Când începe „Îmi place dansul“, noua emisiune de la Kanal D

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reprezentanţii Kanal D au anunţat când va fi premiera noului show al postului turcesc, „Îmi place dansul“, şi în ce zile va fi difuzat.

„Îmi place dansul“, noua emisiune de la Kanal D, va avea marea premieră sâmbătă, 31 august, de la ora 20.00.

Show-ul prezentat de Victor Slav şi Cristina Mihaela Dorobanţu va fi difuzat în fiecare sâmbătă şi duminică.

Regizoarea de teatru Beatrice Rancea, dansatorul Emil Rengle, coregrafa Cocuţa şi artistul hip-hop CRBL, membrii juriului emisiunii, sunt gata să analizeze şi să puncteze prestaţiile artistice ale concurenţilor. 

Cei înscrişi în competiţia dansului vor avea parte de o experienţă ce îi va ajuta să evolueze, să îşi exploateze la maximum potenţialul artistic şi, de asemenea, să demonstreze atât juiului, cât şi telespectatorilor, cât de pasionaţi sunt de arta dansului.

Concurenţii îşi vor demonstra calităţile artistice într-o gamă variată de stiluri de dans, iar evoluţiile lor vor fi însoţite de cele mai tari hituri. Câştigătorul competiţiei va intra în posesia premiului de 100.000 de lei (aproximativ 20.000 de euro), iar în noua emisiune, un juriu va analiza prestaţia concurenţiilor pe ringul de dans. 

TV



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite