portugaliei, reprezentată de Salvador Sobral, cu piesa „Amar Pelos Dois“ (758 de puncte). Ilinca şi Alex Florea au obţinut poziţia a şaptea, cu un total de 282 de puncte.

------

*Rating (RTG%) reprezintă numărul mediu de telespectatori pe minut ai unei emisiuni (sau interval orar) difuzată de o staţie TV. Ratingul poate fi exprimat în cifre absolute (mii telespectatori) sau ca procent din universul targetului analizat.

**Cotă de piaţă (Market Share - SHR%) reprezintă raportul procentual dintre numărul mediu de telespectatori (RTG%) ai unei emisiuni (sau interval orar) de la o staţie TV şi numărul mediu de telespectatori de pe toate staţiile TV, calculat pentru acelaşi interval orar (sau emisiune). Sursa: Kantar Media, date prelucrate SRTv. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: