Valentin Nicolau a marcat Televiziunea Română prin direcţia lui indiscutabilă şi azi memorabilă, căci programele propuse sau calitatea umană a relaţiilor au lăsat îndelung amprenta trecerii sale prin acest post de înaltă responsabilitate publică. Dar, fără a ne intimida, el îşi petrecea nopţi pe terasa Festivalului de Teatru de la Sibiu, sărbătorind, fără morgă, spectacolele şi artiştii: acolo l-am întâlnit! Ne-am împrietenit mai târziu, când Marina Constantinescu ne-a prezentat şi pe malul Herăstrăului ne-am împărtăşit, fără reticenţă, idealurile. De atunci am colaborat, am discutat şi o relaţie unică s-a consolidat.
 
Valentin Nicolau a cunoscut la Teatrul Nottara longevitatea succesului ca autor dramatic, şi apoi, în ciuda diverselor sale obligaţii, a semnat piese şi eseuri profund impregnate de teme metafizice pe fond de acea credinţă creştină pe care o integrase ca un aliat de viaţă şi un partener de creaţie. Ciudat, ultima piesă pe care i-am citit-o era plasată sub semnul Morţii dar şi a răscumpărării. O lume sacră, o lume gotică - acesta-i era teritoriul pe care, în ultimii ani, circula cu gravitate.
 
Pentru oamenii de teatru, Valentin Nicolau a iniţiat o tribună, adevărată agora grecească, unde dezbateri şi mărturii, cronici, evenimente se întruneau având-o ca gazdă pe Monica Andronescu. Acest site unic, intiulat Yorick, s-a impus ca un loc de dialog democratic. Noi, cu toţii, l-am iubit şi vom continua să îl iubim!
Valentin Nicolau a creat una din cele mai prestigioase edituri , Nemira, unde a descoperit autori din ţară şi revelat celebrităţi din afară. Dar aici, sub impulsul său, în doar câţiva ani, o colecţie unică, exemplară, consacrată gândirii tearale şi-a găsit locul şi s-a impus ca o referinţă inconturnabilă. Astfel lumea scenei, artişti şi studenţi, au putut descoperi şi, acum sau mai târziu, citi marile referinţe care au  modelat destinele teatrului modern: Grotowski, Brook, Barba, Mnouchkine.
 
Ce unică aventură editorială, ce amprentă culturală! Teatrul românesc îi rămâne dator.
 
Azi, în zi de doliu, ne dorim cu toţii ca ceea ce Valentin a început să fie continuat.
 
Valentin Nicolau, la origine, a fost inginer geolog şi a bătut munţii explorând secretele lor. Apoi s-a consacrat, cu o devoţiune exemplară, vieţii culturale şi celei civice, căci editorul admirabil care era nu a încetat să atace polemic poziţiile şi opţiunile adversarilor săi. Valentin ştia să fie un savant teolog, fără a-şi sacrifica vocaţia de miltant contextual. Un călugăr şi un soldat - această tensiune îl definea.

Am publicat multe cărţi graţie lui şi a colaborării cu Constantin Chiriac, Ovidiu Buluc, Ariadna Avram: astfel s-a constituit o comunitate căreia Valentin îi va lipsi. Cine îl va înlocui? A continua e o datorie de iubire, o şansă de împlinire, o revoltă contra durerii. Să rămânem împreună, azi, când el nu mai e.
Iata o rugăciune copiată la Muzeul Ţăranului, pe care i-o ofer ca întristat epitaf:

"Doamne, Doamne, şi iar Doamne
Dumnezeu pare că doarme
Cu capul pe o mănăstire
Şi de mine n-are ştire".

Dacă scriu aceste rânduri e tocmai pentru a-I da de ştire!