Ce audienţă au înregistrat Globurile de Aur 2017: cifre în creştere faţă de 2015. Prezentatorul galei, criticat de presă

Ce audienţă au înregistrat Globurile de Aur 2017: cifre în creştere faţă de 2015. Prezentatorul galei, criticat de presă

Jimmy Fallon, aflat pentru prima oară în postura de prezentator al Globurilor de Aur, a ridicat audienţa, dar prestaţia nu a mulţumit presa americană FOTO Hepta

Audienţa galei de decernare a Globurilor de Aur 2017 a crescut cu 8% faţă de evenimentul de anul trecut, iar prestaţia prezentatorului Jimmy Fallon a generat opinii împărţite, fiind criticată de presa americană tradiţională şi de unii dintre internauţii de pe Twitter, dar apreciată de mulţi dintre telespectatori, informează Reuters, citat de News.ro.

Ştiri pe aceeaşi temă

Audienţe în creştere după declinul ultimilor ani 

Transmisiunea celei de-a 74-a gale a Globurilor de Aur, realizată în noaptea de duminică spre luni de postul NBC, deţinut de grupul Comcast, a depăşit audienţa galei din 2016, după doi ani de declin în ceea ce priveşte popularitatea acestui show în rândul telespectatorilor americani, potrivit datelor comunicate de compania Nielsen.

Show-ul de duminică seară, ce a avut o durată de trei ore, a adus în faţa micilor ecrane peste 20 de milioane de telespectatori, în creştere cu 8% faţă de gala din 2016.

Pentru publicul comercial, cu vârste cuprinse între 18 şi 49 de ani, cel mai apreciat de companiile de publicitate, audienţa a crescut cu 2 procente faţă de anul trecut.

Această creştere din 2017 s-a produs după un an în care audienţele principalelor gale de decernare a unor premii din industria de divertisment, inclusiv galele Oscar, Grammy şi Primetime Emmy, au înregistrat scăderi faţă de anul anterior.

Critici la adresa lui Jimmy Fallon: „Aproape afon“ 

În calitatea sa de prezentator principal al galei Globurilor de Aur 2017, Jimmy Fallon şi-a făcut şi mai mulţi prieteni în rândul telespectatorilor, însă nu şi în rândul presei americane, ai cărei reprezentanţi au spus că le-a lipsit „ascuţimea“ glumelor făcute de foştii prezentatori ai evenimentului din ultimii ani, precum britanicul Ricky Gervais şi duoul de actriţe de comedie Tina Fey şi Amy Poehler.

Prestaţia lui Jimmy Fallon a fost afectată de o defecţiune tehnică încă de la începutul galei, după ce teleprompterul s-a defectat la doar câteva secunde după ce prezentatorul a urcat pe scenă.

Revista „Variety“ a scris că Jimmy Fallon, care a făcut câteva glume despre Donald Trump, l-a imitat pe actorul Chris Rock şi a glumit pe seama eşecului suferit de Mariah Carey în timpul recitalului de Revelion, a avut un început de show foarte bun. Însă prestaţia lui a scăzut în intensitate în a doua jumătate a galei, când el a fost eclipsat „de un grup de artişti care au transmis mesaje politice sau de prezentatori care, pur şi simplu, au avut mai multă carismă decât gazda emisiunii «Tonight Show»“.

În schimb, revista „Vanity Fair“ a spus că Jimmy Fallon a fost „în mod ciudat aproape afon“.

„În general, monologul lui a fost neplăcut. Glumele lui au fost perimate şi spuse pe un ton şuierat, iar stilul lui Fallon, de obicei drăguţ şi îndrăgit, a fost mai mult plictisitor decât încântător“, au scris jurnaliştii de la „Vanity Fair“.

James Poniewozik de la „The New York Times“ a scris: „Anul acesta pare să nu fi fost momentul lui cultural“.

Site-ul de entertainment „Deadline“ a spus că show-ul prezentat de Jimmy Fallon a fost „plictisitor“.

În schimb, jurnaliştii de la „USA Today“ au fost ceva mai blânzi, spunând că Jimmy Fallon şi Globurile de Aur au reprezentat „o potrivire perfectă“.

„E aproape imposibil să nu îţi placă Fallon“, a scris Roberto Bianco. „Da, el pare adeseori că încearcă îngrozitor din răsputeri să te facă să îl placi - dar, la naiba, reuşeşte mereu!“.

Show-ul de duminică seară a primit note proaste şi din partea multor internauţi: „Prea mult bla-bla. Nu suficient HA-Ha“, a scris pe Twitter utilizatoarea Cathi Carpenter.

„Jimmy Fallon a fost MIA («Missing In Action»/ «Dispărut în acţiune», n.r.) timp de cel puţin 45 de minute“, a scris Vivienne Finch, pe Twitter, după gala de duminică seară. „Asta e bine!“, a adăugat ea. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările