Câte sezoane va avea serialul „Stăpânul Inelelor“, care se anunţă cel mai scump din istorie

Câte sezoane va avea serialul „Stăpânul Inelelor“, care se anunţă cel mai scump din istorie

McKellen, care l-a jucat pe Gandalf în seria „Stăpânul Inelelor“, ar putea reveni şi în serialul de la Amazon

Amazon a confirmat în luna noiembrie realizarea serialului „Stăpânul inelelor/Lord of the Rings“, care îşi propune să înregistreze un succes globan echivalent cu cel al serialului HBO „Game of Thrones“, iar primele informaţii legate de proiect abia acum încep să apară.

Ştiri pe aceeaşi temă

Studioul Amazon şi-a adjudecat pe finalul lui 2017, cu 250 milioane de dolari, drepturile de producţie pentru serialul TV „Lord of the Rings“.
 
Realizatorii au anunţat că au în plan cinci sezoane, însă data de începere a producţiei nu a fost anunţată, dar este aşteptată în următorii doi ani, arată Cinemagia.ro.
 
Potrivit surselor citate de publicaţia britanică The Independent, primul sezon îl va avea în centru pe tânărul Aragorn (interpretat de Viggo Mortensen în seria de filme).
 
Amazon a confirmat, de asemenea, că există potenţial şi pentru câteva spin-off-uri. „Lord of the Rings“ ar putea deveni cel mai scump serial din istorie, bugetul total alocat depăşind un miliard de dolari. 
 
O parte dintre actorii ecranizărilor cinematografice ale romanelor lui J. R. R. Tolkien au anunţat deja că nu vor apărea în serial – printre ei se află şi Andy Serkis, interpretul lui Gollum, dar şi John Rhys Davis (Gimli).
 
Cel care nu şi-a exclus însă participarea a fost Ian McKellen, care l-a jucat pe Gandalf. Într-o discuţie relaxată cu Graham Norton, gazda emisiunii de pe BBC Radio 2, actorul a spus: „Cum aşa, să fie un alt Gandalf? Nu am zis «da» încă pentru că nu am fost rugat să reiau partitura. Dar îmi spui că altcineva l-ar putea juca? Gandalf are peste 7000 de ani, aşa că nici eu nu-s prea bătrân să-l interpretez“.
citeste totul despre: