Cazul Cioabă. A fost odată, ca niciodată... în România

De câteva zile, de la soare-răsare, până la soare-apune, dacă deschizi televizorul sau un post de radio, te întâneşti cu răposatul ”rege” Cioabă, fie-i ţărâna uşoară. Cioabă-n sus şi Cioabă-n jos, până la saturaţie. Cu Ceauşescu am păţit-o la fel, mai ales când era viu, încât românul derutat se întreabă: ”Ce se întâmplă, domnule, ce s-a schimbat, frate?”

Exact acest lucru mă întreabă un prieten, care a analizat ultimele ”breaking news” din România. Acestea nu au nicio legătură cu mersul economiei, cu crearea locurilor de muncă, sau scăderea nivelului de trai al cetăţeanului de rând, subiecte ocolite aproape de toate posturile de televiziune.

El a observat că cele mai importante subiecte pe plan naţional au devenit următoarele: plecarea în concediu a lui Cioabă, în Turcia, internarea autointitulatului rege al căldărarilor într-un spital, ce-o fi mâncat el de i s-a făcut rău, problemele cu inima, operaţia pe cord deschis, salvarea, apoi decesul acestei Majestăţi, recunoscute de unii, contestate de alţii.

Au urmat materialul din care e făcut coşciugul şi cât costă acesta, asigurarea transportului, scandalul gen ”ba pe-a mă-ti” cu cine plăteşte spitalizarea de 350.000 Euro, deveniţi în final 15 mii, cine face mormântul şi unde punem aerul condiţionat ca să nu-i fie cald defunctului, când e gata crucea, ca să coincidă cu aterizarea avionului, şi câte altele, nenumărate. Numai probleme una şi una, cruciale pentru existenţa noastră, a tuturor românilor.

Apoi, s-a estimat participarea a 100.000 de oameni la înmormântare, cum le asigurăm masa, dar şi toaletele într-un ”palat regal” care este, de fapt, o casă ceva mai mare? Au fost chemaţi la televiziuni numeroşi părerologi, oameni luminaţi care au încercat să lămurească lucrurile. Noroc că, până la urmă, cei mai mulţi s-au răzgândit, şi ar fi venit doar vreo câteva mii, dar nu i-a numărat nimeni.

Ce nu înţelege prietenul meu este de ce preşedintele i-a dat telefon doctorului Brădişteanu, care a povestit televiziunilor, iar acestea au luat foc. În lipsa acestui telefon, incendiul putea fi evitat, nu? – îşi răspunde el, întrebându-se. Văzând că nu ştiu ce să îi răspund, tot el conchide cu glas tare: ”Preşedintele a sunat din interes electoral, clar, şi a fost la capătul defunctului din acelaşi motiv, nu că l-ar fi durut undeva de Cioabă”. Unde anume l-ar fi durut, nu a spus.

Cică, mai afirmă el, tot ce spune şeful statului este ”ronţăit” imediat de presă, rezultând un fel de rumeguş ca de la lemnele pe care le taie omul în curte. Acest rumeguş nu e aruncat, este luat la mestecat de alte televiziuni, sau chiar de colegii din aceeaşi instituţie, ore în şir, până la epuizare. Iar a doua zi – la fel, şi tot aşa, destinaţia acestor reziduri fiind telespectatorul imbecilizat.

Numai aşa se explică faptul că s-au făcut emisiuni întregi până şi despre coroană, nu numai despre mormânt, sicriu, ce fac, sau ce nu fac femeile rome în acest timp, câte kilograme de aur au ţiganii (cuvânt pronunţat cu multă simpatie! – s.a.) noştri (câte 5 Kg., s-a spus, sau 1 Kg. cei mai loviţi de soartă), precum şi multe alte subiecte urmărite cu sufletul la gură, în lipsă de altceva, de tot mai mulţi români fără locuri de muncă.

Emisiune despre coroană! Pentru că defunctul nu mai putea fi întrebat, este ales ca interlocutor un alt autointitulat, Iulian, ”împăratul” romilor. ”Unde este coroana acum? Ce greutate are? Este păzită?” – întreabă moderatorul. ”Da ce, dumneata eşti de la poliţie?”- răspunde insolent măria sa.

Politicienii au solicitat romilor voturi şi aur

Nemulţumit că a fost solicitat de nenumărate ori să răspundă la ”întrebări cretine”, afirmă acelaşi prieten, acest ”împărat” şi-a bătut joc de televiziuni (”Lăsaţi-ne în pace, nu ne mai deranjaţi!”), a fost ironic, zeflemitor, cum nu şi-a permis nimeni să fie până acum. I-a umilit pe reporteri, dar şi pe politicieni, despre care a făcut afirmaţii extrem de grave: cei din urmă le-au cerut romilor voturi, dar şi aur! Nu a dat nume, dar e pregătit s-o facă. Oare Parchetul General are urechi să audă?

Bătaia de joc a mers poate prea departe, sau nu?, când ”împăratul” a cerut-o în căsătorie, în direct, pe Elena Udrea, după ce a citit un articol despre slipul televizat al viitoarei mirese, chiar la această rubrică. Ei ar urma să fie cununaţi de Corneliu Vadim Tudor, care a acceptat pe loc. ”Are sânge de-al nostru în ea!” – a mai afirmat luminăţia sa, lansând în eter o informaţie preţioasă.

Ca un caraghioslâc, el a mai susţinut că diferenţa dintre ”împărat” şi ”rege” este de la cer la pământ. El ar fi un fel de preşedinte, pe când celălalt – doar prim-ministru. Noroc că nu l-a auzit defunctul.

Altfel spus, am asistat la un uriaş spectacol televizat, tras de păr, jenant, caraghios, penibil, ridicol, dar mai ales jalnic. Un fel de piesă de teatru, în care protagoniştii, neprofesionişti, au jucat cum i-au tăiat capul. Personaje principale: un ”rege” care moare, un altul, tot cu ghilimele, care îi ia locul, şi un ”împărat” care arată de vreo 85 de ani şi vrea să se însoare cu o jună blondă.

La spectacolul gen ”A fost odată, ca niciodată...în România”, s-a vărsat şi o lacrimă pe care nu a văzut-o nimeni, iar noul ”rege” şi-a găsit un alt tată, pe care vrea să şi-l păstreze până la foarte adânci bătrâneţi. Şi-am încălecat pe-o şa...