Campania „Judeţe la stăpân“, care a pus pe jar baronii locali, a fost pusă pe pauză: care e motivul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Campania „Judeţe la stăpân“, derulată de jurnaliştii echipei „România, te iubesc“, care a deranjat până acum mai mulţi baroni locali, se opreşte pentru o perioadă de timp.

Jurnalistul Cristian Leonte a anunţat, în cadrul podcastului „România, ştii bine“, că „Judeţe la stăpân“ va intra în pauză pe timpul campaniei electorale, care are loc în perioada 12octombrie-9 noiembrie, pentru a dovedi astfel că acuzaţiile făcute de diverşi baroni locali sunt nejustificate. Emisiunea „România, te iubesc!“ va continua însă cu alte subiecte în fiecare duminică, de la ora 18.00. 

„Prima serie din «Judeţe la stăpân» se opreşte aici dintr-un motiv foarte simplu: suntem în campanie electorală. Primarii din materiale ne-au acuzat constant că plătiţi fiind de alte partide le susţinem interesele unora şi altora. Ei bine, nu vrem să ridicăm aceste discuţii, nu suntem plătiţi decât de compania la care lucrăm şi da, ne susţine, culmea, financiar, plătind şi deplasarea, şi echipamentele, şi timpul de emisie, şi tot. Ăsta este business-ul şi cu cât e mai interesant, cu atât atrage audienţe mai diverse, iar oamenii sunt informaţi despre fapte, căci despre fapte este vorba“, a explicat Cristian Leonte.

Recent, primarii din Mangalia şi Hârşova au acuzat echipa „România, te iubesc“ că face reportaje la comandă. „Vreau să le mănânc ficaţii“, a spus primarul din Hârşova despre jurnaliştii de la Pro TV, după ce a fost întrebat despre cele 17 contracte care au fost date fără licitaţie. 

De asemenea, preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea, Marian Oprişan, s-a arătat deranjat de ediţia difuzată pe 29 septembrie, în care s-a vorbit despre sărăcia şi lipsurile din judeţul pe care îl conduce. După ce a văzut un promo, el a sunat-o pe jurnalista Paula Herlo şi a acuzat-o că face „manipulare de tip ordinar“

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite