Când începe noul sezon „iUmor“: show-ul are o nouă zi de difuzare

Când începe noul sezon „iUmor“: show-ul are o nouă zi de difuzare

Dan Badea, Cheloo, Şerban Copoţ, Delia şi Mihai Bendeac rămân vedetele „iUmor“ FOTO Antena 1

Antena 1 a dezvăluit că al optulea sezon al show-ului „iUmor“ va reveni pe micile ecrane pe 22 februarie şi va avea, astfel, o nouă zi de difuzare.

Ştiri pe aceeaşi temă

Premiera noului sezon „iUmor“, prezentat tot de Dan Badea şi Şerban Copoţ, va fi sâmbătă, 22 februarie, de la ora 20.00, imediat după Observator. Până acum, show-ul a fost difuzat în serile de duminică, iar sezonul precedent a fost pe post vinerea. 

Antena 1 promite invitaţi speciali, concurenţi internaţionali, dar şi momente de roast care vor face deliciul telespectatorilor. Aflaţi deja la a doua săptămână de filmări pentru noul sezon, Delia, Cheloo şi Bendeac au trăit intens momentele aspiranţilor la marele premiu de 20.000 de euro. 

Primele zile de audiţii i-au făcut pe membrii juriului să se întreacă în aprecieri. Mihai Bendeac a fost cel mai darnic cu concurenţii: „Ai ceva ce nu aş putea să văd decât pe scena asta. Cred că ai făcut o treabă excelentă“. Delia s-a declarat cucerită de o concurentă: „M-am îndrăgostit de numărul pe care l-aţi pregătit!“. Chiar şi Cheloo a fost impresionat în prima săptămână de filmări: „Ne bucurăm că aţi venit pe această scenă umilă a umorului românesc“. 

Concurenţii au şi de ce să se teamă pentru că elementul surpriză apărut în sezonul 7, maneta, care are rolul de a bloca un concurent să se mai întoarcă pe scena „iUmor“, va fi şi acum la îndemâna juriului. 

Pe de altă parte, concurenţii care primesc minimum două „Thumbs up“ vor putea fi apoi votaţi de către telespectatori cu ajutorul aplicaţiei gratuite „iUmor“, votul începând în timpul ediţiei respective şi terminându-se a doua zi la ora 16.00. Astfel, câştigătorul fiecărei ediţii se va califica direct în finală. Marele premiu este de 20.000 de euro. 
 
Cei care consideră că au umor se pot înscrie în continuare, pe toată perioada audiţiilor „iUmor“, pe casting.a1.ro/iumor.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: